În Duminica a 6-a din Post (a Floriilor). Toate ale praznicului: Ap. Filipeni 4, 4-9; Ev. Ioan 12, 1-18 (Denie), sărbătorim (+) Intrarea Domnului în Ierusalim, în condiţii de restricţii severe impuse de către cei care gestionează problema pandemiei pe plaiurile mioritice, toţi trebuie să facem ascultare îndrumărilor Cancelariei Sfântului Sinod al B.O.R., aprobate de către Patriarhul României, privind slujbele de Florii, din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă! Iar, întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a le oferi credincioşilor o anumită consolare, parohiile şi mănăstirile ne îndeamnă ca prin rugăciune smerită, să ne rugăm Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor, ca starea aceasta de urgenţă şi de grea încercare pentru omenire, cauzată de pandemia actuală, să înceteze cât mai curând, mai ales că sufletele noastre se îndreaptă către un eveniment pe cât de plin de entuziasm, pe atât de neînţeles de către cei care au participat la el! Pentru noi toţi, desigur, Sărbătoarea Floriilor este ultimul pelerinaj istoric al Mântuitorului Iisus Hristos la Ierusalim, iar, dacă în toate celelalte Duminici, prin pildele Mântuitorului, prin relatarea Sfinţilor Evanghelişti despre minunile pe care le-a săvârşit Domnul nostru, prin învăţăturile date de Acesta, prin exemplele unor mari sfinţi, unii dintre aceştia, nevoitori de tineri, cum au fost Sfinţii Grigorie Palama şi Ioan Scărarul, iar alţii convertiţi, cum a fost Maria Egipteanca, şi acum, trebuie să depăşim neajunsurile cauzate de pandemie, în pofida unor dificultăţi inerente, pentru că toţi suntem invitaţi să ne pregătim şi mai intens pentru Ierusalimul Ceresc, adică, pentru Împărăţia Lui Dumnezeu pe care o putem vedea în Hristos Cel Înviat şi o putem pregusta în bucuria comemorării Învierii Domnului Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel Adevărat, Care intră acum pe Calea Ierusalimului pământesc, ca să ne arate că El este Calea bucuriei Ierusalimului Ceresc!
,,Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”!
Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cunoscută şi sub numele de «Duminica Floriilor», «Duminica Stâlpărilor» sau mai simplu «Floriile», este un praznic împărătesc ce face trecerea de la perioada Postului Mare la Săptămâna Mare, a Pătimirilor şi a Învierii Domnului Iisus Hristos, iar, cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Mântuitorul a fost primit de mulţimile care Îl slăveau şi Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină, ca pe Mesia şi ca pe Împăratul lui Israel. În semn de bucurie, mulţimile aruncau înaintea lui frunze de palmier sau de smochin, simbolul biruinţei şi chiar şi copiii îi strigau cuvinte de laudă. Se ştie că de-a lungul vieţii Sale pământeşti, Iisus mai fusese la Ierusalim, dar de fiecare dată prezenţa Sa în cetatea lui David trecuse neobservată. Dar, spre deosebire de ultima Sa venire, în cea pe care o cinstim în «Duminica Floriilor», când evenimentul se transformă într-o sărbătoare populară, Mântuitorul intră în Ierusalim călare pe un asin ca să vestească tuturor pacea Lui Dumnezeu, care înseamnă împăcare cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu semenii, iar asinul era simbolul păcii şi ar trebui înţeles de toţi ca atare. Cu toate acestea, Acela Care vine să aducă pacea este acuzat pe nedrept de un pretins complot împotriva stăpânirii, chiar dacă cei ce aduceau aceste acuze erau cu totul ostili stăpânirii străine. Aşadar, Cel ce a venit să aducă pacea omului cu Dumnezeu este acuzat de blasfemie înaintea Lui Dumnezeu. Cel ce a venit să ne aducă pace şi tămăduire sufletelor este scuipat şi pălmuit ca unul care ar fi fost nedemn de numele de om! Cel ce a venit să ne aducă adevărata împăcare izvorâtă din iubire a fost răstignit ca un tâlhar şi ca un potrivnic semenilor săi. Poate, de aceea, Crucea Mântuitorului este semnul răutăţii omenirii către Cel Bun şi Iubitor, iar Învierea Sa este semnul biruinţei Lui Dumnezeu asupra acestei răutăţi şi al întoarcerii ei întru adevărată pocăinţă. Mântuitorul intră în Ierusalim ca un Împărat al păcii, iar mulţimile care L-au întâmpinat, Îl aclamă ca pe Mesia, Fiul lui David şi Împăratul lui Israel. Cu câteva zile mai înainte, Iisus înviase pe Lazăr din Betania, o localitate din apropierea Ierusalimului, vestea acestei minuni răspândindu-se la Ierusalim şi în împrejurimi. Iar, în drum spre cetatea lui David, Mântuitorul cu ucenicii Săi trec din nou prin Betania, să-l vadă pe Lazăr înviat şi pe surorile acestuia, Marta şi Maria, fiind primiţi cu entuziasm! Aici, li se pregăteşte o cină a recunoştinţei în casa lui Simon leprosul, vindecat tot de către Iisus. În timpul mesei, Maria, manifestându-şi dragostea şi recunoştinţa pentru învierea din morţi a fratelui său, unge cu mir curat picioarele Mântuitorului, gest care l-a scandalizat pe Iuda, viitorul trădător, care o ceartă pentru risipa făcută. În replică, Iisus răspunde printr-o nouă prevestire a morţii Sale: „Pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat, căci pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea” (Ioan 12, 7-8; Matei 26, 12). Domnul nostru ştia că nu peste multe zile, Maria se va număra printre mironosiţele care se vor îndrepta spre mormântul Său, ca să-I ungă trupul cu miresme. Unii dintre iudeii prezenţi atunci în Betania s-au convins de realitatea învierii lui Lazăr şi au crezut în Iisus, fapt care i-a determinat pe mai-marii lor, arhierei sau membri ai Sinedriului, în frunte cu Caiafa, să hotărască uciderea Mântuitorului, dar şi a celui înviat de El (Ioan 11, 47-53). Să ne fie de învăţătură, că năzuinţa de mântuire sufletească, nu exclude preocuparea legitimă pentru asigurarea unui trai material decent şi vieţuirea fericită în această lume, fiindcă Dumnezeu ne-a dăruit acest pământ, cu toate frumuseţile şi bogăţiile sale spre a ne bucura de ele! Deci, în aceste zile întristate prin pandemie, când repetăm «Osana» şi ne gândim la mântuirea fiinţei noastre, să cuprindem toate aspiraţiile de mai bine, pentru noi, pentru familiile noastre şi pentru tot neamul românesc! Fără nici o îndoială că temelia credinţei noastre creştineşti stă pe convingerea nestrămutată că Acela Care a pătimit, S-a răstignit şi a murit pe Cruce între doi tâlhari pe dealul Golgotei a fost Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, pentru că El a făcut aceasta din dragoste mare pentru noi, oameni, de bunăvoie, ca să ne mântuiască de păcatele noastre. Aşadar, Îl vedem pe Mesia intrând în Ierusalim ca un Împărat biruitor călare pe un asin, smerit şi blând. El vine să împlinească cele spuse de prooroci, vine să se facă de acum cunoscut poporului, intră ca un Împărat biruitor în Ierusalim, aşa cum altădată se întorceau victorioşi împăraţii David şi Solomon. Iisus, Cel pe care-L ştim atât de smerit şi de umilit, intră acum triumfal, în cetatea Ierusalimului, pentru că mai întâi de toate, vrea să Se arate poporului ca Împărat al lui Israel, apoi, această intrare sărbătorească în Ierusalim, avea să fie modul intrării Sale în Ierusalimul Ceresc!
,,Pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea”! (Ioan 12, 7-8)
Acesta este rostul Sărbătorii «Floriilor» şi înţelesul mai adânc al alaiului care I se face blândului Iisus! Mântuitorul a Voit, aşadar, să ne arate, cât de trecătoare şi deşartă este mărirea lumească, spre a lua aminte şi noi, fiecare, să nu ne ataşăm veşnic de cele de aici. Căci, iată, când Iisus S-a arătat puternic, făcător de minuni, tare în faptă şi cuvânt, toţi L-au slăvit şi s-au strâns în jurul Său, iar, peste câteva zile, când S-a lăsat vândut, prins, legat, batjocorit, prin acel act de chenoză proniatoare, aceiaşi slăvitori L-au insultat cu înverşunare şi L-au părăsit în grabă. Cât de bine se potrivesc aici cuvintele psalmistului care zice: „Şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea” (Psalm 37, 16-17). Şi noi să ne amintim din experienţa vieţii personale: atunci când suntem sănătoşi, ne merge bine, suntem înstăriţi sau avem cumva o funcţie importantă, multă lume ne caută, ne laudă chiar, unii cu sinceritate, alţii din interes. Dar, dacă se întâmplă să ne îmbolnăvim, să cădem în sărăcie, să pierdem funcţia sau numai serviciul obişnuit, mulţi dintre cei ce ne aduceau «osanale», ne uită repede, ne ocolesc, ori ne vorbesc de rău, ne dispreţuiesc, ne ocărăsc chiar, semeţindu-se în fel şi chip asupra noastră! În final, să mai precizăm că această intrare triumfală a Dumnezeiescului Mântuitor în Ierusalim, mai are şi o însemnătate tainică, fiindcă ea se repetă şi se serbează până la «Duminica Floriilor», prin Sfânta Euharistie, în Sfânta Cuminecătură, cum îi spune poporul nostru, pentru că Sfânta Împărtăşanie nu este altceva decât o intrare sărbătorească a Mântuitorului Iisus Hristos în sufletul creştinului. De aici s-a înrădăcinat şi obiceiul ca și cei mai mulţi credincioşi să se împărtăşească în Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor. Deci, intrarea Lui Iisus în Ierusalim ne aduce aminte de intrarea Lui în sufletele credincioşilor, ne aduce aminte de Sfânta şi marea Taină a Împărtăşaniei, Taina cea mai mare a credinţei noastre. Ce păcat că oamenii credincioşi nu pot fi în biserici la această Sfântă Împărtăşanie! În această Taină vine Domnul nostru Iisus Hristos, întreg, în părticica cea mai mică, desigur, cu Trupul şi Sângele Său, vine la cei ce se împărtăşesc în biserică, pentru ca să-i sfinţească, la cei bolnavi, ca să-i mângâie, şi să-i întărească, la cei care zac pe patul morţii, ca să le uşureze plecarea din lumea aceasta, dându-le făgăduinţa dulce şi plină de mângâiere că: „Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan VI, 51). Şi, ce mare bucurie de a fi creştin, ce fericire pentru noi pământenii şi fiii Bisericii Lui Hristos, ca să ne putem hrăni cu prea curatul Trup şi Sânge ale Lui Dumnezeu! În concluzie, prin semnificaţia mântuitoare, cât şi prin ambianţa naturii care înfloreşte şi regenerează primăvara, chiar dacă sufletul nostru e întristat de pandemie, iar Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, intră acum pe Calea Ierusalimului pământesc, ca să ne arate că El este Calea bucuriei Ierusalimului Ceresc, noi, toţi suntem invitaţi la bucurie şi la nădejde, altfel spus, la împrimăvărarea sufletească!
Profesor Vasile GOGONEA
