Centre socio-medicale pentru pacienţii cu boli psihice

595

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că vor fi dezvoltate, la nivel regional, centre socio-medicale pentru pacienţii cu boli psihice, în special pentru copii.

„Discutăm de nevoia unor centre specializate socio-medicale, nu doar medicale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate să stea numai în spital sau nu poate să stea într-un centru rezidenţial care nu poate să ofere o asistenţă medicală specializată”, a declarat Rafila.

Îm noul Program Operaţional pentru Sănătate, care se va derula până în 2030, problemele legate de sănătatea mintală şi de dezvoltarea unor astfel de centre sunt posibil de finanţat. „Deocamdată primul pas pe care îl facem este să dezvoltăm în fiecare regiune a ţării un astfel de centru şi ulterior în fiecare judeţ, acelaşi lucru îl intenţionăm şi pentru aceste centre medico-sociale în primul rând pentru copii, sigur, şi pentru adulţi. Trebuie să discutăm cu cei de la Ministerul Muncii care găzduiesc aceşti pacienţi”, a completat Rafila, citat de news.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here