Bărbat din Călărași, arestat de judecătorii din Gorj

769

În urma descinderilor efectuate, joi, de polițiștii gorjeni la două locuințe ale unor bărbați din Călărași, acuzați de contrabandă cu ţigarete, unul dintre suspecți a fost arestat preventiv de magistrații Judecătoriei Novaci. ,,În urma probatoriului administrat, unul dintre bărbații bănuiți de contrabandă cu țigarete, în vârstă de 40 de ani, din comuna Șoldanu, județul Călărași, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Novaci, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Decizia instanței nu este definitivă.
Poliţişti din Gorj au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal, punând în executare, joi, două mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Novaci, la două locuințe din comuna Șoldanu, judeţul Călărași, ale unor bărbați bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.
,,Cu această ocazie, la domiciliul unui bărbat de 40 de ani, din aceeaşi localitate, a fost identificată cantitatea de peste 40 de kilograme de tutun mărunțit, 9.900 de țigarete fără marcă, 29.800 de tuburi țigarete cu filtru, 360 de fâșii de staniol și o moară pentru mărunțirea tutunului. La domiciliul celui de-al doilea bărbat, de 46 de ani, din comuna Șoldanu, județul Călărași, a fost identificată o cantitate de peste două kilograme tutun mărunțit, 380 de tuburi țigarete cu filtru și un dispozitiv manual de fabricare țigarete.
Cantitatea de tutun, țigaretele, tuburile și dispozitivele folosite la confecționarea țigaretelor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Activitatea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Călărași, Secției 3 Poliție Rurală Curcani și s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al poliţiştilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale”, a mai declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here