La cei 100 de ani de «tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte», îţi transmit gândurile mele cele mai curate şi sentimentele sincere de preţuire şi respect, pentru că eram în vara anului 1968 şi aveam doar 21 de ani, iar, tu, care te numeai pe atunci «Gazeta GORJULUI», mi-ai publicat în paginile tale prima mea poezioară despre Ţicleni (,,Pe nicăieri, nu-s nopţile mai clare/, Păduri bătute în mărgăritare…”, dar, de atunci, nopţile parcă s-au mai întunecat şi pădurile de pe dealuri s-au uscat de atâta secetă a minţii! În vremurile care au trecut, cu timp şi fără timp, am realizat că oamenii sunt sub vremi, cum spune cronicarul, dar, am preferat să greșesc prin generozitate şi bunătate, nu prin răutate sau prin aversiune, fiindcă trebuie să-i dai fiecărui om șansa pe care o merită, fără a face prin aceasta și anumite compromisuri stânjenitoare, care să nu ducă până la urmă nicăieri, cu atât mai puțin, pentru un ziar de suflet al gorjenilor!
Atunci când am scris şi când scriu în paginile tale, am un punct de vedere care porneşte dintr-o inevitabilă subiectivitate!
Ştiu că jurnalistul şi publicistul visător, își asumă riscul pe cont propriu în legătură cu ceea ce scrie, dar, o ştire primită cu entuziasm și fără menajamente, nu poate salva pe nimeni şi se respinge singură din context, mai ales că moralitatea criticii critice exclude cu eleganță, deopotrivă, subtilitatea şi amatorismul!
Pe acei oameni care nu au fost şi nici nu sunt judecaţi pe criterii ideologice, îi poţi numi contrafăcuţi, iar, darul de a scrie cu adevărat este talantul de la Dumnezeu!
Îţi mulţumesc din inimă, că exişti, dragă «Gorjeanule», iar, la cei 100 de ani de la naşterea ta sublimă, să adaugi alte sute, întru vecii-vecilor! Amin. (G. VASILE)
