Primarii de orașe, la discuții cu membrii Guvernului

1249

Asociația Orașelor din România trage un nou semnal de alarmă și susține că, în contextul pandemiei de coronavirus, primarii nu-și vor mai putea îndeplini obligațiile, pentru că veniturile primăriilor au fost drastic afectate.
În acest sens, primarii au stabilit o serie de întâlniri, în sistem de videoconferință, cu membrii Guvernului, pentru a găsi soluții. Din AOR fac parte și primarii de orașe din județul Gorj.
Prima dintre aceste videoconferințe s-a desfășurat în cursul zilei de joi, 30 aprilie, când au participat aproape 40 de primari, dintre cei peste 70 înscriși în rețeaua de comunicare AOR, și ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan.
„Am discutat, aplicat, despre investiții, sănătate, educație și ordine publică, pentru că acest set de interese este un numitor comun al tuturor orașelor din țara noastră”, a spus președintele Mădălin-Ady Teodosescu.
„Vă îndemn să continuați implementarea proiectelor aflate în derulare. Ministerul are finanțare suficientă pentru a achita toate lucrările efectuate în mod corespunzător. Lucrările pe PNDL1 și PNDL 2 depuse până la 31 martie 2020 au fost achitate, iar plățile pot fi văzute pe site-ul ministerului. Guvernul este pe ultima sută de metri pentru a obține finanțarea din bani europeni a extinderilor pentru rețelele de gaze naturale, atât din exercițiul financiar 2014-2020, cât și din exercițiul financiar viitor”, a subliniat ministrul Ștefan.
Asociația Orașelor intenționează să continue seria de întâlniri dintre primari și miniștrii de resort și chiar să diversifice aceste întâlniri, inclusiv la nivel tehnic, între directori din administrația publică centrală și cei din primării.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here