30.4 C
Târgu Jiu
marți, iulie 30, 2024

Spitalul Municipal Motru angajează medici

Eforturile echipei manageriale a Spitalului Municipal Motru de a atrage cadre medicale continuă. Managerul Alin Efrim spune că este nevoie de medici, motiv pentru...

Pîrvulescu şi Tiriplică vor susţine concursul pentru postul de arhitect-şef al Primăriei Târgu-Jiu

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de arhitect şef...

Mare la minte, la trup și la suflet

Mai rar în vremurile noastre așa ceva, dar este firesc: o minte mare, un suflet mare, nu putea sălășlui decât în trup mare, care...

Săptămâna Europeană a Sportului, marcată şi în Gorj

Comisia Europeană, prin Direcţia de Sport va continua să dezvolte Săptămâna Europeană a Sportului, ediţia a III-a, din 2017, urmând ca la nivelul judeţului...

Circulația pe podul de la Turcinești, reluată în cel mai scurt timp

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții CJ Gorj au anunţat că circulaţia pe podul de la Turcineşti va fi redată în cel mai...

Se modernizează secțiile Ginecologie, Endocrinologie și Cardiologie de la SJU Târgu-Jiu

Consiliul Județean continuă investițiile în sănătate. Secţiile de Cardiologie, Ginecologie şi Endocrinologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu vor fi modernizate, în...

Copiii şi profesorii din Patrula de Reciclare gorjeană, locul I pe ţară la ediţia...

Pentru prima oară, programul naţional de educaţie de mediu Patrula de Reciclare acordă 4 premii naţionale! Patrulele locale din judeţele Gorj, Argeş şi Vâlcea...

Post vacant la Școala Gimnazială Novaci

Şcoala Gimnazială Novaci organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante, de administrator financiar. Candidații trebuie să aibă un...

Scad temperaturile și se instalează ploile, Cardiacii și vârstnicii sunt sfătuiți să evite deplasările...

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi torenţiale, valabilă de marţi de la ora 17.00 până joi la ora 23.00,...

Serie nouă de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul paisprezece din acest...

75 de gorjeni suferă de scleroză multiplă

La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), la sfârșitul anului 2016 au rămas în evidențele medicale 76 de cazuri de...

Producția de cărbune, în creștere

Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele șapte luni ale anului în curs, 2,667 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 14,4%...

În august, Corpul de control al CJAS a imputat aproape 7800 de lei

Corpul de control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a finalizat raportul activităţilor derulate în luna august. Au fost efectuate 17...

Noi medicamente pe lista gratuitelor și compensatelor

Nouă medicamente noi urmează să intre pe listele de compensate și gratuite conform proiectului de hotărâre pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului...

Ziua Vârstnicilor, marcată şi la Rovinari

Un număr de 450 de persoane din oraşul Rovinari au motiv de bucurie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor  Vârstnice, marcată anual la data...

Un singur candidat pe postul de medic urolog la SJU Târgu-Jiu

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a scos la concurs un post de medic urolog. Un singur candidat a optat pentru acest post, el...

Elevii gorjeni bolnavi de cancer au primit ghiozdane de la Asociaţia „Sfânta Ana”

Copiii gorjeni bolnavi de cancer au primit ghiozdane cu rechizite la început de an școlar în cadrul Proiectului „ÎNCEPE ŞCOALA ŞI PENTRU COPIII PACIENŢI...

Numărul donatorilor de sânge, în scădere

În pofida faptului că tot mai multe persoane au nevoie de sânge, numărul donatorilor a scăzut sistematic, după cum confirmă reprezentanţii Centrului de Transfuzii...

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, dotat cu instrumentar medical nou

Consiliul Judeţean Gorj a alocat peste 12 miliarde de lei vechi pentru achiziţionarea de instrumentar medical pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu. Conducerea...

Directorul Bogdan Bratu lucrează zi lumină, Șantierele de pe drumurile naționale din Gorj, verificate...

Programul directorului general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, Bogdan Bratu, este zi lumină, după cum confirmă Ion Tudor, șeful Secției...

A scăzut numărul beneficiarilor de lapte praf

În această lună, numărul beneficiarilor de lapte praf a scăzut. Astfel, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a distribuit lapte praf gratuit unui număr de...

Germania pune la bătaie posturi de recepţioner cu lefuri de peste 2.000 euro

Gorjenii, care cunosc bine limbile germană şi engleză, au şansa de a lucra ca recepţioner la cel mai mare hotel din Germania. Hotelul Marriott...

A crescut numărul micuților gorjeni imunizați împotriva rujeolei

În județul Gorj, luna trecută, numărul copiilor vaccinați împotriva rujeolei a crescut cu 400 în comparație cu luna iulie. Dr. Boeriu Marius Constantin, directorul...

Transalpina rămâne deschisă cât timp permit condiţiile meteo

Transalpina poate fi tranzitată de turişti atât timp cât condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea circulaţiei rutiere. Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Gorj spun că...

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, realizată aproximativ 40%

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu ar fi trebuit să fie finalizată anul acesta, însă lucrările sunt în plină derulare, fiind realizate doar 40%....

Vânzările la antidepresive, în creștere

Toamna este recunoscută ca fiind un sezon al depresiilor. Medicii gorjeni confirmă faptul că în această perioadă a anului creşte numărul persoanelor depresive, la...

Consorţii străine ce activează şi în Gorj, se bat pentru reabilitarea DN6 Alexandria-Craiova

Mai multe societăţi din domeniul construcţiilor, care au derulat sau încă efectuează lucrări şi pe raza judeţului Gorj, stau acum în aşteptare dorind a...

Începe triajul epidemiologic

Odată cu începerea noului an şcolar, se dă startul triajului epidemiologic în unităţile de învăţământ. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj sunt pregătiţi...

Noutăţi legislative pentru îngrijirea copiilor de către bone

Serviciile de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei vor putea fi asigurate de bone fie în baza unui contract individual de muncă...

Campanie privind vaccinarea ROR, astăzi, în cartierul Obreja

Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu, prin intermediul Compartimentului de Asistenţă Comunitară, a susţinut, începând cu data de 1 august 2017, o amplă...

Dr. Moisescu: „Medicina de familie este un butoi cu pulbere și nu este exclus...

Dr. Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj, spune că se pregătesc mișcări de protest, medicii de familie fiind nemulțumiți...

Se toarnă asfalt în Defileul Jiului

Reprezentanții Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu anunță conducătorii auto că se toarnă covorul asfaltic pe DN 66 în Defileul Jiului. Șoferii sunt rugați să...

Specialiștii CPECA Gorj, alături de elevi și în anul școlar 2017-2018

Ca de fiecare dată, în prima zi de şcoală, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog...

Gorjencele pot beneficia de gratuitate la efectuarea Testului Babeş-Papanicolau

Programul de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin, demarat în 2012, continuă şi în acest an. Astfel, toate femeile din judeţul Gorj...

Salvamontiștii gorjeni au montat o cruce și drapelul României în Vârful Oslea

O cruce și un catarg cu drapelul României au fost montate de către salvamontiștii gorjeni pe cel mai înalt vârf din masivul Vâlcan. Acțiunea...

Pe Șuşiţa Seacă spre bordul Dobriţei

Perimetrul carstic Şuşiţa Seacă continuă să fascineze şi în ziua de azi pe iubitorii naturii pentru că are în componenţa sa o mare varietate...

Noua Lege a turismului, dezbătută la Târgu-Jiu de ministrul Mircea Titus Dobre

O dezbatere publică privind proiectul noii Legi a turismului a fost organizată, vineri, la Târgu-Jiu, la sediul Prefecturii Gorj. Lucrările au fost conduse de...

Polițiștii locali, la datorie în prima zi de școală

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu va acționa, în temeiul dispozițiilor stabilite prin Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările...

Căminul Cultural Sârbești din comuna Alimpești, inaugurat cu ocazia manifestării Fiii Satului

Localnicii satului Sârbești, din comuna Alimpești, au de duminică un cămin cultural modern, care a fost inaugurat în prezența autorităților locale și județene. Evenimentul...

Peste trei mii de gorjeni sunt dependenți de insulină

Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pe parcursul primului trimestru al anului în curs au fost diagnosticate cu diabet zaharat 432 persoane...

Doar șapte gorjeni s-au înscris la cursul gratuit de prim ajutor organizat de Crucea...

Crucea Roșie Română a organizat cel mai mare curs de prim ajutor gratuit la nivel național, sâmbătă, 9 septembrie, cu ocazia Zilei Mondiale de...

Peste 43.000 de gorjeni își sărbătoresc onomastica astăzi

Pe data de 8 septembrie creştin-ortodocşii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare religioasă cunoscută ca Sfânta Maria Mică. Peste 43.000 de cetăţeni din judeţul nostru...

Medicii avertizează: “Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet!”

Colegiul Medicilor a lansat campanie ”Stop diagnostic pe net! Mergi la Cabinet!”, în scopul de a trage un semnal de alarmă asupra problemelor la...

DJST Gorj organizează selecţie  pentru cursul de educaţie complementară în domeniul competenţelor antreprenoriale

Direcţia pentru Sport şi Tineret (DJST) Gorj, condusă de Horaţiu Gorun, organizează în această lună, în cadrul proiectului “Program naţional de formare“, activitatea de...

Peste 1.200 de gorjeni suferă de obezitate

Stresul, un stil de viață neadecvat sau probleme de sănătate conduc la creșterea numărului persoanelor diagnosticate cu obezitate. La nivelul județului Gorj, 1.236 de...

Apele Române Gorj, spaima unui făurar de frumuseți

De curând, pe adresa domnului Viorel Păsărin, pensionar din satul Magherești, comuna Săcelu, a sosit o somație din partea Administrației Apele Române Gorj, în...

Plantări de arbori la Vladimir, de Ziua împăduririi naţionale

Pentru al treilea an consecutiv, iniţiativa naţională pe bază de voluntariat “Plantăm fapte bune în România” va desfăşura activităţi de împădurire, în mai multe...

Rechizite de la Primăria Târgu-Jiu pentru 66 de copii din municipiu

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, a organizat şi în acest an acţiunea “Început de an şcolar”. Un număr de 66...

Efectele meteopatiei, resimțite de tot mai multe persoane

Schimbarea bruscă a condițiilor atmosferice influenţează starea generală a unor persoane, această sensibilitate fiind cunoscută drept meteopatie. În ultima perioadă, s-a observat că numărul...

Bucle inductive pentru contorii ISAF, montate pe DN 67 și DN 67D

Reprezentanții Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu au demarat lucrări de montare de bucle inductive pentru contorii ISAF, pe două drumuri naționale de pe raza...

Transalpina, deschisă circulației și pe parcursul toamnei

DN67C-Transalpina este redeschis în totalitate. Pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Obârşia Lotrului (km 59+800, judeţul Vâlcea), accesul este permis doar în...

Noi bilete de tratament în diverse staţiuni pentru pensionarii gorjeni

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul treisprezece din acest...

Rechizite pentru elevii nevoiaşi din Târgu-Jiu

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, organizează şi în acest an acţiunea “Început de an şcolar”. Aceasta se adresează copiilor proveniţi...

Peste 5.600 de gorjeni sunt diagnosticați cu boală ulceroasă

Peste 5.600 de gorjeni sunt diagnosticaţi cu boală ulceroasă, dintre aceştia 42 intrând în evidenţele medicilor în trimestrul I al anului în curs. Medicii...

CPECA Gorj a lansat Campania „Pot altfel”

Marți, 5 septembrie 2017, la sediul Prefecturii Județului Gorj, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj a avut loc lansarea campaniei naționale...

Concurență acerbă pe posturile vacante la Spitalul Județean

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a scos la concurs un număr de 18 posturi, fiind vorba atât despre personal medical, cât şi muncitori....

Noi lucrări pe râurile din judeţ

În săptămâna 28 august – 3 septembrie 2017, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au executat lucrări de întreţinere dig la îndiguire...

Minor pierdut în parc, recuperat de polițiștii locali

Un băiețel în vârstă de 6 ani a fost identificat de polițiștii locali în Parcul Central, după ce s-a pierdut de mama sa. Copilul...

Concurs la Bucureşti pe 3 octombrie, pentru postul de arhitect şef al Primăriei Târgu-Jiu

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de arhitect şef...

Buget de aproape opt miliarde de lei vechi pentru stomatologii gorjeni

Nu mai puțin de 40 de stomatologi din județul nostru se află în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj....

Numărul cazurilor de rujeolă continuă să crească

Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri este de 8.982, cu 45 mai multe decât săptămâna trecută, din care...

Cancerul pancreatic se poate depista printr-un simplu selfie

Vești bune pentru utilizatorii telefoanelor inteligente. O aplicație care le permite utilizatorilor să depisteze cancerul pancreatic și alte afecțiuni printr-un selfie făcut cu ajutorul...

Sprijin financiar de la Rotary Târgu-Jiu pentru victima unui incendiu

O fetiță în vârstă de 8 ani a beneficiat de ajutorul Clubului Rotary Târgu-Jiu, micuța fiind supusă unor intervenții chirurgicale ce se impuneau după...

Începe campania de vaccinare antipneumococică

Campania de vaccinare antipneumococică pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani este programată să înceapă în luna septembrie, când este prevăzută...

Primăria Turceni recrutează un arhivar

Primăria Oraşului Turceni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie vacante de arhivar la Compartimentul Transport Local...

De luni, începe admiterea de toamnă la UCB Târgu-Jiu

La nivelul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, cea de-a doua sesiune de admitere pentru anul universitar 2017-2018 se va desfășura în perioada 4-14 septembrie....

Tineri din Bumbești-Jiu, la vânătoare de comori prin Craiova

Mai mulţi liceeni din Bumbeşti-Jiu au participat la un atelier de dezvoltare personală organizat de Fundaţia PACT, alături de tineri din Slatina şi Filiaşi. Activitatea...

DSP Gorj: „Toate femeile gravide trebuie vaccinate împotriva tetanosulu”

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj spune că uneori este posibil ca naşterea să se producă în condiţii lipsite de igienă. Din această...

S-au modificat recomandările privind tratamentul pacienţilor de peste 65 de ani bolnavi de leucemie

Toţi furnizorii de servicii medicale din judeţ au fost informaţi de către specialiştii Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj despre modificarea recomandărilor privind...

Începe sezonul depresiilor şi al tentativelor de suicid

Instalarea toamnei este resimţită din plin de persoanele care au o sensibilitate psihică mai mare. Medicii spun că în această perioadă este bine să...

S-a aprobat Calendarul național de vaccinare pentru anii 2017-2018

Calendarul național de vaccinare în România, prevăzut în Ordinul Ministrului Sănătății nr. 377/2017 din 30 martie 2017, privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a...

Elevi din Bîlteni şi Turceni, în tabăra Zero Waste Summer Camp

Cei mai buni elevi din primele 8 şcoli clasate în concursul Şcoala Zero Waste 2017 au câştigat participarea în tabăra Zero Waste Summer Camp,...

Noi zone cu internet în sistem Wi-Fi, la Rovinari

Locuitorii oraşului Rovinari beneficiază, începând de ieri, de noi zone unde se pot conecta gratuit la internet, prin intermediul reţelei de tip Wi-Fi. Anunţul a...

În urma controalelor RAR, În Gorj au fost reținute 3 permise de conducere și...

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) eu efectuat numeroase verificări, în primele șase luni ale anului. La nivelul județului Gorj au fost verificate în trafic...

Este nevoie de măsuri pentru – Protecţia sistemului carstic Cheile Sohodolului

Cheile Sohodolului se întind pe o distanţă de aproximativ 12 km între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea, în opinia geologilor, pot fi împărţite...

72 de gorjeni suferă de scleroză multiplă

La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), la sfârșitul anului 2016 au rămas în evidențele medicale 76 de cazuri de...

Simple note – Convulsii pe Terra

Împrumutând de la renumitul memorialist Kalustian titlul notelor de mai jos, arăt că: Pe,17.08, Spania a fost lovită din nou de un masiv atac terorist...

Atitudini estivale – Pe Şuşiţa Verde

Mai zilele trecute, având drum prin zonă, am tras o tură şi pe Valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum s-au mişcat lucrurile după...

Zeci de boli pot fi tratate în regim de spitalizare de zi

79 de boli se pot trata în regim de spitalizarea de o zi. Pe listă se regăsesc febra, otita, leşinul, durerile de cap, reacţiile...

În primul semestru al anului, Niciun copil nu a fost abandonat în maternităţile gorjene

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României Nr. 323/2007 prin care a fost aprobat Planul naţional de acţiune privind prevenirea abandonului copilului de către...

A demarat programul “Litoralul pentru toţi”!

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) derulează programul “Litoralul pentru toţi”, ediţia de toamnă 2017, în perioada 28 august - 1 octombrie 2017, cu...

O nouă licenţă de traseu eliberată de CJ Gorj

Un operator de transport în comun a obţinut licenţă de traseu pentru ruta Săcelu- Crasna- Muşeteşti- Bumbeşti-Jiu. Valabilitatea licenţei este 22.06.2018. Serviciile de transport public...

Peste 24.000 de documente, înregistrate de şefii din Primăria Târgu-Jiu

Pe birourile angajaţilor de la diverse compartimente ale Primăriei Târgu-Jiu au ajuns, în primul semestru al acestui an, nu mai puţin de 24.789 de...

Centenarul Marii Uniri sabotat de minorități?

România este parte a unui scandal internațional provocat de UDMR. Uniunea Federativă a Minorităților Europene(FUEN), din care face parte UDMR, inclusiv ca finanțator, a...

Post vacant de şofer, la Primăria Bumbeşti-Piţic

Primăria Bumbeşti-Piţic organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, de şofer. Pentru a ocupa un post contractual vacant...

Aproape 9000 de cazuri confirmate, Vaccinarea împotriva rujeolei, recomandată de medici

Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri este 8.937, potrivit unei informări publicate pe site-ul Centrului Național de Supraveghere...

Intervenţii pe cursurile de apă din judeţ

În săptămâna 21 – 27 august 2017, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au continuat lucrările de decolmatare pârâu Sunătoarea la Buzeşti,...

Termen prelungit pentru Programul educaţional Ajungem MARI

Programul educaţional Ajungem MARI a prelungit apelul la voluntariat până la 31 august! Apelul este adresat oamenilor de bine care cred în educaţie şi...

Post vacant la Doina Gorjului

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de solist balet debutant....

Spirit liber – De la Transalpina, pe “Drumul Voievozilor”

Recent am avut privilegiul să stau de vorbă cu un grup de pasionaţi ai motociclismului (dintre care unul cunoştea bine româneşte), de unde şi...

Traseele din Masivul Parâng, redescoperite cu Ştafeta Munţilor

În perioada 1-3 septembrie 2017, Asociaţia schi turism montan Pro-Parâng va organiza în cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv ,,Ştafeta Munţilor” etapa a VII-a...

Obștea Moșnenilor Colibășeni prezent, trecut și viitor

Ca instituţie, obştea a jucat un rol important în istoria românilor, fiind cea mai veche formă de producţie, dezvoltată chiar din comuna primitivă. Această...

874 de cazuri în Gorj – Cancerul colorectal este curabil, dacă este depistat într-un...

Cancerul colorectal este a treia cea mai frecventă formă de cancer la nivel mondial, din punct de vedere al numărului total de cazuri înregistrate,...

Eroilor pentru Reîntregirea României!

Cinste bravilor eroi ce-ați luptat cu vitejie în Primul mare război pentru-a noastră Românie La Oituz și Mărășești de la Iași până în Tatra ați dat fapte vitejești, fiind dârji și...

188 de cazuri de Alzheimer, confirmate în Gorj

La nivelul judeţului Gorj, la începutul anului, erau 190 de persoane diagnosticate cu Alzheimer. La sfârșitul trimestrului I, au rămas în evidențele medicilor 188...

Spitalul Municipal Motru angajează îngrijitor

Spitalul Municipal Motru, Judeţul Gorj, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de îngrijitor – spălător (12 clase...

Un supermarket şi două standuri de preparare a produselor la grătar din Peşteana-Jiu, amendate...

Săptămâna trecută, două standuri temporare care se ocupă cu prepararea de alimente la grătar în târgul săptămânal din Peşteana-Jiu, precum şi un supermarket din...

Lucrările de pe DN 67, întrerupte din cauza vremii

Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu, confirmă faptul că lucrările de pe DN 67 au fost întrerupte din cauza vremii. Acestea vor...

Monica Podaru, singura care a trecut proba scrisă la concursul pentru postul de director...

Pe 21 august, la Bucureşti, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), s-a desfăşurat proba scrisă a concursului de recrutare pentru ocuparea pe...

Peste 700 de gorjeni susțin, astăzi, a doua probă a Bacalaureatului de toamnă

Absolvenţii clasei a XII-a susţin, astăzi, proba obligatorie a profilului, la matematică sau istorie, potrivit calendarului celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat 2017. La...