12.7 C
Târgu Jiu
joi, mai 9, 2024

Arhive Zilnice: 8 iulie 2021

Îmbrăcăminte second-hand, confiscată din Piața Centrală

Polițiștii locali au intensificat, în această perioadă, acțiunile pe linia combaterii comerțului ambulant ilicit și creării unui climat de siguranță pentru cetățenii municipiului Târgu Jiu. Astfel, astăzi, 8 iulie, în urma verificărilor efectuate în Piața Centrală a municipiului, au fost confiscate mai multe articole de îmbrăcăminte uzată, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 118/2019. Aici s-a acționat și ca...

Demisie din Consiliul Județean Gorj! Ce i se reproșează primarului Romanescu!

Un consilier județean al PNL, Alexandru Hortopan, și-a dat astăzi demisia, numerotând șase motive: "Am ales să mă retrag din funcția de Consilier Județean și mi-am depus demisia din următoarele motive: 1. A trecut aproape un an din mandat și nu se vede nici o urmă de speranță ca proiectele depuse de consilierii PNL să aibă vreo șansă să treacă (din...

UPDATE| Dr. Gheorghe Neață a fost REȚINUT!

Medicul Neață, chirurg la SJU Târgu Jiu, a fost reținut astăzi, pentru 24 de ore. El este acuzat că cerea bani de la pacienți pentru operațiile pe care le făcea. În urma perchezițiilor, la domiciliul acestuia, procurorii au reținut mai multe bunuri. Foto: Sabotorii

Doctorul Neață, audiat de procurori! Are 15.000 de lei salariu și gărzi plătite cu până la alte 5.000 de lei!

Medicul de la SJU Târgu Jiu asupra căruia planează suspiciunea de luare de mită este Gheorghe Neață. Acesta este audiat de procurorii gorjeni. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat mai multe bunuri ale acestuia. Medicul Neață are un salariu de 14.500 de lei, la care se adaugă gărzile plătite cu alte până la 5.000 de lei. Revenim cu informații.

Starea de alertă a fost prelungită

Guvernul Cîţu a adoptat hotărârea de prelungire a stării de alertă în România pentru încă 30 de zile din cauza pandemiei de coronavirus, începând cu data de 12 iulie. Principala modificare față de măsurile aflate în vigoare vizează creșterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire și control a răspândiri COVID-19 pentru persoanele care au trecut...

Tabăra de sculptură în lemn de la Polovragi, la final

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Polovragi, au organizat, în perioada 1-10 iulie 2021, ediția a IV-a a Taberei de sculptură „Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România”. La ediția din acest an a taberei au participat șase sculptori, din Cluj, Vâlcea, Bihor și Gorj, care s-au întrecut în...

Ministrul de Finanțe, revocat. Surse: Vîlceanu, posibil înlocuitor

Premierul Florin Cîțu l-a revocat din funcție pe Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor Publice. „Am avut o discuţie în coaliţia de guvernare marţi seară, i-am cerut ministrului de Finanţe Alexandru Nazare să demisioneze. Acesta m-a informat că nu doreşte să demisioneze şi doreşte să fie revocat. Azi, după încă o discuţie cu membrii coaliţiei la prima oră, am trimis preşedintelui Klaus...

Gorjul, sub cod galben de ploi

COD GALBEN Interval de valabilitate: 08 iulie, ora 13:00 – 08 iulie, ora 22:00 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Zone afectate: conform textului și hărții       În intervalul menționat, în nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Orientali, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea...

Politica de transport a Uniunii pentru următorii 7 ani este subfinanțată, și asta în cea mai grea perioadă

Facilitatea pentru Conectarea Europei (CEF) 2021-2027, Regulament al cărui raportor sunt, a fost adoptată în plenul Parlamentului European, în ultima sesiune plenară din această vară. Mă bucur că am reușit să ajungem la votul final pentru Regulamentul Facilitatea pentru Conectarea Europei (CEF), după lungi și grele negocieri cu Consiliul. Este un regulament foarte important pentru că stabilește politica de...

Un medic chirurg de la SJU Târgu Jiu, vizat de ancheta procurorilor

Medicul vizat de ancheta procurorilor, ar fi unul dintre chirurgii unității, afirmă surse apropiate situației. Însă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj va transmite un comunicat de presă și vom vedea dacă informația se confirmă sau nu. Amintim că astăzi, la SJU Târgu Jiu, au avut loc percheziții, acestea desfășurându-se și la domiciliul celui vizat, după cum a aflat...

Posibile rețineri în cazul perchezițiilor de la SJU!

Perchezițiile de la spitalul din Târgu Jiu s-ar putea lăsa cu rețineri. Faptele sunt destul de grave. Presa locală a aflat că este vorba, în acest caz, de unul dintre medicii cunoscuți din cadrul SJU Târgu Jiu, asupra căruia planează suspiciunea că ar fi luat bani de la pacienții pe care îi trata. Deocamdată, la Parchetul județean sunt audieri.

APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie 2021, în sumă de 1.434.014,41 lei, pentru un număr de 27 solicitanți. Suma autorizată la plată se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii...

Percheziții la SJU Târgu Jiu!

IPJ Gorj a confirmat pentru presa locală că, la acest moment, se desfășoară percheziții la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu și că acestea sunt coordonate de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Acțiunea ar viza activitatea unui medic din cadrul unității spitalicești.

Dosar penal pentru o intervenție la rețeaua de curent electric

Ieri,  polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați prin apelul 112 de un reprezentant al unei rețele de distribuţie a energiei electrice, cu privire la faptul că un bărbat de 57 de ani, din comuna Godinești, a executat o intervenţie neautorizată  la reţeaua de energie, prin care a ocolit echipamentele de măsurare de la locuința sa, fapt...

Tabără de creație artistică la Țicleni

Primăria Oraşului Ţicleni, împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuşi" Târgu Jiu, Casa de Cultură a Oraşului Ţicleni şi Parohia Ţicleni, Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe, organizează, în perioada 12-13 iulie 2021, GORJFEST COPII, prima ediție. "Având în vedere că o tabără de creaţie artistică este benefică pentru promovarea copiilor...

Fără precedent| ȘASE luni de proteste zilnice la Târgu Jiu!

Unul dintre liderii din Piață, Manu Tomescu, a anunțat că astăzi se împlinesc șase luni de proteste. Iată mesajul acestuia pe pagina sa de socializare: "8 februarie 2021 - 8 iulie 2021. Astăzi se împlinesc fix 6 luni de proteste pentru recunoașterea prin lege a grupei de muncă în condiții speciale, condiții în care muncesc minerii și energeticienii din România! 6 luni...

În Sud și Sud-Vest, temperaturi resimtite de până la 40 de grade!

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat prognoza pentru următoarele zile. România este la această oră împărțită între două fenomene meteorologice extreme de caniculă şi furtuni. Până la această oră sunt în vigoare două Coduri galbene. Prima atenționare meteorologică a intrat în vigoare la ora 13:00 și este valabilă până astăzi la ora 22:00. În această perioadă pot fi furtuni, averse cu caracter torențial...

Angajări în masă la Autoritatea Rutieră Română

Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: referent de specialitate debutant (S) – 1 post – la Agențiile Teritoriale A.R.R. Bihor, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Ilfov și Vâlcea; referent de specialitate debutant (S) – 2 posturi – la Agenția Teritorială A.R.R. București; referent...

Continuă înscrierile în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură se află în plin proces de primire a cererilor de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021. La nivel național, circa 3.000 de cereri au fost depuse de la începutul campaniei pentru o suprafață totală de peste 307 hectare. Potențialii beneficiari pot solicita sprijinul financiar destinat...

Unde se va desfășura proba scrisă din cadrul examenului de definitivare în învățământ

Anul acesta, proba scrisă din cadrul examenului de definitivare în învățământ se va desfășura în data de 14 iulie 2021, la Școala Gimnazială "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, a anunțat IȘJ Gorj. "Proba scrisă se desfășoară începând cu ora 9:00, durata de redactare a lucrării fiind de 4 ore, conform art.22 (1) din OMEC nr. 5434/2020 privind aprobarea Metodologiei...

Eforturi maxime pentru transportarea unui copil căzut de la înălțime, de la UPU Rovinari la Craiova! Ambulanța, fără medic, elicopterul SMURD, defect

Medicii de gardă, personalul UPU, managerul Spitalului Orășenesc Rovinari și chiar primarul localității, Robert Filip, au făcut, ieri, eforturi maxime pentru a salva viața unui copil de doar doi ani și nouă luni, căzut de la ultimul etaj al unui bloc din oraș. Pentru că elicopterul SMURD de la Craiova era defect, lucru ce i s-a comunicat edilului local,...

Primul oraș din Gorj care va cădea după lichidarea mineritului

Închiderea mineritului, în Gorj, va diminua drastic numărul locuitorilor, care nu vor avea decât să plece în alt județ sau în alt stat, și va condamna la sărăcie lucie majoritatea populației din această parte a Olteniei. Până acum, planul de restructurare a celei mai mari companii energetice, Complexul Energetic Oltenia, s-a rezumat doar la concedieri și închideri de capacități, la...

Fost primar, dat în judecată pentru un prejudiciu de 300.000 lei

Fostul primar din comuna gorjeană Ionești a fost dat în judecată pentru recuperarea unei sume de aproape 300.000 de lei. Procesul, având ca obiect „acțiune în răspundere patrimonială”, a fost deschis de către actualul primar, la sfârșitul anului trecut. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, Primăria Ionești ar fi plătit nejustificat unei firme de construcții suma de 295.381,50 lei...

Pedeapsă mai mică într-un dosar de evaziune fiscală!

Curtea de Apel Craiova a pronunțat ieri verdictul final într-un dosar de evaziune fiscală ce îl vizează pe administratorul unei firme de construcții din Gorj. În urmă cu un an de zile, Constantin Codreanu era condamnat de Tribunalul Gorj la 2 ani de închisoare, executarea pedepsei fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 4 ani. Omul de afaceri...

Comandamentul Litoral 2021 și-a început activitatea!

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a lansat, în urmă cu câteva zile, la Constanța, Comandamentul Litoral 2021, o structură specială pentru protecţia consumatorilor, ce are ca scop prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi. „Comandamentul Litoral 2021 îşi va derula activitatea astfel încât...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c. mult., personalitate ştiinţifică proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost ministru de Externe şi...

-Rep. Domnule ministru, dialogul cu dumneavoastră este pentru mine o revelaţie a proiectării viziunii teologico-ştiinţifice şi profund semiotice, pe anumite coordonate ale reflecţiei filosofice, dar mai ales ale dizertaţiei hermeneutice în cunoaşterea Bibliei şi a conotaţiilor sale predictive şi de-a dreptul prospective asupra viitorului omenirii! - A.M. Domnule profesor şi distins interlocutor, astăzi, istoriile științelor dovedesc că nu putem explica...

Turneul Stradivarius ajunge, din nou, la Târgu-Jiu! Concertul, pe 11 august, în Parcul Coloanei Infinitului

Clubul Rotary din Târgu-Jiu, împreună cu Asociația pentru Democrație Educație Respect, organizează luna viitoare, în data de 11 august 2021, ora 19.30, în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu-Jiu, Turneul Stradivarius 2021 - Odă Bucuriei. Turneul Stradivarius 2021 își propune să meargă mai departe, iar muzica este cea pentru care acum avem, în fine, suficient timp, capacitate de apreciere și...

Recomandări ANSVSA pentru evitarea apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă populației ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenție modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate. Astfel, consumatorilor li se recomandă: – Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru...

Lemne de foc pentru stațiile meteorologice din Gorj

Centrul Meteorologic Regional Oltenia achiziționează lemne de foc pentru trei stații meteorologice din Gorj. Peste 30 de metri cubi de lemne vor ajunge la stațiile din Logrești, Apa Neagră - Padeș și Polovragi. Livrarea se va face în termen de 30 de zile de la data semnării contractului. Valoarea achiziției depășește 10.000 de lei, fără TVA. I.I.

Au început înscrierile în învățământul profesional și dual

În această perioadă, absolvenții claselor a VIII-a interesați să învețe o meserie se pot înscrie, în clasa a IX-a, în învățământul profesional sau la cel dual. Potrivit datelor afișate pe site-ul IȘJ Gorj, la nivelul județului nostru, absolvenții de gimnaziu au la dispoziție aproape 500 de locuri în unitățile școlare care organizează învățământ profesional și dual. Conform calendarului de...

100 de sportivi români merg la Jocurile Olimpice

Delegația României de la Tokyo va număra 100 de membri. 45 de sportive și 55 sportivi vor concura la 17 discipline. Cele mai numeroase loturi sunt la canotaj şi fotbal. Pe lângă sportivi, în Japonia se vor deplasa nu mai puțin de 40 de antrenori. România poate spera la o medalie de aur la mai multe discipline. Marian Drăgulescu...

Cât cere Pandurii pe Acosta? Columbianul ar putea rămâne la Târgu-Jiu

Mijlocașul Felipe Acosta ar putea rămâne la Pandurii și în viitorul sezon. Dorit de mai multe formații, columbianul este legat prin contract de trupa gorjeană și are o clauză de reziliere de un milion de euro. Fotbalistul de 26 de ani este așteptat la antrenamente. ,,Pe Felipe Acosta îl așteptăm în continuare la Târgu-Jiu. Indiferent ce se întâmplă, nu...

Titu Maiorescu – făuritor de genii

Geniile nu se nasc niciodată la întâmplare, ele sunt rezultatul revărsărilor de energii divine care năvălesc mai abundent spre o persoană sau alta, pe care o îmbogățesc cu anumite aptitudini ce vor ieși la iveală pe măsura maturizării. Toți oamenii îl avem în noi, într-o formă sau alta, pe Dumnezeu, pentru că nimic nu se poate naște fără acea...

SCMD Filiala 1 Târgu-Jiu continuă bătălia pensiilor militare de stat

În lupta noastră comună pentru restabilirea drepturilor legitime ale rezerviștilor militari, vă transmitem de la început îndemnul de a vă convinge camarazii, nemembri SCMD, care nu sunt atât de bine informați și au tendința de a aluneca în admirația gradelor și cultului unor personalități, că orice lege dispune numai pentru viitor, fie ea și deja uitata „Lege Ciucă”, iar...

Ca la noi, la nimeni – De la România analfabetă, la România (Ne)Educată!

Motto: „Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni, și prin urmare nici stat bine organizat și bine cârmuit și păstorit.” - Ion Heliade Rădulescu Esența unui studiu al sociologului și universitarului Marius Pieleanu ar fi că România este educată „din pix” și că: „Ne întoarcem la analfabetismul de acum 100 de ani”. Programul „România Educată”, mult...

Primăria Rovinari angajează, prin concurs, un manager de proiect

Primăria Orașului Rovinari organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de conducere, vacante, de manager proiect în cadrul echipei de implementare a proiectului „Bunicii comunității – Rovinari”. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din...

Achitări pe bandă rulantă într-un dosar cu pădurile Mitropoliei Olteniei!

Judecătoria Târgu-Jiu a dispus achitarea mai multor inculpați trimiși în judecată în urmă cu câțiva ani de procurorii gorjeni, aceștia fiind acuzați că ar fi tăiat arbori din pădurea ce aparține Mitropoliei Olteniei și pe care i-ar fi vândut. Din 2017 încearcă magistrații să facă lumină în această poveste care a fost bine ținută departe de ochii și urechile...

Controale în țară după explozia de la Azomureș

Ministrul Mediului anunţă controale în țară după explozia de la combinatul de îngrășăminte Azomureş. Tanczos Barna a declarat că toate instalaţiile similare din ţară vor fi verificate, mai ales că în ultimele zile au avut loc mai multe incidente grave. Controalele urmează să fie realizate de Garda Națională de Mediu, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspecția de Stat...