Parlament, FOTO: Mihai Weber, provocat de Ion Iordache în stilul lui George Simion

2427

Senatorul Ion Iordache (PNL) l-a provocat pe deputatul Mihai Weber (PSD) în Parlamentul României, filmând dialogul în stilul lui George Simion. Liberalul Iordache i-a cerut social-democratului Weber să se întâlnească la Gorj, la o oră pe care s-o stabilească împreună, ”să se vadă cine minte oamenii”: Asta vreau să le arătăm, cine minte şi cine nu minte”, i-a spus Ion Iordache. La rândul său, Mihai Weber a răspuns: ”Ce vrei să demonstrezi gorjenilor, că eşti implicat?”

Totul a culminat azi cu un comunicat de presă din partea PSD Gorj, ceea ce probabil va face și PNL Gorj.

COMUNICAT PSD Gorj: Spectacolul penibilului din PNL Gorj, continuă! Președintele liberalilor gorjeni nu contenește să se facă rușine nu doar pe el, ci un partid întreg. Metodele folosite de Ion Iordache, mai nou TikToker, ar trebui să îi pună serios pe gânduri pe toți colaboratorii săi, respectiv colegii de partid, partenerii de afaceri și chiar simpli cetățeni cu care acesta intră în contact. Nu poți avea așteptări de la un om care înregistrează pe toată lumea pe ascuns și, mai nou, hărțuiește parlamentarii în cel mai înalt for de conducere al țării, în timp ce îi înregistrează. Fără îndoială, adevăraților liberali le este rușine că sunt, deocamdată, pentru scurt timp ce-i drept, colegi de partid cu un asemenea om.
Ca urmare a ultimei gafe a senatorului PNL, Ion Iordache, în care pare preocupat de gorjeni, dar de fapt se luptă disperat să rămână pe linia de plutire în ochii electoratului, conducerea PSD Gorj se dezice complet de aceste practici de hărțuire și intimidare și dezaprobă total această formă de manifestare. Să furi metodele Dianei Șoșoacă și ale lui George Simion trebuie să ai talent, altfel ești penibil.
În urmă cu doar câteva săptămâni, conducerea PSD Gorj a transmis în mod oficial un apel la dialog și a solicitat punerea la aceeași masă a factorilor de decizie din județ, cu scopul de a stabili o strategie comună pentru Gorj. Nu doar că acest apel nu a fost receptat de cel care acum dă spectacole gratuite prin Parlament, ci mesajul este preluat în stilul caracteristic pentru a le atrage atenția gorjenilor cu falsa implicare.
”M-am trezit cu senatorul Iordache în Camera Deputaților, că striga după mine, nici nu înțelegeam ce vrea mai exact, că nu știa să se exprime, apoi mi-am dat seama că mă și filmează. Era incoerent, se uitau șocați și ceilalți colegi parlamentari de la alte formațiuni politice, iar la un moment dat unul dintre aceștia i s-a și adresat domnului Iordache, dar partea asta am văzut că a fost tăiată la montaj. Înțeleg că i-a abordat și pe colegii mei, domnii Rujan și Manta. Noi știm că domnul Iordache e demn de Cartea recordurilor, bifând 4 formațiuni politice în 3 ani, iar credibilitatea lui tinde către 0, dar să ajungă la un asemenea nivel de manifestare nu-mi imaginam. Recunosc faptul că îmi este tare greu să am un dialog cu o asemenea persoană”, a declarant Mihai Weber, președintele PSD Gorj

”Este foarte limpede că domnul Iordache are unele probleme comportamentale, generate de frica singurătății politice, care-l macină de ceva timp. Trebuie susținut pentru a putea trece prin această grea perioadă de rătăcire politică. Să filmezi și să înregistrezi pe toată lumea denotă o lipsă de încredere totală în sine și în ceilalți. Manualele de profil relevă, ca temă de analiză, paradoxul psihologic, în care se suprapun atipic două forme de manifestare emoțională: complexul de inferioritate și complexul de superioritate. Noi suntem deschiși la orice modalitate de dialog, dar numai în plan rațional, cu echilibru și eleganță”, a declarat senatorul Cristinel Rujan.

”Când l-am văzut pe Iordache filmând în Parlament, mi-am dat seama că vorbele spuse de deputatul Gigi Pecingină, că Iordache e cea mai toxică persoană politică din Gorj, sunt adevărate. Și, atenție, Iordache are apucături securistice. Înregistrează nu numai parlamentari, ci întreaga clasă politica (primari, consilieri, membri de partid), parteneri de afaceri și pe oricine din preajmă”, a declarat deputatul Claudiu Manta.

Echipa PSD Gorj rămâne preocupată de dezvoltarea Gorjului, nu de filme. Nevoile oamenilor sunt cele care primează, de aceea conducerea partidului nu a ținut cont niciodată de culoarea politică a autorităților locale atunci când a fost nevoie de susținerea proiectelor de dezvoltare ale localităților.

2 COMENTARII

  1. Iordache, de ce nu dai și filmulețul cu prietenul tău Baciu, de la Casa de Pensii, care spunea că minerii și energeticienii vor beneficia de 4 beneficii pe legea 197/2021.
    Sper ca energeticienii și minerii din Gorj și nu numai, în 2024 să vadă cât rău le-a făcut Baciu și PNL-ul și să să-i taxeze drastic la vot.
    ,,Tik-toc” te îndrepți cu pași repezi spre 10% la alegerile din 2024.
    Succesuri depline!

  2. Oamenii vă știu pe amândoi cine sunteți, nu trebuie să mai faceți circul ăsta , care îi rău și care bun, amândoi sunteți la fel, niste profitori ai răzmeriței din ’89. Dacă ciolacu le spunea românilor că statul nu este Crucea Roșie sa se implice să aducă compatriotii plecați în pelerinaj în Israelul cuprins de razboi și românii îi spun că și pe ei, psd iști, la alegeri , să-i salveze crucea roșie. Cât cinism poate exista în acest nebarbierit daca el îi certa pe bieții oameni de ce nu s-au interesat înainte de a pleca dacă sunt in siguranță. El, nebarbiertul, nu știe că și Mosadul a fost luat prin surprindere de acest conflict.Oare cu cine mergea acesta la vânătoare? nu cumva cu unul Haysam?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here