-Rep. Domnule ministru, dialogul cu dumneavoastră este pentru mine o revelaţie a proiectării viziunii teologico-ştiinţifice şi profund semiotice, pe anumite coordonate ale reflecţiei filosofice, dar mai ales ale dizertaţiei hermeneutice în cunoaşterea Bibliei şi a conotaţiilor sale predictive şi de-a dreptul prospective asupra viitorului omenirii!
– A.M. Domnule profesor şi distins interlocutor, astăzi, istoriile științelor dovedesc că nu putem explica geneza ştiinţei moderne a naturii fără a considera presupoziţia unui univers unitar, regizat de regularităţi, adusă de monoteismul iudeo-creștin. În acest sens, Galilei și Newton au operat cu această presupoziție și au pus bazele fizicii și științelor moderne!
-Rep. Putem vorbi despre «ştiinţele» teologice asociate cu dogme şi despre corelaţia cu ştiinţele sociale în configurarea idealurilor lumii moderne?
– A.M. Nu putem explica geneza ştiinţelor sociale moderne, cu inițiativele scoțiene și germane, fără a lua în seamă idealurile dreptăţii, egalităţii, responsabilităţii şi ordinea mai înaltă de care acestea ţin! Ele provin din etica iudaică a dreptăţii şi din etica creştină a iubirii aproapelui! Chiar naşterea «conştiinţei morale», înţeleasă drept «conştiinţă normativă» şi având ca suport «tribunalul lăuntric», nu poate fi explicată fără Vechiul Testament şi Epistola către Romani.
,,Religia nu este nicidecum doar o credință subiectivă, fatal individuală, ci o viziune argumentată, cu consecințe în comportamente și în viața comunității”!
-Rep. Sunt o serie de «specialişti» care vorbesc pe un ton categoric despre opoziţia ireductibilă dintre ştiinţă şi religie!
– A.M. În dezbaterile de astăzi, convingerea existenței unei opoziţii ireductibile dintre ştiinţa modernă (care este experimentală, cauzală, nomologică, matematizată) şi religie (care este interpretativă, finalistă, hermeneutică, calitativistă) este împărtășită de mulți. Unii întrețin, însă, o imagine demult depășită despre cunoaștere. Alții apelează la argumente clasate pentru a apăra opoziţia. Această convingere este, însă, la capătul puterilor!
-Rep. Desigur, putem vorbi despre motive şi argumente ştiinţifice, pe de o parte, dar, nu în cele din urmă, şi despre argumente şi motive mai mult sau puţin subiective ale credinţei, ale doctrinelor religioase, ale scrierilor sfinţilor părinţi!
– A.M. Desigur, în epoca secularizării există o direcție în științe, viața practică, precum și o filosofie a delimitării de religie. Unii cred, însă, că motivele religioase ar fi doar subiective și ar fi fost scoase de pe scena vieții, dar, în realitate, lucrurile stau altfel! Nu numai că aceste motive sunt reprezentate și acum de religii cu conceptualizări proprii și organizare instituțională, dar ele au pătruns și vin spre noi, inclusiv în opere științifice, filosofice, artistice secularizate în intenție!
-Rep. Putem vorbi, în această direcţie, despre convingeri ştiinţifice şi religioase care au puncte convergente?
– A.M. Înțelegerea de sine a umanității este legată în continuare de tradiții religioase! Nu este posibilă, însă, o soluție la dificultățile umanității actuale, fără cooperare! Nici pandemia coronavirusului-19 nu se poate depăși fără cooperarea oamenilor, statelor și națiunilor, iar cooperarea nu se poate atinge fără etica dreptății și a iubirii aproapelui!
-Rep. Cred că este foarte interesantă această deschidere a modului de abordare pe care unii ar numi-o simbioză convergentă!
– A.M. Vreau să vă spun că «Osmoza» istorică a filosofiei-științei-religiei (vezi Jürgen Habermas, «Auch eine Geschichte der Philosophie», 2019) este parte a garanțiilor cooperării. Da, «Osmoza» de astăzi este parte a cooperării însăși! Religia nu este nicidecum doar o credință subiectivă, fatal individuală, ci o viziune argumentată, cu consecințe în comportamente și în viața comunității. Iar, pentru mințile neaservite ideologiilor mărunte, cunoștințele nu sunt opuse credinței și nu o exclud!
,,În relația dintre creștinism și iudaism, nu este vorba despre două religii diferite, ci de una și aceeași religie, cu două căi ale «mântuirii» (redempțiunii) profilate”!
-Rep. Aveţi o viziune care anticipează comuniunea de idei şi de convingeri, dar, în lumea aceasta, unele opinii sunt mai mult decât divergente!
– A.M. Este de observat că modernitatea nu poate renunța, fără pierderi, la asumpții precum cea a societății ca entitate regizată de valori, cea a vieții publice ca dezbatere a ființelor înzestrate cu conștiință și răspundere, respectiv cea a unui sens al vieții individuale ce întrece simpla supraviețuire. Originea acestora este în tradiția religioasă. De aceea, democrația are origini în această tradiție și nu rezistă în timp, fără motivații ce vin din etica reciprocității…
-Rep. Poate să existe un «sâmbure» de adevăr în manifestările violente ale unor tineri non-conformişti şi zgomotoşi?
– A.M. Vederile unui scientism subjugat de metafora «omului fabricat» și, mai nou, mentalitatea, anticipată de Nietzsche, a unor «băiețoi» (Bursche) care, în lipsa culturii, își închipuie că lumea începe cu ei și care amintesc, astăzi, de dărâmarea statuilor și atacarea civilității din anii treizeci, nu favorizează viața demnă de oameni! Expansiunea urii și a lovirii celuilalt, abrutizarea și slăbirea democrațiilor sunt efectele lor!
-Rep. Consideraţi că există un antidot al manifestărilor violente şi distructive?
– A.M. Nu este antidot la acest curs funest, fără omul natural, cultivat și reflexiv al conjuncției cunoștinței și credinței! Care nu este, de fapt, decât continuarea clasicei simbioze a științelor, teologiei, filosofiei, într-un umanism devenit reflexiv.
-Rep. Tradiţia creştină şi mai ales tradiţia evreiască înscrisă în cartea sfântă a «Talmudului» au în conţinut o serie de puncte convergente şi de apropiere!
– A.M. De pildă, Rudolf Bultmann s-a pronunțat energic contra alunecării înțelegerii creștinismului în afara tradițiilor iudaismului, în care învățătura lui Iisus a luat naștere și fără de care nu poate fi înțeles la propriu («Glauben und Verstehen», J.C.B.Mohr, Paul Siebeck, Tübingen, 1980, pp.313-336). Rudolf Bultmann argumenta că tot ceea ce este propriu creștinismului a putut să se constituie în relație cu tradiția evreiască!
-Rep. Se pare că uneori dialogul concilierii «alunecă» într-o dispută ireconciliabilă între teologi şi mai ales între religii!
– A.M. În dialogul dintre Hans Küng și Pinhas Lapide, din care a rezultat un volum deschizător de orizonturi și de epocă, vestitul rabin a arătat cât de indispensabile sunt pentru cunoașterea lui Iisus cele «cinci legături cu iudaismul»: mediul înconjurător, limba ebraică, înțelegerea Bibliei ebraice, gândirea în imagini și parabole, grija pentru Israel. În replică, Hans Küng nu a ezitat să remarce cerința traducerii exacte a izvoarelor scrise și a înțelegerii propriu-zise a lui Iisus. Cunoscutul teolog încheia cu un apel ce a rămas actual: „Eu cred că voi puteți, ca evrei, să ne ajutați încât noi să-l vedem pe Iisus în originaritatea (Ursprünglichkeit) sa și să-l descoperim, ca imperativ actual” (Hans Küng, Pinhas Lapide, «Jesus im Wiederstreit. Ein jüdisch-christlicher Dialog», Stuttgart, 1981, p.10).
-Rep. Aş dori să conchidem în cadrul dialogului nostru de astăzi cu perspectiva unei viziuni tranşante asupra relaţiei dintre iudaism şi creştinism!
– A.M. Joseph Ratzinger-Benedict al XVI-lea a lansat în creștinism formula lui Iisus «veritabil israelit» (vezi monografia «Jesus von Nazareth», Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2006, I, p.87), spre a sublinia cât de importantă este înțelegerea lui Iisus înlăuntrul iudaismului. Înainte de aceasta, strălucitul teolog a scris că în relația dintre creștinism și iudaism nu este vorba despre două religii diferite, ci de una și aceeași religie, cu două căi ale «mântuirii» (redempțiunii) profilate. Ideea lui Franz Rosenzweig, din impresionantul său opus de cotitură în filosofie și religie, «Der Stern der Erlösung» (1927), și, în ultimă instanță, metafora apostolului Pavel, a copacului cu un singur trunchi, dar cu ramuri diferențiate, sunt istoricește recunoscute de tot mai mulți teologi dătători de ton în creștinismul de astăzi.
(VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
