Baschetbaliștii nu și-au pierdut cumpătul după ultimele rezultate: ,,O victorie aduce liniștea”

742

CSM Târgu Jiu vine după două înfrângeri consecutive pe teren propriu și trebuie să câștige partida cu Focșani pentru a-și consolida statutul de favorită în ultima fază a competiției. Este a treia confruntare la rând acasă pentru trupa lui Kresimir Basic, care știe că formația gazdă trebuie să înceapă jocul mai alert. În tur, gorjenii s-au impus în Vrancea, 75-93.,,Urmează un meci important pentru noi, care ne-ar putea stabiliza poziția în primele patru echipe din grupă și ne-ar oferi avantajul terenului propriu, un lucru foarte important într-o serie de cinci meciuri în play-out. Trebuie să începem meciul mai alert, în ultimul joc nu am răspuns așa cum a trebuit, așa că este necesar și important să facem acest lucru. Pe teren propriu, ne considerăm favoriți în orice meci din această grupă, însă pentru a câștiga un meci trebuie să lupți și să meriți”, a declarat croatul. Americanul Cameron Oluyitan spune că nu a intrat în panică după ultimele rezultate. Jucătorul CSM-ului îi așteaptă pe fani la meci pentru a obține un succes important și din punct de vedere al moralului. ,,Trebuie să rămânem concentrați, să nu ne pierdem mințile după aceste două înfrângeri destul de dureroase. Trebuie să rămânem calmi și să facem tranziția de la antrenamente spre meciuri. Trebuie să lăsăm frustrările în afara terenului și să jucăm, ca de obicei, agresivi, cu multă intensitate. Nu va fi un meci ușor, pentru că toate meciurile sunt dificile în această ligă. Sunt jucători care știu baschet, și noi nu ne permitem să luăm pe cineva de sus. O victorie ar fi un imbold important, ar aduce o oarecare liniște. Vrem să ne găsim din nou motivația și prin acest meci trebuie să ne revenim. Trebuie să rămânem calmi, pentru că orice echipă are urcușuri și coborâșuri, și noi, în momentul de față, suntem pe o pantă descendentă. Suntem încrezători că putem reveni acolo unde trebuie”, a declarat Oluyitan. CSM Târgu Jiu – CSM Focșani se joacă sâmbătă, de la ora 18.00, și contează pentru etapa a 24-a din LNBM.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here