14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Zilnice: 5 mai 2020

Crucea Roșie Gorj donează măști, vizire de protecție, combinezoane și dezinfectanți Spitalului Târgu-Cărbunești

Crucea Roșie Gorj, anunță prin președintele filialei, Marius Vlaicu, că mâine va face o donație importantă Spitalului COVID din Gorj. Mai precis, spre unitatea de la Târgu-Cărbunești vor fi trimise 1000 de măști cu trei pliuri, din care 300 vor fi oferite maternității din acest spital, 50 de combinezoane de protecție, din care 20 vor ajunge la maternitatea spitalului,...

Nonagenara izolată la Drăguțești, îngropată fără priveghi și cu doar două persoane!

Corpul Sofiei Taifas, de 97 de ani, a fost ridicat de la domiciliul din Drăguțești în urlete fiicei ei de 75 de ani, cu care decedata era izolată la domiciliu. Fiica s-a temut că mama ei decedată ar putea fi incinerată, moarta fiind suspectă, atâta timp cât fiul vârstnicei este pozitiv la coronavirus. De asemenea fiica îndoliată spera că...

Boza și-a făcut bagajele și s-a mutat la Hotel Sara din Țicleni! A predat CEO una dintre cele două mașini de serviciu

Sorinel Gheorghe Boza, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, șomer după ce a fost revocat din funcția de membru al Directoratului companiei, a eliberat, după cele relatate de Gorjeanul în urmă cu o săptămână, locuința plătită din banii societății de stat. Este vorba despre vila de pe strada care duce spre Tismana, din Târgu-Jiu, pentru care CEO deconta lunar...

Gorjul, sub cod galben de vânt

Administraţia Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben ce va fi valabilă pe parcursul zilei de miercuri, 6 mai, între orele 9:00 - 20:00, când în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, precum şi sudul judeţelor Gorj şi Vâlcea vântul va avea intensificări cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h.

Încă doi suspecți de coronavirus, internați la spitalul din Motru

"În ultimele 24 de ore, la Spitalul Municipal Motru, s-au înregistrat două internări cu suspiciune de infectare cu coronavirusul SarsCov2. În spital se mai află alți doi pacienți pentru care nu au venit, încă, rezultatele. De asemenea, astăzi nu am înregistrat nici o externare ca urmare a vindecării de COVID-19, astfel că, numărul de vindecări rămâne la cinci pacienți....

Consultații medicale prin telefon și după 15 mai

Medicii de familie au transmis ministrului Sănătății o scrisoare deschisă prin care solicită menținerea unor măsuri adoptate pe perioada de urgență, precum posibilitatea acordării consultațiilor la distanță, prin telefon sau online, și după data de 15 mai. CNAS a anunțat că această recomandare va rămâne valabilă și în perioada următoare. „Pe perioada stării de urgență, Casa Națională de Asigurări de...

Una dintre vârstnicele izolate la Drăguțești a murit în locuință! Fiul, infectat cu coronavirus, internat la SJU

Gorjeanul a relatat în numărul de astăzi despre situația unui bolnav cu coronavirus din Drăguțești, internat la Boli Infecțioase la SJU Târgu-Jiu, care era îngrijorat că mama de 97 ani și mătușa sa de 75 de ani au rămas izolate la domiciliu său din localitate, autoritățile abandonându-le pe amândouă. Pacientul era revoltat că femeile au fost lipsite de atenția...

COVID-19: Bilanțul deceselor a ajuns la 841

Deces 828 Bărbat, 63 ani, județ Galați. Data recoltării: 03.05.2020. Data confirmării: 04.05.2020 Data internării: 03.05.2020 la Spitalul Municipal Tecuci, adus de Serviciul de Ambulanță, transferat în aceeași zi la Spitalul Județean de Urgență Galați. Din dimineața de 04.05.2020 este intubat. Data decesului: 04.05.2020. Comorbidități: Boala renala cronica std V cu complicații, DZ de tip II dezechilibrat, cu complicații, steatoza hepatica. Deces 829 Bărbat, 69 ani, județ...

O săptămână fără niciun caz suspect de COVID-19, la spitalul din Rovinari

"S-a împlinit o săptămână de la ultimul caz suspect de infectare cu noul coronavirus sosit in unitatea noastrã. Astfel, lucrurile încep să intre pe un făgaș normal. În continuare vor fi păstrate măsurile de triaj și tratament pentru urgențe, atât în ambulatoriu cât și în spital, conform Ordonanțelor Militare și Ordinelor Comandantului Acțiunii. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă...

RAR: De azi poți afla istoricul de daune al vehiculului!

Registrul Auto Român oferă clienților săi, începând de astăzi, date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România. Acest lucru este posibil prin intermediul aplicaţiei Istoric Vehicul, disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei, www.rarom.ro. Tariful este de 35 de lei şi se achită online. Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o adresă de e-mail validă.

Gorjul raportează 70 de cazuri de COVID-19! 53 de persoane sunt internate!

Astăzi, 5 mai 2020, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 261 persoane în carantină instituționalizată, din care 8 persoane au intrat în carantină și 17 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 de ore; 676 persoane se află în autoizolare la domiciliu, din care 28 persoane au intrat în autoizolare la domiciliu și 67 persoane...

325 de noi infectări cu COVID-19, în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat cel mai recent bilanț al infectărilor cu noul coronavirus. Astfel, în România, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 325 de noi îmbolnăviri, iar numărul total al bolnavilor a ajuns la 13.837. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 827 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19...

DSP: Fabrica de tricotaje de la Motru, închisă încă 14 zile!

Inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj au decis prelungirea măsurii de suspendare a activității fabricii de tricotaje din Motru, începând cu data de 5 mai a.c. pe o perioadă de încă 14 zile. Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile legislației sanitare din domeniul sănătății publice și având în vedere ancheta epidemiologică, ce evidențiază faptul că...

Biciclist cercetat după ce a căzut în șanț

Accidentul a avut loc ieri, în comuna Bălănești. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 57 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, pe Drumul Comunal 6, Voiteștii din Vale, s-a dezechilibrat şi a căzut în șanț. Acesta a fost rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul  a fost...

Aparegio: Branșări ilegale la peste 200 de locații din Târgu Jiu

Aparegio Gorj anunță faptul că, în urma verificărilor efectuate în ultima perioadă de personalul din cadrul Compartimentului Detectare pierderi și fraude din Sistem, s-au constatat branșări fără forme legale la rețeaua publică de apă și canalizare la un număr de 232 de locații din municipiul Târgu-Jiu. Controalele Compartimentului Detectare pierderi și fraude din Sistem vor continua în toata aria de...

COVID-19: Bilanțul deceselor a ajuns la 827

Deces 819 Femeie, 83 ani, județ Arad. Data internării: 18.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Arad. Data recoltării: 25.04.2020 Data confirmării: 25.04.2020 Data decesului: 05.05.2020, pneumonie, insuficienta circulatorie acuta Comorbidități: CIC, HTA, DZ tip 2, insuficienta renala, infarct miocardic acut cu 4 stenturi. Deces 820 Femeie, 83 ani, județ Sibiu. Data internării: 11.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Sibiu. Data recoltării: 11.04.2020. Data confirmării: 11.04.2020 Data decesului: 02.05.2020 Comorbidități: boala cardiovasculara, boala cronica neurologica,...

Trei bărbați din Aninoasa, cercetați pentru violare de domiciliu

Trei bărbați din comuna Aninoasa sunt cercetați pentru violare de domiciliu, după ce un localnic a sunat la 112. "La data de  4 mai, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi, prin apelul 112,  de către un bărbat de 46 de ani, din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că trei bărbați, cu vârste cuprinse...

Ministrul Sănătății: Vârful epidemiei ar putea fi atins spre sfârșitul săptămânii

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și-a exprimat speranța că spre sfârșitul acestei săptămâni, vom atinge vârful pandemiei. „Săptămâna asta va fi vârful, un vârf aplatizat, urmând ca de săptămâna viitoare să observăm o scădere", a declarat Tătaru, precizând că perioada de după 15 mai, când unele restricții vor fi ridicate, va fi urmărită cu atenție pentru a stabili următorul plan de...

Un prim tronson din DN 67 D, reabilitat!

”Anul trecut am promis reabilitarea DN 67 D, care face legătura între Târgu Jiu – Tismana – Baia de Aramă. Deja a fost finalizat un tronson de 20 km, până la Peștișani, iar în perioada următoare lucrările de reabilitare vor continua până la Baia de Aramă”, a anunțat deputatul de Gorj, MIhai Weber.

Din 15 mai sunt permise vizitele la rudele aflate în altă localitate

Ludovic Orban a declarat aseară că "de pe 15 mai poți să ieși din localitate în vizită la rude: ”Deplasarea în afara localităţii va fi permisă pentru anumite categorii de motive pe care le considerăm întemeiate, deplasări de serviciu, deplasări la rude, deplasările la activităţile agricole, că dacă dăm drumul la alpinism, la deplasări montane înseamnă că se pot...

Se inchid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul Gorj pentru data de 05.05.2020 pentru strazile JIete si Panduri din municipiul Targu Jiu, in intervalul orar 09.00 - 14.00.

Video: Incendiu în Bălești, două echipaje de pompieri la fața locului!

O clădire din comuna Bălești a luat foc în această noapte. Flăcările s-au extins cu repeziciune. La fața locului au ajuns două echipaje de pompieri care au stins flăcările. Localnicii din satul Bălești au încercat să stingă focul intervenind cu găleți cu apă.

Situație dramatică la CEO: importurile, mai mari decât producția companiei! Angajații, aflați în șomaj, întreabă de tichetele cadou de Paște?!

Complexul Energetic Oltenia este într-o situație extrem de complicată, din punct de vedere economic, iar acest lucru se poate observa zilnic, din raportările, în timp real, ale producției de energie în Sistemul Energetic Național. Pentru energia pe cărbune și CEO nu se întrevăd soluții, în contextul în care, duminică, producția a atins din nou un minim care le dă...

VIDEO: Pădurea localnicilor din Leurda va fi tăiată în rast! Salcâmii, marcați în totalitate de ocolul silvic

Mai mulți cetățeni din Leurda, localitate care aparține de municipiul Motru, atrag atenția autorităților municipale că pădurea oamenilor din satul respectiv este pusă în pericol, urmând să ajungă sub drujbe, în plină pandemie de coronavirus. De altfel, starea de urgență îi oprește pe proprietarii de drept, care, din păcate, nu au titluri deși plătesc impozite pe suprafețele forestiere deținute,...

Un deservent de la Minprest din Drăguțești, internat cu coronavirus, îngrijorat de abandonul autorităților la adresa a două vârstnice izolate la domiciliu

Savu Taifas din Drăguțești este internat la Infecțioase în cadrul SJU Târgu-Jiu, din 21 aprilie. Acesta spune că a fost confirmat cu coronavirus pe 24 aprilie, acesta lucrând pentru Cariera Roșia, unde este un focar de COVID-19, din partea Minprest. Omul spune că s-a prezentat singur, cu mașina personală la spital, pentru că se simțea rău și făcuse și...

A fost lansată o nouă ediție a Burselor JTI pentru Jurnaliști!

Duminică, 3 mai, de Ziua Mondială a Presei, Bursele JTI pentru Jurnaliști au anunțat ediția 2020-2021, realizată cu sprijinul foștilor bursieri, al Asociației „Clubul Presei Economice”, al Fundației Art Production și al agenției Ad Media Consult. După 21 de ani de la prima sa ediție, Programul este destinat ziariștilor care doresc să-și consolideze experiența profesională și încurajează pregătirea în domeniul...

Un pensionar din Motru, al treilea pacient decedat cu COVID-19 din Gorj!

Un pensionar de 68 de ani, socrul deserventului Direcţiei Publice Motru, depistat pozitiv și el și soţia, ambii fiind internaţi în prezent, a decedat în seara de duminică, în Spitalul Motru. Vârstnicul, cu probleme de sănătate, era declarat suspect de coronavirus și își aștepta rezultatul la test. Acesta a murit însă până la venirea testului, dar cei din spital...

Bărbat cercetat și amendat, după ce a provocat un accident

Un bărbat de 31 de ani, din comuna Plopșoru, este cercetat pentru trei infracțiuni, după ce a provocat un accident. Evenimentul rutier a avut loc pe 1 mai, pe raza comunei Urdari. Tânărul a primit și o amendă de 2.000 de lei, pentru că nu avea declarație pe propria răspundere.,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un...

Furt de lemne la Schela și Bolboși

Doi tineri din comunele Schela și Bolboși sunt cercetați pentru sustragere de material lemnos. Unul dintre ei, un bărbat de 31 de ani, din Schela, a fost depistat în flagrant, în timp ce transporta lemn de brad, cu o autoutilitară, pe un drum forestier.,,Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că materialul lemnos ar fi fost tăiat și sustras...

Pe 15 mai se dă stimulentul de risc pentru personalul SJU Târgu-Jiu care a îngrijit pacienți cu COVID-19

La mijlocul acestei luni, întreg personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu care a fost implicat în îngrijirea pacienților depistați cu noul coronavirus va primi stimulentul financiar de 500 de euro. Guvernul României a anunțat faptul că stimulentul de risc pentru personalul medical care luptă cu epidemia de COVID-19 va fi de 2.500 de lei brut/lună, de acest...

Ținut la distanță de soție din motive de violență

Un gorjean nu va putea în următoarele trei luni să se apropie de soția sa, după ce judecătorii au emis un ordin de protecție pe numele său. Între cei doi există oricum un proces de divorț, dar până la clarificarea lucrurilor, situația dintre ei a degenerat în special în ultima parte a lunii aprilie. Astfel, conform documentelor din dosarul...

Concurs la Primăria Bîlteni pe un post vacant de consilier asistent

Primăria comunei Bîlteni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuţie, vacante, de consilier asistent în cadrul Compartimentului de Taxe și Impozite Locale. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23...

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu și Ambasadorii Juniori ai CNTV au sărbătorit împreună de 1 Mai

Vineri, 1 Mai 2020, s-a mai scris o pagină în istoria lungă de 130 de ani a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, într-o perioadă în care CNTV trăiește vremuri istorice din cauza evenimentelor care se întâmplă la nivel mondial, consecința fiind închiderea porților școlii. Așadar, „Tudor” a fot nevoit să-și închidă porțile temporar, dar noi nu l-am lăsat singur. Cu...

Încă două cazuri de violență domestică, în Gorj

Polițiștii din județul Gorj au emis două noi ordine de protecție provizorii, în minivacanța de 1 Mai. Primul scandal a avut loc într-o familie din comuna Polovragi. O femeie de 44 de ani a anunțat că are un conflict cu soțul său.,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 44 de ani, din comuna Polovragi,...

Ionuţ Stroe: ,,Sporturile în aer liber vor avea întâietate”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că este în lucru un cadru legislativ pentru reluarea competiţiilor. Reprezentantul Guvernului a precizat că nu toate sporturile prezintă acelaşi grad de risc, iar autorităţile analizează atent scenariile pentru perioada imediat următoare.,,Cu siguranţă, practicarea sportului este foarte benefică pentru societate. La nivel psihic, fizic, la nivel de educaţie te poate ajuta,...

Primarii de orașe, la discuții cu membrii Guvernului

Asociația Orașelor din România trage un nou semnal de alarmă și susține că, în contextul pandemiei de coronavirus, primarii nu-și vor mai putea îndeplini obligațiile, pentru că veniturile primăriilor au fost drastic afectate. În acest sens, primarii au stabilit o serie de întâlniri, în sistem de videoconferință, cu membrii Guvernului, pentru a găsi soluții. Din AOR fac parte și primarii...

COVID-19 sau «Ceandalaua» fariseilor care uitară de Puterea Ta, Doamne!

«Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune» (Proorocul David, Psalmul 61, alin. 9) A vorbi despre firea omenească din toate timpurile, înseamnă a explora universul nebănuit care în multe privinţe, putem spune că decriptează un anume statut existenţial al omului care se dezvăluie prin faptele sale în viaţa socială, dar, nu se...

Ca la noi, la nimeni – Vom avea stare de alertă! Același om urăște PSD!

Motto: „Mânia învinge-o prin blândețe, răul învinge-l prin bine, pe zgârcit învinge-l prin dărnicie, iar pe mincinos prin adevăr.” - Budha Înaintea ședinței președintelui Klaus Werner Iohannis cu prim-ministrul Orban Ludovic la Palatul Cotroceni, de luni la prânz, la care-au mai particiat miniștrii Florin Cîțu, Violeta Alexandru, Monica Anisie, Marcel Vela și Nelu Tătaru aveam emoții. Se va prelungi sau...

Sprijin financiar de peste 150 de milioane de lei prin Programul Național Apicol 2020-2022

În ședința Guvernului din data de 30 aprilie 2020 a fost adoptată o Hotărâre privind aprobarea Programului Naţional Apicol 2020-2022. Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru perioada 2020 - 2022 este de 150.628 mii de lei, din care 75.314 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale. Suma alocată PNA 2020-2022...

Starea de urgență, înlocuită cu starea de alertă, din 15 mai

România intră în stare de alertă din 15 mai, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Odată cu actualizarea regimului de restricții, vor fi redeschise frizeriile și celelalte saloane de îngrijire, precum și cabinetele stomatologice. „Dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă, cu toții, repet și o să o mai repet, vom purta mască de protecție când suntem în...

Noi amenzi pentru gorjenii care încalcă restricțiile impuse prin ordonanță militară

74 de amenzi au fost date persoanelor care au ieşit din casă fără declaraţia pe proprie răspundere sau adeverinţă de la angajator. Cuantumul total al amenzilor acordate, duminică și luni, este de 162.000 de lei, în județul Gorj.,,Instituția Prefectului informează că structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Apărării Naționale și polițiștii locali au continuat, în sistem integrat,...

Miruță: Testați urgent tot personalul medical al SJU Târgu-Jiu!

Radu Miruță, președintele USR Gorj, cere testarea de urgență a personalului medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Asta după ce managerul unității, dar și alți patru angajați, au fost depistați cu COVID-19. „Având în vedere contextul infectării cu noul coronavirus al cadrelor medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, nu mai este cazul niciunui joc al...

Revine minifotbalul? Cosmin Iosu: ,,Ne putem încadra să terminăm sezonul”

Practicanţii de minifotbal din Gorj sunt puşi la grea încercare în această perioadă, când toate competiţiile de profil au fost suspendate. Inclusiv fotbaliştii din eşaloanele inferioare duc dorul jocurilor de pe terenul sintetic, iar unii antrenori au admis că meciurile de minifotbal contribuiau la pregătirea fizică a sportivilor din ligile 4 şi 5. În Complexul Sportiv Dolce Vita, jocurile...

Banca Naţională a României – 140 de ani de la înfiinţare

Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, banca centrală a ţării, o instituţie fundamentală a statului român. La 27 februarie 1880, preşedintele Consiliului de Miniştri, I. C. Brătianu, a depus în Parlament proiectul Legii constitutive a Băncii Naţionale a României. De asemenea, iniţiatorii proiectului precizau că întregul sistem al organizării şi administrării BNR...

De ce a sărit Bejinariu la gâtul lui Tatomir? Viza și liberalul postul de director la Resurse Umane!

Sindicalistul Bogdan Bejinariu, din CE Oltenia, totodată, secretar general al PNL Târgu-Jiu, a avut, vineri, o ieșire neinspirată la adresa ultimei numiri din companie, cea de director de Resurse Umane, post ocupat de Valentin Tatomir, directorul ELCFU Motru. Bejinariu, care figura la finalul anului, în cărți, pentru postul vacant, a atacat, mai exact, pe un post de radio numirea...

Bloc reabilitat la Rovinari pe fonduri europene

Un bloc de locuințe sociale din orașul Rovinari va fi modernizat pe bani europeni. Imobilul de pe str. Florilor va fi reabilitat termic, iar spațiul va fi igienizat. În plus, vor fi montate geamuri termopan și centrale termice în fiecare garsonieră. În prezent, clădirea P+2E este nelocuită. Imobilul are pe fiecare nivel 23 de camere de locuit. Grupurile sanitare...

Bărbat reținut, după ce a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat din comuna Crasna a fost reținut, duminică, după ce și-a vizitat concubina care avea un ordin de protecţie împotriva lui. Femeia de 45 de ani a sesizat Poliția. ,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a venit la locuinţa concubinei sale din comuna Crasna, încălcând prevederile...

Donație de măști și combinezoane la Spitalul Județean Târgu-Jiu

Un transport cu produse în valoare de peste 65.000 de lei a ajuns, ieri, la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Este vorba de 20.000 de măști simple, 500 de măști KN95, 300 de ochelari de protecție și 100 de combinezoane. „Aceste lucruri au fost posibile cu ajutorul oamenilor minunați de la Asociația Dăruiește Viața spre care membri ai USR...