La ceas de sărbătoare

471

Ziarul Gorjeanul împlinește 100 de ani. Iată o știre de prima pagină într-o lume a presei cotidiene de astăzi, atât cât mai există și cât mai are trecere la cititori. E o știre aproape „de senzație”, pentru că nu-i puțin lucru ca un ziar de provincie să se ambiționeze și să treacă încă viu și plin de curaj pragul unui veac însemnat în scriptele istoriei recente, la ceas de Sărbătoare, cu litere de… aur.. Mai cu seamă că timpul, atât cât a trecut peste alții și chiar și peste noi, a fost de fiecare dată învelit în povești credibile, zi de zi, în pagini alese cu litere de… plumb și împodobite cu frumoase fotografii cu marginile argintate. Am rămas un nostalgic. Amintirile de pe vremea cât „am activat” în presă încă nu-mi dau pace și mă fac să trăiesc acele timpuri și astăzi cu aceeași emoție. De la începuturile puse la cale de ziaristul de mare fală – Jean Bărbulescu – până la cei de astăzi, care și ei merită cu prisosință aprecierile noastre, Gorjeanul a răzbit ținând sus, la vedere, steagul presei gorjenești, atât de inventivă și uneori imprevizibilă de-a dreptul, mereu aflată la fața locului, în mijlocul evenimentelor de tot felul, spre informarea corectă a cititorilor. Pentru asta ne-am zbătut și noi, aș putea spune, cu mâna pe inimă. Și am făcut-o cu pasiune. Zi de zi. Gorjeanul a fost și rămâne, îi doresc și eu, un ziar adevărat, care nu va duce lipsă de cititori atâta vreme cât vom fi cu toții martorii întâmplărilor lumii ăsteia.
La mulți ani, Gorjeanul!
Nicolae BRÂNZAN
fost director la Gorjeanul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here