Ca la noi, la nimeni – Pericolul surpării la Slănic! Probleme cu banii de salarii și pensii, înainte de Paști!

442
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Cunoscând istoria, eroii, tradiția, ne facem mai sociabili, mai altruiști, mai iubitori de neam și viață.” – Nicolae Iorga

Sunt de acum multe zile de când strada 23 August din Slănic (Prahova) se tot surpă și pericolele de a se apropia de casele oamenilor din Slănic tot cresc. Dacă s-ar fi luat măsuri la timp, știindu-se că o mare parte din orașul Slănic se află deasupra unei mine de sare, cu siguranță că micuța urbe prahoveană nu ajungea în această situație.
LA SLĂNIC, MĂSURI LUATE CU VITEZA MELCULUI. Și chiar în aceste condiții, seismologii și geologii vin cu noi date despre grava situație din Slănic, județul Prahova, abia astăzi. La măsuri luate cu viteza melcului, se pare, nimeni nu ne întrece! Și este păcat, mare păcat, că oamenii ce locuiesc în Slănic trăiesc zi de zi cu spaima că li se vor surpa și prăpădi casele și agoniseala lor de-o viață.
Eu am fost, cândva, într-o excursie și am intrat în salină, unde ne-am deplasat fie pe jos, fie cu microbuze. Dar eu eram un simplu turist și nu un localnic, care-ar fi fost musai să știe că fiind construit, în mare parte, peste o mină de sare, orașul Slănic și locuitorii lui sunt într-un veșnic și perpetuu pericol.
Se știe, de câteva zile, că craterul poate ajunge și la 3 metri adâncime. Normal, traficul în acea zonă a orașului Slănic este interzis total în aceste zile. Dar ani la rând, până la surparea recentă, pe acolo au trecut camioanede mare tonaj. Chiar nimeni să nu-și fi dat seama de iminentul pericol? Chiar nimeni să nu cunoască istoria urbei Slănic și istoria minei de sare, numită în acele vremuri Exploatarea Minieră a Sării? Când am vizitat eu mina, aproape toată era destinată turismului și nu era rău deloc. Numai că lăcomia i-a dus pe urmașii foștilor minieri din Exploatarea Minieră a Sării Slănic să reia mineritul și să nu facă nimic pentru siguranța locuitorilor de deasupra minei!
SITUAȚIE ECONOMICO-FINANCIARĂ LA LIMITĂ! Desigur, Guvernul Ciolacu a luat măsuri pentru a se asigura că are banii necesari de salarii, mai ales că urmează unele creșteri salariale promise pentru cei din Sănătate și Educație. Nici nu am trecut cu mult peste primul trimestru al anului electoral 2024, un an complicat din toate punctele de vedere, că Ministerul Sănătății cere bani pentru medicamente și pentru creșterea cu 7% a salariilor, ultima fiind anunțată de guvernanți. Și mai urmează din luna iunie o altă creștere salarială, parcă tot cu 7%, la cei din Educație.
TRĂIM DIN ÎMPRUMUTURI! Oricum, situația economico-financiară nu este una roză și din pricina deficitelor mereu în creștere la finațele publice. Trăim din împrumuturi, multe dintre acestea acoperind dobânzile la împrumuturile făcute de către guvernele anterioare, cică de dreapta! Și se mai pâng alte trei-patru ministere că au epuizat fondurile de salarii încă de la finalul primului trimestru. Anul 2023 a fost poate primul în care nu s-au făcut rectificări bugetare. Guvernul s-a cârpit, cum a putut, cu banii din foindurile de rezervă ale primului ministru.
Ca și cum ar deține o baghetă magică, ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, ne asigură că vor fi bani pentru salarii și pentru pensii. Situația este complicată. Mai ales că din septembrie va intra în vigoare o nouă Lege a pensiilor, iar pensiile vor fi în plată recalculate. Numai pentru pensiile de la 1 septembrie încolo, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ne-a anunțat că vor fi nevoie de 10 miliarde de lei! Să-l vedem atunci pe ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, pe unde va scoate cămașa.
ION PREDOȘANU

P.S. VEȘTI BUNE: Comisia Europeană a aprobat ajutorul de 95,3 milioane de euro pentru TAROM! Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a anunțat luni: „O creștere cu 70% a execuțiilor cheltuielilor pentru investiții în primul trimestru (…). Vom menține ritmul alert al investițiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetățenii le așteaptă, dar și pentru a utiliza cât mai eficient resursele.” (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here