Turneul Stradivarius ajunge, din nou, la Târgu-Jiu! Concertul, pe 11 august, în Parcul Coloanei Infinitului

1292

Clubul Rotary din Târgu-Jiu, împreună cu Asociația pentru Democrație Educație Respect, organizează luna viitoare, în data de 11 august 2021, ora 19.30, în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu-Jiu, Turneul Stradivarius 2021 – Odă Bucuriei.

Turneul Stradivarius 2021 își propune să meargă mai departe, iar muzica este cea pentru care acum avem, în fine, suficient timp, capacitate de apreciere și multă nevoie! Celebrul Alexandru Tomescu va ajunge din nou la Târgu-Jiu peste numai o lună de zile. Acesta va oferi publicului iubitor de muzică clasică o seară de neuitat. ,,Ultimul an, sub semnul pandemiei de COVID-19, l-am petrecut funcționând într-un sistem de work from anywhere; foarte greu acest concept, mai ales pentru artiști. Dar nu am uitat că putem juca un rol de ghid pentru oameni despre cum să-și trăiască viețile într-o perioadă ca niciodată și care va reconfigura multe lucruri în lume până se va încheia. Îmi place să cred că eu și echipa mea am putea spune că am reușit, iar Turneul Internațional Stradivarius va continua și în acest an, ajuns la ediția a XIV-a”, a declarat Alexandru Tomescu, despre Turneul Stradivarius 2021.Ajuns la cea de a 14-a ediție, Turneul Stradivarius cuprinde 13 concerte care se vor desfășura în perioada 26 iulie – 11 august, astfel: 26 iulie, Sibiu – Muzeul Brukenthal, ora 18.00; 27 iulie, Reșița – Centrul de Cercetare-Inovare (fost Magazin Universal) ora 19.30; 28 iulie, Timișoara – Biserica Elisabetini, ora 19.30; 29 iulie, Oradea – Biserica Greco-Catolică Sfântul Ierarh Nicolae, ora 19.30; 31 iulie, Bistrița – Sinagoga, ora 19.30; 1 august, Cluj – Catedrala Romano-Catolică Sfânta Treime, ora 19.30; 3 august, Sebeș – Catedrala Evanghelică Reformată – exterior, ora 19.30; 5 august, Brașov – Biserica Neagră, ora 19.30; 6 august, Ghimeș – Făget – Biserica Catolică Mică, ora 19.30; 8 august, Mihăileni – Căminul Cultural și Casa Enescu, ora 12.00; 9 august, București – Catedrala Sfântul Iosif, ora 19.30; 10 august, București – Sala Radio, ora 19.30; 11 august, Târgu-Jiu, Parcul Coloanei fără Sfârșit, ora 19.30.Violonistul Alexandru Tomescu, cel care cântă la vioara Stradivarius, a fost distins cu zeci de premii în competiții internaționale, de-a lungul timpului. Artistul a susținut concerte pe scenele unor instituții importante, precum: Carnegie Hall (New York), Concertgebouw (Amsterdam), Berliner Philharmoniker, Théâtre des Champs Élysées (Paris) sau Metropolitan Arts Center (Tokyo), şi a colaborat cu renumiţi maeştri ai baghetei, cum sunt Kurt Masur, Valery Gergiev sau Christoph Eschenbach. Alexandru Tomescu a câștigat, în noiembrie 2018, pentru a treia oară, în urma concursului național, dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu pentru următorii 5 ani, până în 2023. Vioara a fost folosită timp de patru decenii de către marele violonist Ion Voicu. Turneul Internațional Stradivarius este unul dintre proiectele sale de succes, cu sute de concerte, în zeci de localităţi din ţară și străinătate, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viața muzicală românească. Vioara Stradivarius Elder-Voicu a fost construită de Antonio Stradivari în anul 1702. Instrumentul face parte din patrimoniul României și este una dintre ultimele zece viori Stradivarius funcționale din lume. Vioara a fost declarată de specialiștii germani una dintre cele mai frumoase cinci instrumente semnate de celebrul Antonio Stradivari. Instrumentul este evaluat la 1,2 milioane euro.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.