10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024

Arhive Zilnice: 25 ianuarie 2023

Simulările pentru Bac și Evaluarea Națională, în martie

Ordinul privind organizarea simulării Evaluării Naționale și a probelor scrise ale examenului de Bacalaureat a fost aprobat de Ministerul Educației și trimis spre publicare în Monitorul Oficial. Astfel, simularea Evaluării naționale este programată în 20 martie la Limba și literatura română, 21 martie la Matematică, 22 martie la Limba și literatura maternă, iar în 29 martie este prevăzută comunicarea rezultatelor. Simularea...

Senatorul Rujan cere demisia lui Virgil Popescu: Ministrul Energiei este incompetent sau este mincinos?!

"Ministerul Energiei nu este o franciză OMV" susține senatorul PSD, Cristinel Rujan, într-o postare pe pagina sa de Facebook. În opinia parlamentarului însă, nu doar aceasta este problema ministerului, intrat într-un scandal public urmare a unei "apropieri" nefirești de OMV, problema este chiar ministrul care ar trebui să își de-a demisia deoarece condițiile din mineritul CEO îi sunt necunoscute....

Iulius Plaveti a venit la CEO – Directorat în ședință

Iulius Plaveti, numit membru în Directoratul CEO în ședința Consiliului de Supraveghere din 22 ianuarie (când supraveghetorii s-au întrunit în online, departe de ochii presei și fără a exista un comunicat al CE Oltenia în acest sens), a ajuns la sediul companiei. În acest moment, noul director este cu foști și actuali membri ai Directoratului, în ședința care a...

Au început lucrările la centrul INFOTRAFIC din Târgu-Jiu

Centrul INFOTRAFIC din Târgu-Jiu este unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare europeană, a cărui valoare este de aproximativ 9 milioane de euro. În acest moment, se lucrează la centrul de comandă, amenajat într-o fostă centrală termică din zona 23 August. „Așa cum am mai precizat, acest proiect prevede un centru de management (comandă și control), cu arhitectura proprie complexă,...

Ciocolată retrasă de la vânzare

Două loturi de figurine de ciocolată cu lapte au fost retrase dintr-un lanț de hipermarketuri. Produsele au fost retrase de la vânzare deoarece există suspiciuni că loturile de ciocolată ar putea conţine bucăţi de metal, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Clienţii care au cumpărat acest tip de ciocolată sunt sfătuiţi să returneze produsele. „Vă informăm că...

Gorj, avertizare pe localități. Burniță și polei

Potrivit ANM, se va înregistra local burniţă care depune polei, în zeci de localităţi din trei judeţe: Argeș, Gorj, Dâmbovița. Astfel,în  zona joasă a judeţului Gorj, respectiv zona localităţilor: Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Bumbeşti-Jiu, Târgu Cărbuneşti, Turceni, Tismana, Bâlteni, Mătăsari, Băleşti, Plopşoru, Novaci, Runcu, Crasna, Ţânţăreni, Ţicleni, Padeş, Drăguţeşti, Scoarţa, Turburea, Aninoasa, Baia de Fier, Peştişani, Cruşet, Fărcăşeşti, Negomir, Slivileşti, Bengeşti-Ciocadia,...

Cardurile de energie, livrate populației în februarie

Astăzi sunt printate şi puse în plic primele carduri de energie, acordate de Guvern pensionarilor care au venituri mai mici de 2.000 de lei/lună, dar și persoanelor vulnerabile. Cardurile de energie vor fi livrate începând de luna viitoare, potrivit Antena 3 CNN. Prima tranşă de bani, de 700 de lei, va ajunge la beneficiari în februarie și alți 700 de...

CEO – Daniel Burlan și Marius Negru, revocați. 20 de zile de preaviz

Consiliul de Suraveghere al CEO i-a revocat ieri pe directorii Daniel Burlan și Marius Negru. Ei se află acum în preaviz, 20 de zile.

Ce formații au cele mai mari șanse de a câștiga titlul în Seria A?

După ce ani la rand fotbalul italian a fost dominat de către Juventus, Seria A a devenit un campionat mult mai echilibrat. Echipe precum Inter Milano, AC Milan sau Napoli au renăscut, iar în acest an avem parte de unul dintre cele mai echilibrate sezoane din istorie. După ce ultimii doi ani titlurile au fost împărțite între Milan și...

VIDEO: Primăria Bărbătești, mână în mână cu OMV! Dale de beton de la stația de compresoare, îngropate de UAT pe malul Gilortului

OMV a desființat, cu ani în urmă, stația de compresoare din Bărbătești. Obligată de lege să readucă terenul ocupat la stadiul inițial, OMV trebuia să mute, contra cost, dalele de beton și deșeurile din construcții la o firma specializată în colectarea acestui tip de materialele. OMV Petrom nu face asta și lasă aceste deșeuri în grija Primăriei Bărbătești care...

Cine sunt șefii din CEO a căror schimbare a cerut-o ministrul Energiei! 2.400 de tone de piatră pentru drumurile din Cariera Jilț Sud, ,,evaporate”!

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut, luni, mai multe demisii, după ce a anunțat că a fost finalizat raportul Corpului de Control privind accidentul mortal de la cariera Jilț Sud. În afară de încetarea mandatelor lui Daniel Burlan și Marius Negru din Directoratul companiei energetice, ministrul Energiei a solicitat eliberarea din funcție a coordonatorului de protecția muncii, a directorului...

Fost angajat Minprest, bun de plată – 7.500 lei pentru cursurile de formare profesională

Un fost salariat al Minprest Serv Rovinari, prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia, a fost obligat de instanță să suporte cheltuielile legate cu pregătirea sa profesională. Iar banii nu sunt deloc puțini. Bărbatul din Negomir are de plătit peste 7.500 de lei, asta dacă nu va ataca decizia instanței. Cererea având ca obiect „acțiune în răspundere patrimonială” a fost...

Calificare pentru mezinii de la baschet

Echipa U13 de la CSM Târgu Jiu a terminat pe locul 2 Grupa H din Campionatul Național de Baschet, reușind astfel calificarea în faza a doua a competiției. Echipa pregătită de Carlos Popescu s-a întors cu două succese de la Craiova. Gorjenii au trecut de ACS Juniors Craiova (91-41) și SCMU Craiova (98-17), dar au cedat confruntarea cu ACS...

Ca la noi, la nimeni – 24 ianuarie 1859-24 ianuarie 2023 – Arc peste timp și singura șansă – făurirea unei noi Românii Mari!

Motto: „Și cei slabi, dacă sunt uniți, devin puternici.” - Friedrich von Schiller Iată că au trecut nu mai puțin de 164 de ani de la primul moment astral din istoria noastră. Atunci s-au unit Principatele Române Țara Românescă și Moldova, înfăptuind idealurile revoluționarilor de la 1848. Vremea petrecută sub Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Colonel moldovean ales Domn al Moldovei...

Bilanț bun pentru echipa de handbal. Urmează un meci de ,,șase puncte”

Echipa de handbal CSM Târgu Jiu a încheiat cu o înfrângere prima parte a campionatului. Gorjencele nu au putut furniza o nouă surpriză în Liga Florilor și au cedat, la finalul săptămânii trecute, confruntarea cu HC Dunărea Brăila, scor 27-23. Misiunea vizitatoarelor a fost îngreunată și de absența Angelei Pușcaș, care a suferit o entorsă la antrenamente. De asemenea, fiind...

Basilio Ndong, la Craiova

Basilio Ndong, un fotbalist din Guineea Ecuatorială, care a evoluat ultima dată pentru IK Start (Norvegia) va semna cu Universitatea Craiova. Oltenii i-au găsit înlocuitor lui Nicușor Bancu și vor plăti 200 de mii de euro pe jucătorul cu 27 de selecții la prima reprezentativă a țării sale. Ndong, care poate evolua și la mijlocul terenului, are 24 de...

Număr uriaș de zile de concediu medical în CEO!

Deputatul Radu Miruță a făcut public numărul zilelor de îngrijiri medicale de care au avut nevoie angajații Complexului Energetic Oltenia într-un an de zile. Raportul prezentat de acesta face referire la 2020, an pandemic, dar cifrele prezentate de parlamentar scot în evidență condițiile dificile de lucru ale minerilor, în contextul accidentului soldat cu 3 morți la cariera Jilț Sud....

Reduceri la abonamentele pentru parcările publice cu plată din Târgu-Jiu

Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță că, începând din acest an, cetățenii pot beneficia de reduceri consistente pentru abonamentele la parcările publice cu plată. Astfel, deși abonamentul lunar costă tot 150 de lei, un abonament pentru trei luni va costa 400 de lei, un abonament pentru 6 luni - 700 de lei, iar un abonament pentru 12 luni - 1.000 de...

Superaglomerație la Rânca în minivacanța de Mica Unire!

Weekend-ul prelungit prilejuit de liberelele acordate de stat cu ocazia zilei de 24 Ianuarie a adus la munte mii de turiști. Atât de mulți au ajuns la Rânca, încât mulți au fost nevoiți, duminică, de exemplu, să aștepte la cozi kilometrice pentru a ajunge în stațiune. Luni lucrurile s-au mai schimbat un pic în bine în sensul că aglomerația s-a...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Probleme privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor, din anul 2021 – „Absența modelelor va arunca țara într-un ciclu nesfârșit de greşeli”!

Aşa cum am promis, în acest articol reamintesc faptul că vineri, 20 ianuarie 2023, fiind prezent la Bucureşti şi participând la Dezbaterea cu tema: «Probleme privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor din anul 2021 şi aspectele privind îmbătrânirea populaţiei», desfăşurată în sala «Ion Heliade Rădulescu» a Bibliotecii Academiei Române, mă voi referi, pentru început, la ceea ce a conferenţiat...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Să ne protejăm ecologic grădina, casa

3 – Materiale ecologice, homeopate. Mijloacele, materialele, ecologice, bio, cum s-or numi ele, utilizate în protecția plantelor pot fi considerate echivalentul celor utilizate în medicina homeopată umană, căci sunt numai materii naturale și nu provin prin prelucrare industrială, prin sinteză. Modul în care acestea acționează nu este deplin elucidat, dar acest lucru nu prezintă importanță pentru noi. Mai important este faptul...

Târgu-Jiu: Un nou bloc reabilitat prin PNRR

Încă un bloc din Târgu Jiu se reabilitează prin PNRR, pe fonduri europene. Este vorba de blocul nr. 47 din Bulevardul Constantin Brâncuși. Dincolo de lipsa costurilor pentru proprietarii apartamentelor, intervenția presupune lucrări de calitate și dotări ultramoderne și costisitoare, de la panouri fotovoltaice și până la sisteme inteligente de umbrire. „Am semnat, alături de doamna Oana Olaru, administratorul asociației de...

Să ai un rost pe lume (reflecţii)

* Dacă te scufunzi în propria lacrimă, te îneci. În lacrimile celorlalţi stai la suprafaţă. * Drumul spre ideal, adesea, e pavat cu speranţe daimonice. * Profunzimea este sita inteligenţei. Nu toţi oamenii inteligenţi au privilegiul de a trece prin această sită. * Când îţi întorci faţa spre Dumnezeu, nu te machia. Machiajul îţi acoperă eul. * Luciditatea este mai aproape de orbi...

POLITICIENII din Complexul Energetic Oltenia, vizați: ,,Opriți-vă din minciună!”

Nici în al 12-lea ceas, CE Oltenia nu este curățat de politruci. Pe ei îi vedem în toate structurile de conducere ale companiei. De asemenea, cumetriile și rubedeniile pesediștilor și peneliștilor sunt și ei în locuri călduțe, fără să aibă neapărat carnete de partid, dacă ne gândim, de pildă, la Direcția Comercial și mai ales la Directoratul companiei, sau...

Despre – Omul mâzgă – suflet putregai și vorbă otrăvită

Andrei Pleșu, un gânditor de excepție al poporului român, într-o conferință publică, ținută în Aula Magna a Universității Ovidiu din Constanța, amintea spusele unui istoric italian, istoric al economiei, Carlo M. Cipolla, autor al eseului, „legile fundamentale ale imbecilității (prostiei) umane”, ziceri conform cărora „în orice comunitate umană, indiferent de amploarea ei, numărul proștilor este același, chiar și dacă...

Cămin cultural la Crușeț. Investiție de 3 milioane lei

Compania Națională de Investiții a scos la licitație lucrările de proiectare și construcție a unui cămin cultural în comuna Crușeț. Investiția se ridică la peste 3 milioane de lei. „Pe amplasamentul situat în intravilanul comunei Crușeț, se propune construirea unui cămin cultural în regim parter, cu suprafață desfășurată de 469,95 mp. La parterul clădirii se va amenaja o sală de...

CSM a convins-o pe Pușcaș să rămână acasă

Gorjeanca Angela Pușcaș va continua la CSM Târgu Jiu până în 2025. Sportiva a împlinit, luni, 28 de ani și a primit un cadou frumos de ziua ei. Conducerea clubului a hotărât să-i prelungească înțelegerea, iar interul și-a dat acordul pentru un contract valabil până în 2025. Angela a fost una dintre jucătoarele de bază ale CSM-ului în acest...