Replici cotidiene

428

bunila (1)Un preşedinte de Consiliu Judeţean nu are cum să mai fie un om liber întrucât agenda lui zilnică este împărţită pe acţiuni, ore, personalităţi şi corvoadă politică. Aceasta pentru că preşedintele Consiliului Judeţean face teoretic cât 2 senatori sau 6 deputaţi şi este singura personalitate care are atribuţii administrative care cuprind interesele tuturor partidelor politice.

Din păcate, datorită sistemului politic românesc, el nu poate fi asemănat guvernatorilor deoarece tranziţia naţională de la statul totalitar la statul de drept continuă să fie nepermis de lungă. Preşedintele Consiliului Judeţean are la dispoziţie un buget desprins din marele buget naţional şi niciodată posibilităţile lui şi ale organismului judeţean pe care îl conduce nu au fost suficiente pentru rezolvarea nevoilor comunităţilor locale. Pentru Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, faptul că a deţinut două mandate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, înaintea celor două mandate de preşedinte al acestui organism, a constituit un dezavantaj, în ciuda faptului că a avut experienţă de conducător pe funcţie. Călinoiu ştie mai bine decât oricine altcineva că primarii din cele 70 de localităţi ale Gorjului vor să-şi rezolve în mandatul lor de 4 ani tot ceea ce le cer alegătorii dintr-un motiv foarte simplu: victoria la noile alegeri. În tot acest interval puterea judeţeană nu s-a aflat decât jumătate din timp în fieful social-democrat, însă nici atunci preşedintele Consiliului Judeţean nu a fost susţinut de colegi, tocmai datorită nuanţei de plus de putere pe care o are acest ales. În 2012, Călinoiu ar trebui să continue ceea ce a început, cu condiţia ca USL să stingă tensiunile din interiorul ei.

Există tentaţia unor primari liberali sau conservatori de a-şi pune toate neîmplinirile pe seama preşedintelui Consiliului Judeţean. Există, de asemenea, tentaţia primarilor democrat-liberali de a-l face răspunzător pe Călinoiu de toate relele din judeţ, iar Călinoiu este şi el om, are şi el slăbiciunile lui; a fost şi a rămas cumsecade, şi faţă de prietenii lui şi faţă de duşmani, însă cu toate acestea n-a reuşit să-i mulţumească niciodată pe cei mai mulţi dintre ei. Aproape deloc pătimaş, Călinoiu este bombardat din toate direcţiile de informaţii, adevărate sau trucate. Recunoscându-i capacităţile de analiză, PSD i-a încredinţat comisia de negociere a protocoalelor. Este evident că pe agenda preşedintelui Consiliului Judeţean orele de lucru se vor prelungi până noaptea târziu întrucât în fiecare localitate, la peste 20 de ani de activitate electorală, partidele politice au o mare problemă, aceea a schimbării garniturilor. Călinoiu va trebui să aibă un potenţial de răbdare amplificat deoarece nu mai negociază în propriul partid, ci într-o troică, acolo unde până nu demult era socotit adversar.

De aceea, nu este exclus ca liderul gorjean să mai şi cedeze în faţa numeroaselor atacuri, purtate fie la vedere, fie undeva în mediul ascuns, unde desigur i se pregătesc scenarii care să-i altereze imaginea. Aceasta pentru că Ion Călinoiu este un om invidiat pentru ştiinţa de a dialoga cu copiii, cu oamenii simpli, cu politicienii cinstiţi şi necinstiţi cu aceeaşi seninătate a omului care a venit acum 18 ani în formaţiunea social-democrată pentru care a muncit şi zi şi noapte.

Constantin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here