10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024

Arhive Zilnice: 20 decembrie 2016

Se ieftinește curentul!

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa de astăzi, valoarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul acesteia fiind de 13,01 lei/MWh. Contribuţia pentru cogenerare se stabileşte anual de ANRE şi poate fi modificată semestrial. „Conform cadrului de reglementare aplicabil, valoarea contribuţiei pentru anul 2017 s-a determinat pe baza corecţiei costurilor şi veniturilor...

Accident între două autobuze

Accidentul a avut loc aseară, în satul Brădet, al comunei Mătăsari. Un bărbat de 50 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autobuz, din direcţia Brădet spre Mătăsari, nu a păstrat distanta regulamentară față de un alt autobuz condus regulamentar, în aceeași direcție, de un șofer în vârstă de 57 de ani, din comuna Bolboși, intrând în...

Decizia luată de polițiști după ce Rottweilerul Desky a atacat șase porci

  Proprietarul câinelui  care a atacat porcii unui localnic din comuna Fărcășești a fost amendat de polițiști. Acesta a primit o sancțiune în valoare de 500 de lei, pentru că nu a luat măsurile de prevenire a acestui incident. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a constatat faptul că un câine periculos, din categoria a II-a, conform Ordonanței...

Rețineri după scandalul de la Bolboși: Poliția cere suspendarea activității barului

Trei tineri cu vârste între 21 și 23 de ani, din comuna Bolboși,  au fost reținuți aseară, în urma scandalului care a avut loc într-un bar din localitate, soldat cu rănirea unui bărbat de 27 de ani, care a ajuns la spital. Gusturile diferite în materie de muzică au dus la violență, în noaptea de duminică spre luni. ”Din...

Clubul Pandurii scurge iar banii către boier Condescu

De la numirea lui Marin Golea în fruntea Clubului Pandurii Târgu-Jiu, acest for asigură, contra cost, masa jucătorilor și antrenorilor, tocmai la zahanaua lui Marin Condescu, din Târgu-Jiu. Până în prezent, clubul a achitat deja în jur de 20.000 de lei către localul din municipiu deținut de firma Gardena, în spatele căreia se află cuplul Mădălina Berbecel-Marin Condescu. Plățile...

În prag de Crăciun/Pasionaţii de Off Road le-au adus bucuria familiilor din cătunele uitate de lume

Îşi duc traiul zilnic doar cu ajutorul social primit de la primărie ori din pensii de mizerie! Este vorba despre zeci de familii din cătune ale comunelor Bălăneşti şi Săcelu, acolo unde, la finele săptămânii trecute, un grup de pasionaţi de Off Road, oameni cu suflet mare, au decis să aducă mici bucurii în casele celor năpăstuiţi de soartă. Zeci...

Decizie în dosarul lui Surupăceanu

Magistrații Tribunalului Gorj au luat, ieri, o decizie extrem de importantă în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupție fostul parlamentar Mugurel Surupăceanu. Trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte produse cu mai bine de un deceniu în urmă, acesta a solicitat instanței sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea unor articole de lege, articole în...

Călinoiu felicită PSD Gorj pentru rezultatele obținute la alegerile parlamentare

Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, a pierdut alegerile parlamentare, el candidând pentru un post de deputat independent, dar nu și apropierea de foștii săi colegi din PSD. Acesta îi felicită sincer, acum, pe parlamentarii PSD pentru rezultatele obținute pe 11 decembrie și suține că opoziția din județ, în atare situații, este invizibilă. “Mă așteptam la rezultatele...

Porci atacați de un câine Rottweiler: Proprietarul a sesizat Poliția

Un localnic în vârstă de 52 de ani, din satul Valea cu Apă, din comuna Fărcășești, a cerut, ieri, ajutorul polițiștilor, după ce câinele vecinilor a sărit gardul și i-a atacat păsările și animalele pe care le avea în propria curte. În total, șase porci, cinci din rasa Pietrain și unul vietnamez, au fost atacați de Rottweiler. Constantin Mihu susține...

CE Oltenia își recuperează 500.000 de lei, prejudiciul din dosarul “Masa caldă II”

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia va pune în discuție, în ședința din 16 ianuarie, aprobarea constituirii companiei ca parte civilă, cu suma de aproape 500.000 de lei, constatată ca prejudiciu de cercetare penală, în dosarul nr. 4054/P/2013, aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Este vorba despre dosarul denumit “Masa caldă II”, în...

Greva foamei la CEO pentru rectificare întârziată de buget

În timp ce Sorinel Boza, viitorul director general al CEO, se afla la Ministerul Energiei pentru a face diligențe pe marginea rectificării bugetare, mai mulți salariați ai companiei au intrat, de dimineață, în greva foamei. 14 sindicaliști s-au postat în faţa sediului companiei în semn de protest faţă de decizia Guvernului de a nu aproba, până în prezent, rectificarea...

Filozofii hibernale – Fructele pădurii – o sursă irosită de vitamine

Peisajul, ce-l poate oferi ochiului o excursie prin spaţiul subcarpatic gorjean, în aceste zile, este de neuitat. Iar dacă cel ce se hotărăşte să întreprindă o tură pe drumurile de sub munte  fie  pe sub poala  Parângului ori Vâlcanului, şi are noroc de vreme clară, poate vedea măreţia culmilor  montane albite înşiruite pe linia orizontului  la fel  ca într-un...

Ca la noi, la nimeni – Salvaţi România, salvaţi Democraţia!

Aproape că nu-mi vine să cred cum o persoană, nu spun cine, dar persoană importantă, ia în derâdere votul popular. Şi, deşi nu cunoaşte bine limba română, stâlcind-o în repetate rânduri, pretinde că dacă un partid n-a câştigat alegerile parlamentare cu peste 50% ar fi, în viziunea domniei sale emise parcă dintr-o vizuină, că nu se bucură de votul...

Accident la Plopșoru

Viteza a făcut o nouă victimă pe șoselele din Gorj. De această dată, rănit a fost un pasager în vârstă de 22 de ani, din comuna Aninoasa, care se afla într-o mașină condusă regulamentar de un tânăr de 23 de ani, din Brănești. La un moment dat un șofer a ajuns pe contrasens și a intrat direct în fața...

Campanie de vaccinare împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie, în perioada 19-20 decembrie, doze de vaccin RRO, pentru imunizarea copiilor împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului. Campania de vaccinare debutează pe 3 ianuarie şi vizează copiii cu vârste cuprinse între 9 luni şi 9 ani, care nu au primit nicio doză de vaccin. La ora actuală, DSP Gorj are 1600 doze de vaccin...

Noi sancţiuni pentru angajatorii din judeţ

Inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în ultima săptămână 57 de controale din care 50 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Din fericire, nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate fără forme legale de angajare, însă au fost aplicate șapte sancţiuni...

Extragere de decembrie la Loteria bonurilor fiscale

Cea mai recentă extragere la Loteria bonurilor fiscale a avut loc duminică, 18 decembrie. Astfel, au devenit câştigătoare bonurile cu valoare de 420 de lei, din data de 14 noiembrie. În cursă au intrat bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 noiembrie 2016. Cererile de revendicare pot fi depuse începând de ieri, 19 decembrie, timp de 30 de...

Salvamontiștii gorjeni au intervenit la patru cazuri, în weekend

Luați de valul distracției, patru turiști au avut nevoie de îngrijiri, după ce s-au accidentat, pe pârtiile din Rânca. Potrivit directorului Salvamont Gorj, două dintre cazuri au fost foarte grave, fiind vorba despre un traumatism sever la bazin și o dublă fractură la membrul inferior. Salvamontiștii gorjeni au intervenit la patru cazuri în acest sfârșit de săptămână, în zona montană....

Sindicatele independente susțin greva colegilor lor din CEO

Reprezentanții sindicatelor independente din CE Oltenia îi susțin pe colegii lor care, luni dimineață, au declanșat o acțiune de protest, pentru a arăta că este nevoie urgentă de rectificarea bugetară pentru companie. Nicu Bunoaica, lider la Cariera Lupoaia, membru în Federația Univers, a declarat, luni, că el și colegii săi din “sindicate independente” susțin protestul celor 14 colegi din...

CEO pe pierdere, CET Govora pe profit

Producătorul de energie electrică şi termică CET Govora a trecut pe profit începând cu luna septembrie şi a ajuns la un câştig de 3,6 milioane de lei în noiembrie, după intrarea în insolvenţă a companiei în luna mai, se arată într-un comunicat al Euro Insol, administratorul judiciar al companiei. Dintre cele şapte termocentrale pe cărbune funcţionale azi în România,...

Condamnați pentru trafic de Xanax

Mai multe persoane, mare parte din ele din Gorj, au fost condamnate de către instanța de judecată într-un dosar în care procurorii DIICOT le-au acuzat în urmă cu un an că se ocupau de traficarea unor medicamente care, în combinație cu alcool, dau efecte psihoactive. Zeci de mii de pilule de Xanax și Diazepam au fost vândute în Norvegia,...

Se caută asistent medical la Dăneşti

Primăria comunei Dăneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante de asistent medical comunitar din cadrul Compartimentului Asistenţă Socială. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Cum se folosește corect gunoiul de grajd

Reluarea mai detaliată a acestei teme mi-a fost cerută de câteva persoane decise să-și producă și ele personal legumele proaspete și cât mai ecologic posibil. Așadar vom dezbate această temă pe parcursul a patru articole în care vom detalia producerea și administrarea corectă a gunoiului de grajd solid, dar și utilizarea prin fertigație (administrarea în apa de irigare a...

Rezistenţa la antibiotice, o ameninţare la adresa sănătăţii

„Nu antibiotice la-ntâmplare” este o campanie al cărei scop este să promoveze utilizarea adecvată a antibioticelor prin informarea medicilor şi a publicului nespecialist privind riscul reprezentat de folosirea excesivă şi eronată a acestora. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj promovează această campanie lansată de Ministerul Sănătăţii, atrăgând atenţia asupra faptului că rezistenţa la antibiotice este o ameninţare la adresa sănătăţii...

Mărturii din “Ţinutul Îngheţat”: “N-am vrut să intrăm de la început”

Gestul Pandurilor de a juca doar o repriză la Tg-Mureş a fost explicat după meci de mai mulţi fotbalişti ai gorjenilor. Sportivii legitimaţi la Tg-Jiu nu au vrut iniţial să intre pe gazon, dar şi-au dat într-un final acordul. Mijlocaşul Ovidiu Herea a spus că toţi românii din faţa televizoarelor s-au putut astfel convinge că dreptatea era de partea...

Directori de școli, numiți prin detașare pe posturile rămase vacante

Posturile rămase vacante în urma concursului național de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar vor fi ocupate prin detașare în interesul învățământului. Pe posturile respective vor fi numiți candidați propuși de consiliile profesorale ale unităților de învățământ rămase fără conducere, cu condiția ca aceștia să îndeplinească condițiile prevăzute de metodologie. Deciziile de...

Metodologia de primire la studii și școlarizare a cetăţenilor străini, în dezbatere

Direcția Generală Relații Internaționale și Afaceri Europene a elaborat Metodologia de primire la studii și școlarizare a cetăţenilor străini începând cu anul școlar/universitar 2017 – 2018. Acest document cadru a fost lansat spre dezbatere partenerilor interesați, luni, pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare, după care va fi aprobat prin Ordin de ministru. Potrivit documentului, pot fi înscriși în învățământul...

Concedii medicale de peste o jumătate de milion de lei, plătite de AJOFM

În primele unsprezece luni ale anului curent, circa 120 de gorjeni aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) au beneficiat lunar de concedii medicale, fiind eliberate în acest sens sute de certificate medicale. Potrivit conducerii AJOFM Gorj, pe parcursul anului curent, s-au plătit lunar peste 52.000 de lei pentru 167 de concedii medicale/lună, astfel că per...

Şapte elevi de la două şcoli, diagnosticaţi cu scarlatină

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj continuă monitorizarea focarelor de scarlatină din municipiul Târgu-Jiu. Potrivit DSP, sunt confirmate șapte cazuri, fiind vorba despre patru elevi de la Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” şi trei de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV). De asemenea, au fost recoltate probe de la 56 de contacţi de la Şcoala „Constantin Săvoiu” şi 46 de...

Cristi Tudor, Moş Crăciun pentru copiii internaţi la spitalele Turceni şi Târgu-Cărbuneşti

Sărbătoarea Naşterii Domnului se apropie şi fiecare om trebuie să simtă bucurie, în această perioadă. Pentru a aduce zâmbetul pe chipurile micilor pacienţi internaţi la secţiile de pediatrie din cadrul spitalelor Turceni şi Târgu-Cărbuneşti, Cristi Tudor le-a dus cadouri. Lui Tudor i s-au alăturat câţiva oameni cu suflet bun, care au suplimentat darurile de Moş Crăciun. Pentru zeci de suflete din...

RAR şi-a stabilit programul de sărbători

La fel ca toate instituţiile, şi Registrul Auto Român şi-a stabilit programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.  Potrivit reprezentanţilor săi, Registrul Auto Român (RAR) va avea program normal de lucru cu clienții săi, în toate reprezentanțele din București și din țară, în perioada 27-30 decembrie 2016. În 2017, RAR își va relua activitatea pe 3 ianuarie. Pentru programări...

Bătaie într-un bar din Bolboși

Gusturile diferite în materie de muzică au dus la scandal, în noaptea de duminică spre luni, într-un bar din comuna Bolboși. Poliţiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un tânăr de 27 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului...

Scapă Pandurii de sancţiuni?

Părerile sunt împărţite între oamenii de fotbal din România, după ce Pandurii a refuzat să termine meciul cu ASA. Cei mai mulţi dau vina pe arbitrul Marius Avram pentru că a permis desfăşurarea jocului, iar unii dintre aceştia spun că există şanse ca partida să fie reprogramată. Un critic vehement al lui Avram este fostul şef al CCA, Ion...

Reacția procurorilor, după declarațiile făcute de Nicolae Mischie

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au făcut, ieri, primele declarații, pentru Gorjeanul, după ce Nicolae Mischie și-a exprimat nemulțumirea față de decizia luată în cazul celor trei tineri care au fost prinși, în timp ce furau bunuri din locuința sa din Godinești. Anchetatorii au hotărât ca suspecții cu vârste cuprinse între 19 și 23 de...

A crescut numărul gorjenilor care au solicitat carduri europene de sănătate

Pe parcursul anului 2015 s-au eliberat 2.155 carduri europene de asigurări de sănătate pe baza cererilor depuse la sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj. Pentru anul în curs, până la mijlocul lunii decembrie, s-au înregistrat, la sediul CJAS Gorj, 2525 cereri pentru eliberarea  cardului european de asigurări de sănătate, remarcându-se o creştere semnificativă a numărului gorjenilor care...

Sute de elevi din Gorj se întrec în colinde

Peste 300 de elevi din județul Gorj se vor întrece, astăzi, în colinde, în cadrul celei de-a patra ediții a Concursului Județean ”Nașterea Domnului – colinde”. Concursul se va desfășura la Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, începând cu ora 09.00. Concursul Județean ”Nașterea Domnului – colinde” se adresează elevilor din învățământul preuniversitar, de la școlile și liceele din județul Gorj...

Activitate suspendată şi nenumărate amenzi pentru unităţile alimentare

Şi în ultima săptămână, inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat verificări în unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, situate în mai multe localităţi ale judeţului. Controalele au fost demarate în vederea verificării conformităţii cu cerinţele legislaţiei în vigoare, în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare, desfacere, transport şi...

Condamnat definitiv, după ce și-a înjunghiat mortal soția din cauza geloziei

Bălan Dorel Gabor, bărbatul din comuna Ionești, acuzat că și-a înjunghiat soția, pe 30 iulie, a aflat sentința definitivă la Curtea de Apel Craiova, după ce magistrații Tribunalului Gorj l-au condamnat, în octombrie, la 16 ani de închisoare cu executare pentru omor. Inculpatul a formulat apel, însă acțiunea a fost respinsă de instanța din Bănie, urmând să petreacă 16...

Sărbătoare Arhierească în lavra Sfântului Nicodim cel Sfințit de la Tismana, județul Gorj

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, (18 decembrie 2016), cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, Arhieria sa, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, minunatul oaspete drag al mănăstirilor din Gorj, ajutat de un ales sobor de preoți și diaconi, în acordurile la strană ale Grupului psaltic «Kinonia», al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu-Severin, a oficiat slujba Sfântei...

Cifra de școlarizare pentru învățământul dual, stabilită în ianuarie

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a transmis inspectoratelor școlare o notă în care sunt precizate activitățile specifice ce revin acestora în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul dual în anul școlar 2017-2018. Potrivit notei respective, inspectoratele școlare au termen până pe 6 ianuarie 2017 pentru a promova învățământul dual și a transmite la operatorii economici interesați și la...

Tragedie la Motru – O femeie a căzut în cap, în timp ce spăla geamurile

O femeie de 74 de ani, din municipiul Motru, și-a pierdut viața, vineri, după ce a căzut de la primul etaj al blocului în care locuia. O vecină a sunat la 112 și a cerut ajutor, anunțând că pensionara a căzut de la fereastra locuinţei, în timp ce ştergea geamurile. Femeia a decedat la spital. ”Din cercetările efectuate de...

La Spitalul Judeţean, 19 candidaţi, pe două posturi de asistent medical debutant

Două posturi de asistent medical debutant au fost scoase la concurs de către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu pentru unitatea Spitalizare de zi. Înscrierile s-au finalizat, fiind depuse 19 dosare. Proba scrisă are loc pe 22 decembrie şi constă într-un test grilă. Posturile vacante în sistemul sanitar sunt dorite de tot mai mulţi gorjeni. De fiecare dată, numărul candidaţilor...