…mucosul candid, care, la șase ani de la Revoluție, am ajuns într-o redacție de ziar. Nu, nu fac parte din cei care au visat de când erau mici să se facă ziariști sau să ajungă la tv. Aș putea să zic că așa m-a purtat viața. Și norocul că am întâlnit oameni precum gazetarul și scriitorul Ion Șoldea, colaborator al Gorjeanul și jurnalistul Grigore Craioveanu, care au avut răbdarea, cu o generație de tineri, să ne învețe abecedarul presei. Aveam 21 de ani, iar la conferințele de presă nu apăruseră ”fătucile cu microfon” care să pună eterna întrebare: ”Sunteți vinovat?”, ci era, încă, o decență impusă cumva și de cei care stăteau în capul mesei, dar și de ”dinozaurii” de la Gorjeanul. I-am prins în activitate pe mulți dintre cei care au scris istoria acestei gazete! Eram prea tânăr ca să conștientizez valoarea multora dintre ei. Aveam impresia că lucrau undeva la uzina ”Gorjeanul”, la fabrica de făcut ziare. Mult mai târziu m-am întrebat ce ar fi fost presa locală și Gorjeanul fără ei? Eram mândru că cel puțin îmi știau numele. Ba chiar cu profesorul Manoniu mai vorbeam despre ”viața cetății” și, la un moment dat, pe când făceam presă de scandal, mi-a zis că-mi admiră curajul. Cuvintele acelea le-am perceput ca pe o medalie de onoare. Colonelul Pănoiu, cu rigoarea-i binecunoscută, spunea că, de fapt, e nebunie nu e curaj! În urmă cu aproape un deceniu, când mi s-a propus să scriu pentru Gorjeanul, am avut emoții ca atunci când mi-a apărut pentru prima oară semnătura într-un ziar. Mi-am dat seama că eram un ”dinozaur” în devenire. Domnul Bebe Ionică mă voia la uzină, la fabrica de făcut ziare, în marea familie Gorjeanul! Ca să-mi apară numele în Gorjeanul, aș fi muncit și gratis. Asta, recunosc, nu i-am spus! Și am rămas aici, la panoplia cu ”dinozauri”! Am conștientizat asta când m-a sunat domnul Vasiescu să scriu pentru numărul aniversar -100 de ani de la apariția Gorjeanul – și despre parcursul presei în era postdecembristă. Care presă, m-am întrebat? Cu ce pot să compar, că acum totul e online. Doar Gorjeanul se mai tipărește la fabrica de ziare. Dacă presa a evoluat sau a involuat, în ultimele trei decenii și jumătate, asta pot aprecia doar cititorii. Concluzia mea este aceea că presa s-a diluat în mod evident. Totul se întâmplă ”acum”, totul e ”live”, aproape nimic nu se mai verifică, pentru că e bătălia pe cine publică primul, cine dă primul ”informația”. Problema e că dacă pe un tânăr ziarist îl decablezi, astăzi, de la internet, wireless și Facebook și îi pui un pix în mână e pierdut în spațiu. De aceea i-am invocat pe acei ”dinozauri” pe care i-am cunoscut și care au făcut istoria Gorjeanul câteva decenii, oameni care citiseră metri cubi de cărți și unii chiar au și scris vreo câteva. Azi, presa se face superficial, maladiv, de pe Facebook și orice scrie unul pe rețelele de socializare e axiomatic și preluat cu titlu de adevăr. În timpurile astea, Gorjeanul a rămas ca o redută, una peste care a trecut un secol! Mă înclin!
Claudiu Matei
Domnule Matei, va felicit pentru calitatea articolului dumneavoastra!
Pentru Gorjeanul, respectul datorat unei redute, asa cum spuneati!
Nu l-am mai citit demult, dar e parte din viata mea, din „Acasa”. Ma bucur ca inca exista!
Dumneavoastra reusiti sa transmiteti emotie in multe din articolele pe care le scrieti, iar asta va ” personalizeaza ” profilul de jurnalist.
Emotie in ambele sensuri: pozitiva sau negativa, in raport cu subiectul prezentat, si o faceti cu profesionalism!
Revenind la articolul de mai sus, il consider remarcabil!
Va felicit!