8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Zilnice: 15 martie 2024

REZULTATE Simulare Bac 2024

Aproape 40% dintre elevii care au susținut proba de Limba Română la simularea examenului de Bacalaureat nu au reușit să ia nota 5. Potrivit datelor Ministerul Educației, la proba de Matematică sau Istorie, procentul celor care au luat note între 1 și 4.99 a fost de 35,88%. Doar 22 de elevi au luat nota 10 la Limba Română, iar la Matematică sau Istorie, 663 au...

Au semnat adeziunile la PSD Gorj și vor candida la alegerile din iunie. Listă

În cadrul Consiliul Politic Județean al Partidului Social-Democrat Gorj, membrii organismului de conducere au validat candidații la funcția de primar în 62 din cele 70 de localități. 13 dintre aceștia sunt primari în exercițiu de la alte formațiuni politice, cărora, în cadrul aceleiași ședințe, le-au fost validate adeziunile la PSD Gorj, anunță organizația într-un comunicat de presă. Este vorba despre...

Târgu Jiu: Șase persoane au fost amendate de Garda de Mediu

Garda de Mediu Gorj a anunțat că a continuat controalele în cartierele Panduraș și Obreja, identificându-i pe cei care aruncau deșeuri în aceste zone. Astfel, „au fost identificate încă șase persoane responsabile de gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 90 000 lei!! Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare”, avertizează instituția.

FOTO/VIDEO| Târgu Jiu: Un bărbat a scăpat cu viață din incendiul care i-a cuprins casa

Un  apartament al unui bloc de pe B.dul Ecaterina Teodoroiu a luat foc azi-noapte. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autoplatforma pentru lucru la înălțimi și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifestă...

Ghid de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că a elaborat şi a publicat Ghidul de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor, în contextul în care zilele trecute a început perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi cele locale. „Fenomenele din sfera dezinformării pot influenţa participarea la vot şi opţiunile alegătorilor, prin urmare constituie pericole reale la adresa democraţiei. Mediul informaţional devine,...

Elevii află azi ce note au luat la simularea Bac-ului

Rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat 2024 pentru elevii de clasa a XII-a vor fi anunțate astăzi. Ca până acum, acestea vor fi comunicate la școală, prin profesori. Rezultatele nu se contestă și pot fi trecute în catalog la cerere. Este a doua sesiune de corectare digitalizată a unor lucrări la nivel național, după simularea Evaluării Naționale de acum aproape...

100 de ani alături de tine

O sută de ani este mult timp; este mult timp chiar și în viața unui ziar. În dezvoltarea generală, ziarul, ca instituție, și-a jucat rolul său, și nu puțin, iar ,,Gorjeanul - ziarul de suflet al gorjenilor” care mă preocupă personal, și-a jucat rolul său social si cultural, nu fără o mare utilitate. În istoria de 100 de ani...

Lumea gorjenească – Mergem înainte

Suntem la o răscruce de inimi. „Gorjeanul” – ziarul de suflet al oltenilor de pretutindeni –, împlinește o sută de ani. E ceva! De un veac bătut pe muchie, iată, până astăzi 15 martie 2024 – când încercăm să pășim curajoși peste pragul nesperat al atâtor lumi învelite frumos în miile, zecile de mii de pagini desenate cu litere...

Un veac în slujba comunității!

O aniversare de un secol reprezintă un moment de bilanț pentru oricine are o astfel de ocazie în existența sa, iar în cazul de față când vine vorba de „Gorjeanul”, momentul este cu atât mai semnificativ. Greu de imaginat în epoca on-line-ului și a internetului ce însemna să te înhami acum 100 de ani la un proiect publicistic menit...

Ziarul-centenar al Gorjului

Petrecându-mi copilăria într-un sat din sudul Gorjului, răsfoiam, desigur, publicațiile la care tatăl meu, preotul Nicolae M. Cârlugea (1912-1994), era abonat și colabora: revista ortodoxă „Renașterea” de la Craiova și ziarul „Gorjeanul” de la Tg. Jiu. Mai erau și alte publicații, unele apărute chiar la Tg. Jiu („Pâinea vieții”, „Clerul gorjean” etc.), despre care am scris un documentar publicat...

GORJIUL şi GORJANUL

Sub acest titlu, într-un recent număr al ziarului „Adevărul”, marele scriitor Tudor Arghezi ne face – modest – o confesiune, care înregistrează totuşi în ea destinul unui om, pentru care s-au deschis cu dărnicie porţile atâtor temniţe. Domnia-sa n-a uitat însă «adăpostul» oferit de lagărul de la Tg.-Jiu, care – trezindu-i imagini autohtone – în noi dezmorţeşte vechi amintiri,...

Gratitudine „Gorjeanului” și slujitorilor săi

Întâlnirea mea cu ziarul, care avea să devină vocea emblematică a presei scrise din Gorj, s-a petrecut în primii ani de școală - sat Drăgoiești, comuna Brădiceni - când poștașul ne aducea, zilnic, acasă, ziarele la care era abonat tata și din care nu lipsea „Gazeta Gorjului”. L-am citit cu regularitate până în 1968, și l-am regăsit cu vechiu-i nume,...

100 de ani şi ani buni înainte!

Pentru cei mai mulţi dintre noi, atunci când avem de evaluat ceva, un om, un lucru, o situaţie ori, în cazul nostru, valoarea unei publicaţii, evaluarea respectivă este contaminată de experienţa personală, profund subiectivă, aceasta devenind dominantă, decisivă. La fel s-a întâmplat şi cu mine în relaţia cu Gorjeanul. Când eram încă elev, imediat după evenimentele din decembrie 1989,...

La Centenarul „GORJEANULUI”

Nu ştiu dacă e în firea tuturor persoanelor care au două „reşedinţe”, ca, atunci cînd se află în una, să-i fie dor de cealaltă, dar eu, cînd sînt în Bucureşti, tînjesc de dorul locurilor natale, aflate sub pleoapa Parîngului şi Mohorului, iar, cînd sînt la casa părintească, simt că mi se face dor de Capitală, de viaţa ei culturală,...

Gorjeanul, la o sută de ani!

Cred că este singura publicație din țară care apare neîntrerupt de 100 de ani! Gorjeanul este o zestre a acestui județ de care au avut grijă, de-a lungul acestor decenii, generații de ”istorici ai clipei” așa cum sunt, uneori, numiți ziariștii, și cei care au preluat publicația, păstrători ai acestei avuții, preocupați, la rândul lor, ca aceasta să-și continue...

Gorjeanul 100

Aniversările acestea rotunde aduc atât de multă bucurie încât ar trebui inventate din vreme în vreme, mai ales dacă este vorba de un eveniment public. Așadar, cotidianul ”Gorjeanul” împlinește o sută de ani de la prima lui apariție și își consolidează locul special în istoria locală. Înainte de toate, mă gândesc la bucuria celor care au scris numărul 100...

Dinozaurii, fabrica de ziare și eu…

…mucosul candid, care, la șase ani de la Revoluție, am ajuns într-o redacție de ziar. Nu, nu fac parte din cei care au visat de când erau mici să se facă ziariști sau să ajungă la tv. Aș putea să zic că așa m-a purtat viața. Și norocul că am întâlnit oameni precum gazetarul și scriitorul Ion Șoldea, colaborator...

Cosmin POPESCU – Președintele Consiliului Județean Gorj

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înființarea prestigioasei publicații „Gorjeanul”, vă adresez cele mai sincere felicitări și aprecieri pentru contribuția excepțională la peisajul media românesc și, în mod particular, la conservarea și promovarea identității culturale a Gorjului. În decursul unui secol, „Gorjeanul” s-a distins prin dedicația și profesionalismul jurnaliștilor săi, devenind nu doar un pilon al...

„Chapeau bas” la Centenar Gorjeanul

Se împlinesc, zilele acestea, o sută de ani de când Jean Bărbulescu oferea gorjenilor publicația care le va purta numele (și renumele) în toată țara și chiar dincolo de fruntarii. O publicație care, la început, apărea bilunar, apoi decadal, pentru ca apoi să devină săptămânală. Patronul său era și ziarist, și tipograf, și om de afaceri, dar fără a-și...

Gheorghe GRIGURCU – scriitor

Aflu cu emoție că ziarul Gorjeanul a devenit centenar. Cum trece vremea! Cred că publicația mi-a căzut sub ochi prima dată în 1940, când, refugiat fiind cu părinții din Ardealul de Nord, devenisem târgujian. Eu de patru ani, Gorjeanul gata a intra în adolescență. În măsura în care îi urmăresc în prezent paginile, pot constata în ele o informație...

Bancu și Mitriță, în echipa sezonului regular

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit cel mai bun 11 al sezonului regular din SuperLigă. Potrivit site-ului oficial, lpf.ro, la baza acestei departajări stau statisticile LPF (numărul de meciuri jucate, golurile marcate, pasele decisive, diverse notificări), prezențele nominalizaților în echipa ideală a fiecărei etape, punctajul din fiecare rundă cumulat, datele interne ale LPF, precum și nominalizările făcute de comentatorii...

La o sută de ani

Cu bucurie și mândrie, sărbătorim 100 de ani de la prima apariție a ziarului „Gorjeanul”. În acest moment special, vă invit pe toți să reflectăm cu recunoștință asupra evoluției și impactului pe care „Gorjeanul” l-a avut asupra comunității noastre. Martor al istoriei noastre colective, „Gorjeanul” a pus în lumină atât evenimentele marcante, cât și poveștile personale care au conturat viața...

Gabriel COICA – Viceprimar, Municipiul Târgu Jiu

Este unanim acceptat faptul că ziarul „Gorjeanul” face parte din patrimoniul județului nostru și ca s-a identificat, în ultima sută de ani, cu însăși istoria modernă a acestuia, timp în care a publicat frecvent articole privind activitatea Primăriei Târgu Jiu. Rolul său a fost și rămâne foarte important, ținând cont de nevoia gorjenilor de a fi informați corect și...

La mulţi ani ziarului „GORJEANUL”

Din partea conducerii şi bibliotecarilor de la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj - MULŢI ANI DE APARIŢII şi sporire a colecţiei aflate la bibliotecă şi încă un prilej de sărbătorire peste 100 de ani! Ziarul „Gorjeanul” - un colaborator de marcă al instituţiei noastre, în paginile căruia ne-am regăsit relatate mare parte dintre evenimentele realizate de-a lungul timpului. La mulţi ani...

“Gorjeanul”, la aniversare

Zilele acestea, cotidianul „Gorjeanul” își aniversează Centenarul, asta ar vrea să însemne chiar o sută de ani de la apariție. E ceva! Deși unii ar spune: ce mai e suta în ziua de azi?! Noi zicem altfel – e mult? Nu e doar... ceva! Este unul dintre puținele cotidiane românești care mai apare în format tipărit... pe hârtie! De ce m-am...

Un mehedințean la GORJEANUL

La începutul acestei primăveri am primit o veste îmbucurătoare de pe tărâmul Gorjului de la un om deosebit căruia nu-i este indiferent faptul că ziarul „Gorjeanul” împlinește 100 de ani de la apariția primului număr. Adică, această publicație a văzut lumina zilei pe 15 martie 1924, sub conducerea lui Jean Bărbulescu. Cum este întreprinzător din fire, prietenul meu se...

Căciulă de gorjean

Cum ziarul Gorjeanul vine dintr-o poveste, la o sută de ani, să ne închipuim că s-ar fi chemat mai întâi Ion (Jean Bărbulescu), după o stagnare i s-ar fi spus în alt fel (Steagul nostru), apoi ar fi fost numit – să plusez – Maria (Gazeta Gorjului), deși tot bărbat a fost. În realitate, gorjenilor le-a păsat mai puțin...

IN MEMORIAM – Jean Bărbulescu – ziaristul inspirat și creator al publicației Gorjanul

Motto: „E altfel de român și altfel de oltean. Gorjeanul, comparat cu ceilalți români, considerați pe județe, are nu știu ce are, ceva ca un lipici al lui, o noimă de aristocrație”. - Tudor Arghezi Curând, în 12 iunie 2024, se vor împlini 134 de ani de la nașterea publicistului Jean Bărbulescu – părintele și directorul ziarului „Gorjanul”. Astăzi, când cotidianul...

Gorjanul la centenar

A sosit momentul să răscolim trecutul și să răsfoim împreună câteva exemplare din ziarul Gorjanul, ziar născut pe malul Jiului, unde exista o mare flacără a culturii în fruntea căreia se găsea Alexandru Ștefulescu. După dispariția timpurie a acestuia flacăra nu s-a stins, ci a reușit să strălucească prin faptul că i s-au alăturat alte forțe puternice. Lumea aceasta în...

Baschetbaliștii nu și-au pierdut cumpătul după ultimele rezultate: ,,O victorie aduce liniștea”

CSM Târgu Jiu vine după două înfrângeri consecutive pe teren propriu și trebuie să câștige partida cu Focșani pentru a-și consolida statutul de favorită în ultima fază a competiției. Este a treia confruntare la rând acasă pentru trupa lui Kresimir Basic, care știe că formația gazdă trebuie să înceapă jocul mai alert. În tur, gorjenii s-au impus în Vrancea,...

Firea noastră, a gorjenilor

”Gorjeanul” este de 100 de ani, de când noi nu eram și ar putea fi și peste alți 100, când noi toți vom fi uitați, cu toții, de mult. Acest ziar face parte din patrimoniul identitar al județului, fiindcă el dă seama despre firea noastră, a gorjenilor. Un amestec de calități și defecte duse la extrem, de exaltare și...

La aniversară. Gorjeanul – 100

I / La Idele lui Marte ale anului 1924 a apărut în Târgul de pe Jiu ziarul Gorjanul, autointitulat „organ de cultură și informații”. A fost creația musceleanului Jean Bărbulescu, un economist de înaltă clasă, îndrăgostit de literatură și de gazetărie. Asemenea unui alt deschizător de drumuri, Constantin Stanciovici Brănișteanu, fondatorul Gorjanului a venit în Gorj la 18 ani...

Gorjeanul – ziarul care surprinde

O sută de ani de la publicarea primului număr al ziarului Gorjeanul reprezintă, în primul rând, o sută de ani de istorie, o istorie care a fost traversată de către societatea românească și de către comunitatea din Târgu Jiu și din Gorj. În 1924, România aniversa șase ani de la momentul 1 decembrie 1918, când provinciile istorice românești s-au...

Iulian POPESCU – Prefectul Județului Gorj

Sunt onorat să vă felicit pentru 100 de ani de excelență în jurnalism și îmi exprim recunoștiința pentru contribuția semnificativă pe care ați avut-o în informarea și educarea comunității noastre. Toți cei care au contribuit la succesul ziarului de-a lungul anilor, jurnaliști, redactori, colaboratori, martori și cronicari ai timpului, au devenit o parte esențială a patrimoniului cultural al Gorjului,...

O stare de spirit!

Ziarul de suflet al gorjenilor este pentru cititorii săi ceva mai mult decât o gazetă, un ziar cotidian ce apare de exact 100 de ani, fără întrerupere, este o stare de spirit. Altfel spus, un dat esenţial remarcabil prin evenimentele ce populează spaţiul nostru public, un mod de a fi, sau, mai mult spus, un mod de a fi...

Dragul meu şi iubitul meu de suflet, «Gorjeanule»!

La cei 100 de ani de «tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte», îţi transmit gândurile mele cele mai curate şi sentimentele sincere de preţuire şi respect, pentru că eram în vara anului 1968 şi aveam doar 21 de ani, iar, tu, care te numeai pe atunci «Gazeta GORJULUI», mi-ai publicat în paginile tale prima mea poezioară despre...

La ceas de sărbătoare

Ziarul Gorjeanul împlinește 100 de ani. Iată o știre de prima pagină într-o lume a presei cotidiene de astăzi, atât cât mai există și cât mai are trecere la cititori. E o știre aproape „de senzație”, pentru că nu-i puțin lucru ca un ziar de provincie să se ambiționeze și să treacă încă viu și plin de curaj pragul...

Vivat, crescat, floreat!

Reapariția ziarului „Gorjeanul”, în anii 1990, a fost pentru mine un reviriment mult așteptat. Și asta, după o lungă întârziere, trăită dureros în anii în care am fost elev de liceu în orașul lui Brâncuși, neavând șansa de-a lua act de evenimentele culturale ale județului natal (spectacole de teatru la Sala „23 August”, întâlniri cu scriitorii ș.a.). Precum și...

Marcel ROMANESCU – Primarul Municipiului Târgu Jiu

O sută de ani în slujba adevărului, alături de gorjeni. Cotidianul Gorjeanul este un exemplu de presă de calitate și nu doar un brand, ci o adevărată tradiție. Un ziar foarte cunoscut, care nu s-a lăsat niciodată înfrânt și a continuat să aducă știri gorjenilor chiar și în cele mai grele perioade. Generații de jurnaliști foarte cunoscuți au semnat...

Câteva cuvinte, la ceas aniversar

Am publicat în „Gorjeanul” de pe vremea când acesta se numea „Gazeta Gorjului”, adică de prin anul 1974. Redactorul care m-a ajutat atunci nu era altul decât gazetarul George Manoniu, iar poezia cu care am debutat se intitula „Stau undeva”. Nu era o poezie dedicată „conducătorului iubit” sau „partidului care era-n toate”, ci genialelor opere brâncușiene. Fiind prima mea...

La mulți ani, Gorjeanule!

Dintotdeauna – încă pe când eram la cursul postuniversitar de jurnalism – am apreciat ziaristica de bună calitate, în interiorul căreia, publicația Gorjeanul m-a impresionat în chip strălucit. Nu numai prin promptitudinea, oportunitatea și corectitudinea informațiilor, dar și prin excelența articolelor, în spiritul cărora, mi-am cultivat dragostea față de oamenii și ținutul de legendă al Gorjului natal. Iar, acum, la centenar...

La împlinirea unui secol

Împlinirea unui secol de la apariția primului număr al ziarului „Gorjeanul”... Nu multe publicații se pot mândri cu o asemenea performanță. Și ce secol! Unul cu multe schimbări istorice, sociale și politice, 100 de ani în care s-au concentrat atât de multe întâmplări și perioade. „Gorjeanul” a reușit, prin oamenii care și-au legat numele de el de-a lungul timpului,...

Despre sensul mass media

Cred că cel mai potrivit la aniversarea unui ziar este să evoci sensul mass media și să verifici prin istoria acelui ziar întruchiparea sensului. Mă refer în acest cuvânt de salut la acest sens, lăsând întruchiparea lui în seama relatărilor pe care la asemenea ocazie le face Redacția ziarului. Știm prea bine că presa, incluzând ceea ce ea și-a...

Dosare la vedere

BĂRBULESCU, Jean (11 iunie 1890, Bogați-Dâmbovița – 8 mai 1957, Bumbești-Jiu). Cel mai de seamă jurnalist al Gorjului în toată perioada cât a apărut ziarul „Gorjanul” (1924-1947), al cărui director-proprietar a fost, s-a născut la 11 iunie 1890, în localitatea Bogaţi – Dâmboviţa, în familia învăţătorului Ion Bărbulescu. A urmat şcoala primară în satul natal, Bogaţi, şi la Câmpulung-Muscel,...

Ziarul ,,Gorjeanul’’, la ceas aniversar

Într-o societate cum este cea contemporană, presa, în toate ipostazele ei, joacă un rol foarte important. Se spune, pe bună dreptate, că presa este ,,câinele de pază al democrației’’. Varietatea informaților, calitatea articolelor, spiritul liber au caracterizat și caracterizează în continuare activitatea ziarului ,,Gorjeanul’’, aflat astăzi la ceas aniversar. Consider că obiectivitatea este calitatea care a stat la baza unei...

O instituție media

Am intrat în presă în urmă cu mai bine de 20 de ani. Era o perioadă mult diferită pentru mass-media față de ceea ce este acum. Accesul la informații era mult mai dificil, munca, în general, era mult mai grea. În cariera mea de jurnalist, alături de câțiva colegi, am pus bazele unui ziar de succes și am contribuit...

Gorjeanul…

În urmă cu foarte mulți ani (eram copil) am luat pentru prima oară contact cu acest ziar. Tatăl meu a fost abonat al acestui ziar așa că, în fiecare zi, trebuia să aduc în casă ziarul pe care un poștaș vechi îl lăsa la poartă. Se poate spune că am crescut cu acest ziar... Dincolo de chestiile politice (obligatorii),...

GORJEANUL, peste vremuri

După întâmplările din decembrie ’89, redacția ziarului, găzduită într-o frumoasă clădire de epocă din Târgu Jiu, a schimbat cu entuziasm macazul. Mai întâi, prin revenirea inspirată la genericul tradițional. Abandonând scrisul la comandă politică de la fosta gazetă, aceiași redactori au trecut la o abordare curajoasă a evenimentelor, încercând să-și construiască identitatea proprie, ca ziariști liberi. În mare parte,...

Ion CĂLINOIU – Președintele Consiliului Județean Gorj (2004-2016)

Sub lumina tiparului, „Gorjeanul” a strâns în timp atât de multe amintiri, mărturii și dovezi despre Gorj, devenind un liant de zi cu zi al generațiilor, de la oameni simpli până la personalități marcante. Cred că sunt foarte puține publicații în țară care au reușit să reziste timpului fără întrerupere și să-și transforme cititorii într-un nucleu fidel și constant....

Gorjeanul e toată tinerețea mea

Sunt atât de multe de spus despre ,,Gorjeanul”, dar mă voi rezuma la esențial. Nu pot vorbi despre acest ziar, acum la Centenar, decât prin prisma activității mele din ultimii 15 ani în echipa redacțională. Realizez faptul că acest ziar a fost ca o piatră de hotar în istoria Gorjului și numai. A fost trainic și continuă să fie,...

Omagiu „GORJANULUI”

Am debutat la „Gazeta Gorjului” în noiembrie 1984. Trecuse ceva peste un an de la repartizarea mea ca profesor și știam deja multe despre meleagul „Jiului de Sus”. Încercam să impun atenției cititorilor un personaj mai puțin cunoscut, Ion Gherasim-Gorjanu, răpit de turci din Bengeștii Gorjului pe la 1800, cu studii solide la Constantinopol, deschizător de orizonturi în învățământul...

„Gorjeanul” la 100 de ani

Cămin gorjenesc În adăpostul pământean, Împărtășesc aleanul, O gorjencuță, un gorjean Și, zi de zi… “Gorjeanul”! Gorjeanul de 100 de ani Un turist venit cu pluta, Mă întreabă încurcat: Vrei să spui că face suta Și-i atât de… căutat! Relația cu “Gorjeanul” Pe drumul vieții, când devii o stâncă Și neprecupețit îți e elanul, La școală, sport sau locul tău de muncă… Ai vrea să fii în pagini la Gorjeanul. Când ai făcut greșeli...

La zi aniversară a Ziarului «GORJEANUL», cuvinte duhovniceşti şi pline de har din partea Î.P.S. Părinte Dr. IRINEU, Mitropolitul Olteniei

Gorjeanul este o expresie, o modalitate sau mai bine zis un simbol al cuvântului scris, pentru că întotdeauna oamenii au simţit nevoia de a construi! Pentru că vorbim despre o «construcţie» reprezentativă în Municipiul Târgu-Jiu, în judeţul Gorj, aşa cum vorbim despre o şcoală, despre o primărie, despre un centru al creaţiei. La fel putem vorbi şi despre un ziar,...

La vremuri noi, tot Gorjeanul!

Mass-media a fost şi va rămâne o trebuinţă pentru cei ce sunt preocupaţi de mersul evenimentelor din spaţiul public, la noi şi din lumea largă, fiind şi cel mai important mijloc de informare şi opinie, întrucât reliefează deopotrivă momente, stări de spirit şi atitudini legate de diversele probleme ale vieţii social-politice, economice, cultural-spirituale ale „cetăţii”, de istorie, tradiţii şi...

Scriitor la Gorjeanul

Am publicat în „Gazeta Gorjului” şi în „Gorjeanul” vreme de 55 de ani. Anii au trecut „ca clipele”, iar ziarul gorjenilor, născut în 1924, sărbătoreşte şi el un secol de existenţă, în acest an, 2024. Cu o constanţă nobilă, cu efervescenţă social-politică, Gorjanul/ Gorjeanul s-a vădit a fi o vatră de cultură, un motor al artelor, dar şi un...

Un brand de județ

Totul a venit natural. Am dorit să lucrez pentru cel mai bun cotidian din Gorj și fac asta de aproape 10 ani. Sportul a fost și va fi mereu o parte din viața mea, iar “Gorjeanul” mi-a dat posibilitatea, fără opreliști, să vă aduc, zi de zi, informații care pentru mine contează. Mi-am dat seama că trebuie să trăiești...