Social-democraţii vor ataca în contencios-administrativ hotărârea care conţine măsura „aberantă” referitoare la închiderea magazinelor la ora 18,00.
„PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta – sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată. (…) Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede”, a anunțat purtătorul de cuvânt al PSD.
Potrivit PSD, măsura închiderii magazinelor la ora 18.00 provoacă aglomerație și duce la creşterea riscului răspândirii coronaviruslui.