18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Zilnice: 2 aprilie 2021

Ministerul Educației: Unitățile de învățământ au obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru bursele școlare

Ministerul Educației a reamintit că, începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat și că unitățile de învățământ au obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru bursele școlare astfel încât elevii să intre cât mai curând în posesia drepturilor acordate. "Începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din...

Unde se joacă FCSB-Craiova

Meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova, programat duminică seara, în etapa a 29-a a Ligii I de fotbal, se va desfăşura pe Stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, a anunţat, vineri, clubul bucureştean. ''FCSB anunţă că partida cu CS Universitatea Craiova, de duminică seara, se va disputa la Giurgiu, pe Stadionul 'Marin Anastasovici'. Această decizie a fost luată în urma unor...

Gorj: Două noi focare de pestă porcină

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor a anunțat că 409 focare de pestă porcină sunt active la nivel național la data de 1 aprilie 2021. „În data de 1 aprilie 2021 sunt active un număr de 409 focare PPA, din care 7 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate un...

Au plantat stejari, de ziua Jandarmeriei

Pentru aniversarea a 171 ani de existenţă a Jandarmeriei Române, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au fost plantați, vineri, în mod simbolic, arbori din specia stejar roșu, în apropierea platoului unității. La această activitate au participat, în calitate de invitați, prefectul Corneliu Răducan Morega, subprefecții Virgil Drăgușin  și Marcel Iacobescu directorul Direcției Silvice Gorj, Ovidiu Cârstoc,...

Romanescu: Cetățenii nu vor plăti în plus pentru gunoi

După ce instanța a amânat decizia în cazul depozitului ecologic de la Târgu-Jiu, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că cetățenii din oraș nu plătesc în plus pentru colectarea gunoiului menajer. „Imediat după decizia instanței prin care se amână pronunțarea în privința autorizației de funcționare a depozitului de gunoi, m-am întâlnit cu reprezentanții Polaris și, în urma discuțiilor,...

O nouă inspecție la depozitul de deșeuri din Târgu-Jiu. Ce a constatat prefectul!

Vineri, 2 aprilie, a avut loc a doua vizită a comisiei formate din reprezentanţi de la mai multe instituţii abilitate la depozitul de deşeuri din municipiul Târgu Jiu, în vederea monitorizării lucrărilor de conformare dispuse de Garda de Mediu cu privire la reducerea poluării. „Am constatat că investiţia se află tot în faza de documentaţiei şi este în curs achiziţia...

Străzi igienizate la Târgu-Jiu

Arterele rutiere vor fi curățate, aspirate și spălate la Târgu-Jiu. „Începem, din această noapte, igienizarea bulevardelor și străzilor din municipiul Târgu Jiu. Strada Victoriei, de la intersecția din zona Parângul și până la intersecția cu strada Mărgăritarului, este prima, iar duminică urmează strada 9 Mai. Arterele rutiere vor fi curățate, aspirate și spălate. Anunțăm cetățenii să evite parcarea autoturismelor în zonele menționate...

Mesajul prefectului Răducan-Morega, de Ziua Instituției Prefectului

Ziua Instituţiei Prefectului este marcată în fiecare an, la 2 aprilie, începând cu anul 2019, dată la care, în anul 1864, a fost instituită, prin lege. „Această zi trebuie să reprezinte un moment în care echipa Prefecturii Județului Gorj își reconfirmă angajamentul și respectul față de cetățeni. Este un angajament de responsabilitate și echilibru față de fiecare gorjean, dar și o reconfirmare a faptului...

Anunț pentru fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat procesul de autorizare la plată pentru Măsura 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachetul „Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor” şi pachetul „Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor”, pentru cererile depuse în anul 2020. Suma totală autorizată la plată până la data de 1 aprilie este de 99.085.552,92 euro, respectiv 473.926.199,57...

Peste 1700 de angajați din învățământul preuniversitar s-au vaccinat

Potrivit datelor centralizate de IȘJ Gorj, până la această dată s-au vaccinat 1710 angajați din învățământul preuniversitar gorjean, după cum urmează: cadre didactice - 1273, personal didactic auxiliar - 157, personal nedidactic - 280.

Control judiciar pe cauțiune în valoare de 500.000 de lei

Control judiciar pe cauțiune în valoare de o jumătate de milion de lei în dosarul Ydail, în care trei administratori de firmă au fost reținuți pentru 24 de ore. „În urma cercetărilor efectuate în cauza penală privind obținerea unui contract de întreținere drumuri județene, încheiat între Consiliul Județean Gorj și un consorțiu de societăți comerciale de pe raza județului, dosarul...

Un deces și 18 cazuri noi de Covid, în Gorj

În Gorj s-a înregistrat un nou deces din cauza Covid-19. În data de 2 aprilie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:  507 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;  8.648 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 7971 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 400 persoane au decedat. De la ultima informare transmisă de...

Cod galben de ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ninsori, valabilă de sâmbătă după-amiaza până luni dimineaţa în zonele înalte din 18 judeţe, şi a actualizat informarea de ploi, vânt şi vreme rece, care vizează majoritatea regiunilor. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 - 80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea...

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată de DGASPC Gorj

Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului se sărbătorește anual, la data de 2 aprilie, și are drept scop creșterea nivelului de informare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora. Cu această ocazie, specialiștii Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu-Jiu, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC)...

Depozitul de gunoi rămâne închis!

Decizia APM Gorj, dată în urmă cu două săptămâni de a închide depozitul pentru grave nereguli, a fost contestată de Polaris iar astăzi judecătorii de la Tribunalul Gorj au decis ca acesta să rămână închis, cel puţin până la data de 16 aprilie, noul termen de judecată. Locuitorii din Slobozia şi Băleşti au fost prezenţi în faţa Tribunalului, aşteptând soluţia...

Opt localități din Gorj, în scenariul roșu. Rată de infectare de peste 7!

Opt localități din Gorj se află în scenariul roșu: Stoina, Godinești, Runcu, Lelești, Ciuperceni, Bumbești-Jiu, Bengești-Ciocadia și Hurezani. La Stoina se înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus de 7,17 cazuri la mia de locuitori.

PSD atacă în justiție închiderea magazinelor la ora 18:00

Social-democraţii vor ataca în contencios-administrativ hotărârea care conţine măsura "aberantă" referitoare la închiderea magazinelor la ora 18,00. "PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta - sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe...

A început vacanța de primăvară

Toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal au intrat, de astăzi, în vacanță. Elevii din clasele terminale vor avea vacanță în perioada 2-11 aprilie și 30 aprilie-9 mai, în timp ce elevii din restul claselor vor avea o vacanță de o lună, de pe 2 aprilie până pe 4 mai.

A băut, apoi a avut chef de bătaie

Polițiștii din Turceni au fost sesizați, joi, prin apelul 112, de către un bărbat de 41 de ani, din comuna Ionești, cu privire la faptul că a fost agresat. Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că apelantul, în timp ce se afla pe DJ 674 Gura Șușiței, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de...

Bătută de soț

O tânără, de 26 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a anunțat ieri poliția că a fost agresată de soțul său. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență asupra soției...

2 aprilie – Ziua Instituţiei Prefectului

Ziua Instituţiei Prefectului este marcată în fiecare an, la 2 aprilie, începând cu anul 2019, dată la care, în anul 1864, a fost instituită, prin lege, noţiunea de prefect. Potrivit Legii nr. 340/2004, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local (...), garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local, care conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale...

Înscrieri la Târgul Internațional de Invenții și Inovații ”INOVALIMENT”

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar ”INOVALIMENT”. Evenimentul va avea loc online, în perioada 22-26 noiembrie. Ca și la ediția I, participarea este Gratuită! Înscrierile se realizează prin completarea unui formular pe site-ul www.inovaliment.ro și au loc în perioada 1 aprilie – 31...

Grădiniță extinsă la Târgu-Jiu

Grădinița nr.1 din Târgu-Jiu, situată în strada Griviței, va fi extinsă și  modernizată. Investiția se ridică la aproape 900.000 de lei. „Extindem și Grădinița nr. 1 din strada Griviței și creăm tot mai multe locuri pentru copii, mai ales că de acum înainte vor fi impuse noi reguli în unitățile de învățământ. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru...

Sindicalist din CEO: Nu tai înainte, fără să pui nimic în loc

Manu Tomescu, lider de sindicat la Termocentralei Rovinari, nu este de acord cu unele dintre măsurile prevăzute în noul plan de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Închiderea celui de-al treilea grup energetic de la Termocentrala Rovinari este măsura propusă în ultima variantă a planului de restructurare a CE Oltenia trimisă oficialilor de la Bruxelles, termocentrala urmând să funcţioneze cu doar...

Stejari plantați de jandarmii gorjeni

Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române – 3 aprilie, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj au fost planificate activități specifice prin care să se marcheze 171 de ani de la atestarea documentară a Armei. Astfel, în această perioadă vor fi organizate următoarele activități: campania „171 de stejari pentru România”, prin care vor fi plantați de către jandarmii gorjeni...

Nelu Ploieșteanu, răpus de Covid-19

Cunoscutul interpret de muzică lăutărească Nelu Ploieșteanu a murit din cauza Covid-19, a anunțat vineri dimineață pagina de Facebook a serviciului SMURD: ”Din păcate maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!”, Artistul era internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Ion Dumitrache, cu nume de scenă Nelu...

Proiect: Agresorii, monitorizați cu brățări electronice

Proiectul de lege prin care agresorii ar urma să poarte brățări electronice a fost finalizat și intră în dezbaterea Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. ”Le dăruim agresorilor brăţări electronice!  Pe de o parte, agresorii vor fi timoraţi, speriaţi de posibilitatea de a fi uşor traşi la răspundere penală, de a fi condamnaţi. Pe de altă parte, organele de ordine...

Gheorghiță: 15% din populație s-a imunizat anti-Covid

Medicul militar Valeriu Gheorghiță a anunțat, joi seară, că 15% din populația țării a primit vaccinul împotriva noului coronavirus. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a avertizat că, dacă ritmul va rămâne constant, eforturile făcute până acum ar putea fi pierdute în contextul apariției noilor tulpini ale virusului.

YDAIL CONSTRUCT reacționează indicând excesul de zel al procurorului Ilie

Reprezentanții YDAIL CONSTRUCT SRL, firmă cu capital romanesc, reacționează după ce această societate comercială a fost târâtă într-un nou scandal, în urma celui de-al doilea dosar instrumentat de același procuror Lavinia Ilie. Este vorba despre magistratul care a finalizat și cercetările în primul dosar penal, cercetări care s-au dovedit un fiasco pentru anchetatori, toți cei implicați fiind, într-un final,...

Romanescu: ,,Am început lucrări ample în cartierele municipiului”

Odată cu venirea primăverii, mai multe lucrări de investiții sunt fie demarate la nivelul municipiului Târgu-Jiu, fie continuate după ce au fost sistate pe perioada sezonului rece. Edilul Marcel Romanescu anunță amenajarea de noi parcări, dar și finalizarea unor lucrări de anvelopare a blocurilor. ,,Am început lucrări ample în cartierele municipiului, vizate fiind acele zone în care am modernizat deja...

Un nou ajutor pentru CE Oltenia. Doar două grupuri la Rovinari!

Complexul Energetic Oltenia este ajutat de stat pentru a doua oară să-și plătească certificatele de emisii. Ajutorul de peste 240 de milioane de euro a fost aprobat în ședința de Guvern de miercuri seara. Totuși, în nota de fundamentare a actului normativ se arată că CE Oltenia va rămâne, la orizontul anului 2027, cu doar două grupuri pe cărbune,...

Profesorii care nu au ore la clasele terminale, în concediu de odihnă pe perioada vacanței elevilor

Ministerul Educației a transmis în teritoriu o adresă prin care aduce precizări privind concediul cadrelor didactice pe perioada vacanței din luna aprilie. Potrivit documentului, cadrele didactice care nu predau la clase terminale vor fi programate în concediu de odihnă în perioada 2 aprilie – 4 mai; cele care au ore la clase terminale vor fi activitate în perioada 12-29...

Târgu Jiu organizează „Zilele Reciclării Deșeurilor Electrice” între 5 și 10 aprilie 2021

Târgu Jiu, aprilie 2021: Municipiul Târgu Jiu se implică în organizarea Zilelor Reciclării Deșeurilor Electrice, alături de Eco Positive și eColectare.ro, partenerul local de colectare. Evenimentul reprezintă o ocazie excelentă pentru a atrage atenția comunității asupra importanței colectării selective a aparatelor electrice, electronice sau electrocasnice uzate, vechi sau defecte, cu scopul de a spori reutilizarea, recuperarea și reciclarea lor. Este...

Rădoi ar putea fi înlocuit după înfrângerea istorică din Armenia

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă, pentru prima dată în istorie, de către selecţionata similară a Armeniei, în preliminariile pentru CM 2022. Gazdele s-au impus cu 3-2, după un meci dramatic, ale cărei reuşite au venit în repriza secundă. După un prim act în care echipa lui Joaquin Caparros a fost mai agresivă şi mai periculoasă,...

Simulare BAC 2021: Rată de promovare de 48,21% în Gorj

Mai puțin de jumătate dintre elevii din Gorj care au participat la simularea Bacalaureatului au reușit să obțină cel puțin media 6, necesară pentru a promova examenul. Rata de promovare înregistrată la nivelul județului este mai mare, totuși, decât cea înregistrată la nivel național, de 40,71%. Un singur elev din Gorj a promovat toate probele cu nota maximă. Potrivit...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu rămâne în veci necuprins în sfinţenia Crucii Sale, iar sufletul nostru se cuprinde smerit în cunoaşterea acestui necuprins al vieţii şi...

În Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9,1(Luarea crucii şi urmarea lui Hristos), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, mesajul Sfintei Evanghelii ne vorbeşte despre ziua minunată şi binecuvântată de Dumnezeu în care Biserica ne aduce smeriţi pentru cinstirea Sfintei Cruci şi urmarea lui Hristos în drumul...

Plăți de peste 25,8 milioane de lei, achitate de AJPIS către beneficiarii din Gorj

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a încheiat, săptămâna trecută, procedura de achitare a tuturor prestațiilor aferente lunii februarie, valoarea totală a acestora depășind suma de 25,8 milioane de lei. Această sumă a fost achitată către nu mai puţin de 75.364 de beneficiari de prestaţii sociale din judeţ. ,,În luna martie 2021, valoarea plăţilor efectuate de instituția...

Morega (IAIPP): USR, în spatele protestului violent de la București!

În opinia lui Dan Morega, protestul violent anti-restricții de la București a avut în spate și unii reprezentanții ai USR. Morega spune că la protest s-a fluturat steagul USR, lucru condamnabil. ,,Au fost cei de la #Rezist, din care provin USR-iștii", spune Morega. ,,Toate televiziunile au arătat steagul USR purtat de #Rezist, anti Guvern, culmea, din care face parte...

Să rostim cu evlavie RUGĂCIUNEA SFINTEI CRUCI – „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”!

În cea de-a treia Duminică din Postul Paștelui, la Sărbătoarea Sfintei Cruci, în toate Bisericile din România, lecturile de la Sfânta Liturghie se fac din cărțile biblice «Evrei 4, 14-16; 5, 1-6 (Apostolul) și Marcu 8, 34-38; 9,1 (Evanghelia)», iar, la Utrenie, Sfântă Cruce este scoasă în procesiune din sfântul altar în mijlocul bisericii, unde este așezată spre închinare....

Come-back la Viitorul? Lupuț confirmă negocierile

Antrenorul Cristian Lupuț (43 de ani) ar putea conduce Viitorul Târgu Jiu până la finalul actualului sezon. Plecarea lui Flavius Stoican a lăsat vacant postul de antrenor principal al formației gorjene, care trebuie să mai joace șase meciuri până la sfârșitul campionatului. Echipa s-a luptat pentru, dar rezultatele din ultima rundă au trimis trupa patronată de Nicolae Sarcină în...

DSV Gorj cumpără vaccinuri de 200.000 lei

Direcția Sanitar Veterinară Gorj organizează o licitație pentru achiziționarea de vaccinuri de uz veterinar. Contractul are o valoare de circa 220.000 de lei, fără TVA, și este împărțit în cinci loturi. Vor fi achiziționate 55.000 de vacutainere sterile cu ace pentru recoltare și 360.000 de doze de vaccin împotriva antraxului, vaccin antirabic inactivat, tuberculină mamiferă și tuberculină aviară. Data...

Concentratoare de oxigen, în valoare de 40.000 de lei, donate la Motru!

Directorul medical al Spitalului Motru, Elena Catană, a cerut ajutorul unui om de afaceri pentru a primi concentratoare de oxigen, dat fiind numărul mare al pacienţilor diagnosticaţi cu Covid. Secţia Covid a spitalului este mereu plină, neexistând în aceste zile locuri nici la celelalte spitale din judeţ. Medicul Elena Catană s-a văzut nevoită să ceară sprijin pentru a trata pacienţii...

Angajări în masă la Primăria Ionești! 4 posturi, vacante!

Patru posturi vacante la Primăria Ionești sunt scoate la mezat în această perioadă! Probele concursului se vor susține la începutul lunii viitoare, la sediul unității administrativ-teritoriale. Primăria comunei Ionești organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante (4 funcţii) din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ioneşti: consilier, clasa I, gradul principal – Compartimentul Agricultură,...

Junioarele de la CSM merg la Slatina

Federația Română de Handbal a stabilit locația turneului 2 din Seria J a Campionatului Naţional de Handbal feminin rezervat junioarelor III. CSM Târgu Jiu se va deplasa la Slatina, acolo unde va da piept, din nou, cu CSS Petroșani, CSS Hunedoara, HCM Craiova și CSM Slatina. Competiția este programată în perioada 7-11 aprilie. Elevele lui Andrei Enache au câștigat toate meciurile...

Încep negocierile în CEO pentru creşterile salariale!

Comisia de negociere a Complexului Energetic Oltenia se va întruni în data de 9 aprilie. În şedinţă, liderii de sindicat vor cere administrației salarii mai mari pentru angajaţii din minerit şi energie. Preşedintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, a declarat că nu concepe ca salariile angajaților să nu fie majorate: „I-am spus şi ministrului Virgil Popescu, la întâlnirea de la...

Cinism și aroganță, de 1 aprilie – Ziua lui Cîțu! – Cinism și aroganță, de 1 aprilie – Ziua lui Cîțu!

Motto: „La unii, aroganța ține locul grandorii, inumanitatea pe cel al fermității, și șiretlicul pe cel al spiritului.” - La Bruyere După patru zile consecutive cu proteste ale tinerilor frumoși și liberi, începute duminică la Constanța și la Timișoara – ambele după ieșirea acestora de la slujbele Catedralelor de la Malul Mării și, respectiv, din Piața Sfânta Maria – locul...

,,Cartea – puntea între Vis si …….. realitate”

,,Grădinița poate fi un portal spre universul cunoașterii, cu insule de lectură și cultură, unde adulții și copiii descifrează împreună tainele cărților.” Această viziune a Proiectului Național ,,CITEȘTE-MI 100 DE POVEȘTI!”, un program oferit de Asociația OvidiuRo în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Ministerul Culturii, sub egida proiectului „România Educată”, derulat de Administrația Prezidențială, este împărtășită și de Grădinița...

Amenzi pentru operatorii economici din Gorj care vindeau produse ecologice

Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat în cursul lunii martie, la nivel naţional, o tematică de control privind modul în care sunt respectate prevederile legale la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice. Au fost verificați 267 de operatori economici, la 97 dintre aceștia constatându-se abateri de la prevederile legale. Comisarii ANPC au controlat o cantitate de peste 13...

RESTITUIRI – BICENTENARUL REVOLUȚIEI DIN 1821 CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU – 1821-2021 – (III)

Foarte important de precizat este faptul că, în reprezentările de până acum, imaginea Duhului Sfânt apare fără aură. După sfaturile teologice ale părintelui arhimandrit drd. Mihail Stanciu, imaginea Sfintei Treimi nu poate să fie trunchiată printr-o astfel de lipsă majoră, care este în contradicție cu canoanele Bisericii Ortodoxe Române și, în general, ale Bisericii Creștine de Răsărit. Și observația...

Examen dificil pentru baschetbaliștii Under 18

Echipa CSS-CSM Târgu Jiu Under 18 este pregătită de meciurile turneului 2 din Campionatul Național. Trupa condusă de Ionuț Berca merge în Ardeal, pentru confruntări cu CSU Sibiu, CSM Târgu Mureș și U BT Cluj-Napoca. Jocurile se disputa în cadrul grupei A, iar tinerii baschetbaliști gorjeni se vor confrunta cu unele dintre cele mai puternice echipe din țară la...