Furt de lemne la Schela și Bolboși

1551

Doi tineri din comunele Schela și Bolboși sunt cercetați pentru sustragere de material lemnos. Unul dintre ei, un bărbat de 31 de ani, din Schela, a fost depistat în flagrant, în timp ce transporta lemn de brad, cu o autoutilitară, pe un drum forestier.,,Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că materialul lemnos ar fi fost tăiat și sustras de pe un teren cu vegetaţie forestieră și nu prezintă marcă silvică. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.
Materialul lemnos, respectiv 2,65 metri cubi, a fost predat în custodie lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Jiul, până la finalizarea cercetărilor.Totodată, faţă de bărbat poliţiştii au luat si măsura sancționării contravenționale, conform Ordonanţei Militare nr. 3/2020, cu amendă în valoare de 5.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. În aceeași zi, polițiștii și jandarmii au depistat un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea pe DJ 673 Bolboși, un utilaj agricol de care era tractată o remorcă, în care se aflau lemne de plop, cu dimensiunea la cioată între 13 și 44 de centimetri. Acesta le-a spus oamenilor legii că le-a găsit secționate pe un teren cu vegetaţie forestieră din comuna Dragoteşti și le transportă la domiciliul său.,,În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere de material lemnos”, se mai precizează în comunicatul de presă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.