Administratorul Bojincă recunoaşte: “Util Bonus are datorii mari şi un cont blocat la bancă”

331

Situaţia firmei de gospodărire comunală din Peştişani, Util Bonus SRL, rămâne tot complicată. La graniţa dintre insolvenţă şi o viitoare existenţă mai bună. Cel puţin aşa susţine noul administrator al societăţii, Cosmin Bojincă.

Invitaţie surpriză
M-a sunat şi m-a invitat (prezentându-se ca fiind finul lui Nicolae Sarcină) la biroul domniei sale. Unde, întra-adevăr are aparatură nou-nouţă, laptop ultimul răcnet şi condiţii de director al unei firme aparent prospere. El susţine că datoriile apărute în Gorjeanul de joi sunt reale. Atât la SC POLARIS MEDIU SRL, cât şi la Apele Române Craiova. Datoria la ultima a condus la blocarea contului avut de SC UTIL–BONUS SRL la banca Intesa Sanpaolo, aşa cum a precizat contabilul şef C. Hulă, într-o şedinţă a Consiliului Local Peştişani.

Banii personali fără dovadă?!
Administratorul Cosmin Bojincă susţine că toată datoria cea nouă a fost plătită însă din banii săi şi că facturile sunt pe numele său. Când să mi le arate, s-a scuzat că le are acasă. Un fel de încercare de abureală! Şi mai susţine că i-a plătit la zi pe toţi cei 9 angajaţi ai firmei, el fiind singurul care n-a luat salariu de când lucrează la această firmă.
La un moment dat chiar i-a criticat pe toţi administratorii dinaintea sa, începând cu Corneliu Nicolcioiu-Garincea, Alin Fuiorea şi chiar Ilie Fuiorea, actualul viceprimar al comunei.
I-am replicat că am stat de vorbă cu Cornel Nicolcioiu, care-i şi consilier local, numai că acesta susţine şi demonstrează că el a lăsat firma pe plus, cu 350 de milioane lei. Nu m-a contrazis. La un moment dat a vrut efectiv să-mi dea o copie xerox a raportului de audit privind situaţia firmei în momentul în care-a preluat-o de la ex-administratorul Silvestru Tivig. L-a şi trimis pe Nelu Crăciunescu, un angajat de-al firmei, care a revenit. Cică, nu se poate. Probabil că s-a opus contabilul şef Constantin Hulă.
Cât despre nepreluarea gunoiului din satele comunei, atât administratorul cât şi şoferul Florin Branovschi susţin că aceasta s-a produs din vina maşinii defecte. Întrebând când se va prelua gunoiul, mi s-a spus – fără să ştiu dacă va fi adevărat – că abia pe 1 aprilie, începând cu satul Peştişani. Numai să nu fie păcăleala de 1 aprilie!

Găselniţa salvării din faliment?
Nu-i bai, mi-am zis. Dacă va fi prezentat în viitoarea şedinţă ordinară a Consiliului Local Peştişani este foarte posibil să aflu şi ce cuprinde acel raport de audit. Oricum, atunci se va dezbate şi cererea din raportul semnat de administratorul Cosmin Bojincă de preluare a unei datorii şi achitarea acesteia de către CL. În conformitate cu actul constitutiv al societăţii, în care se prevede, la Cap. 3, al. 1 – Capitalul Social „Aparţine asociatului unic comuna Peştişani, care participă la profit şi la pierderi în proporţie de 100%”. Bizara prevedere este, culmea, adevărată!
*

Un fals multiplu, ce dă bătăi de cap!
Chiar administratorul Cosmin Bojincă mi-a relatat că SC UTIL-BONUS SRL s-ar fi creat prin lunile iunie-iulie 2010. Chestiune recunoscută şi de angajaţii săi, rămaşi în număr de 9, după ce 4 fuseseră băgaţi în şomaj.
Şi dacă-i reală susţinerea administratorului şi a angajaţilor săi, atunci înseamnă că am descoperit un fals. Unul multiplu. Într-un PROTOCOL înregistrat cu nr. 326-03.10.2011, încheiat pe 30.09.2011 între Serviciul Public de Gospodărire Comunală Peştişani, având cod de înregistrare fiscală RO1572150, reprezentat prin dnul FUIOREA ILIE, în calitate de administrator şi o firmă privată cunoscută în zonă, al cărui text îl vom reda şi textual şi în copie, se susţin următoarele: “Servicul Public de Gospodărire Comunală Peştişani este de acord cu predarea partidei de curent trifazat din punctul Gureni împreună cu transformatorul aferent şi toate celelalte componente de reţea aparţinând Serviciului Public de Gospodărire Comunală Peştişani.” Culmea culmilor, inexistentul Serviciu Public de Gospodărire Comunală Peştişani transfera degeaba ceea ce aparţinea, de fapt, Primăriei, recte Consiliului Local. Iar Măria Sa, administratorul de atunci semna în fals, şi tot în fals folosea ştampila Consiliului Local Peştişani. Nu vi se pare că pentru unul care semnează, mai nou, ca Jurist Ilie Fuiorea este o faptă gravă?
În condiţiile în care Colonia ACH Gureni este branşată la reţeaua de curent electric printr-un post de transformare de la 20 KV la 0,4 KV, care are o valoare de peste 4 miliarde lei. Dar la data de 30.09.2011, acel post a trecut de la Consiliul Local Peştişani în proprietatea unei firmei private(!?) Repet, prin falsuri! La atâtea nereguli, adică falsuri, suntem de părere că doar justiţia mai poate face lumină.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here