POLITICIENII din Complexul Energetic Oltenia, vizați: ,,Opriți-vă din minciună!”

3085

Nici în al 12-lea ceas, CE Oltenia nu este curățat de politruci. Pe ei îi vedem în toate structurile de conducere ale companiei. De asemenea, cumetriile și rubedeniile pesediștilor și peneliștilor sunt și ei în locuri călduțe, fără să aibă neapărat carnete de partid, dacă ne gândim, de pildă, la Direcția Comercial și mai ales la Directoratul companiei, sau la conducerile din cariere. Deși s-a cerut insistent, de ani de zile, depolitizarea companiei de stat, chiar și după tragedia de la Jilț Sud au continuat să fie numiți în funcții politruci susținuți de șefii de partide.

Minerii și energeticienii, constrânși să muncească în plus cu orice risc
Saturația față de toate abuzurile din companie, săvârșite chiar de politicienii din interior și de liderii sindicali atârnați și ei de partide, a ajuns la cote maxime. Din acest motiv, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu are următorul mesaj:
,,În timp ce puterea politică (SISTEMUL), declară și se laudă că ,,ne salvează”, noi cei care muncim în subunitățile de producție ale C.E.Oltenia, vedem și simțim în fiecare zi de muncă cum ne închid și cum ne-au lăsat de izbeliște!
Stimați lideri politici, opriți-vă din MINCIUNĂ! Spuneți-ne ADEVĂRUL și începeți să faceți ceva cu adevărat pentru ultimele generații de mineri și energeticieni care au mai rămas să muncească în această activitate! Utilajele și instalațiile pe care le exploatăm sunt din ce în ce mai învechite, și cu lipsuri din ce în ce mai mari! Salariații din producție sunt din ce în ce mai puțini, și tot mai îmbătrâniți și îmbolnăviți, dar cu toate astea sunt constrânși să preia sarcini suplimentare! Aceasta este REALITATEA, domnilor lideri politici care conduceți această companie!”.

Nicio ,,tanchetă” nu mai circulă în cariere
Între timp, minerii continuă să se lupte, la propriu, cu noroaiele din cariere și cu lipsa oricăror condiții umane de lucru. Cei din carierele Jilț Sud și Jilț Nord au refuzat să mai urce în mașinile vechi de patru decenii, iar în urma controalelor ITM din ultimele zile s-a luat decizia că niciun miner să nu mai calce în vreo tanchetă.
Astfel, în urma controalelor dispuse de către Inspectorul General de Stat al Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu, și efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj, a fost sistată activitatea de transport persoane în toate carierele miniere ale Complexului Energetic Oltenia.
,,Am cerut să ne facă o situație cu toate mașinile. Am solicitat să se pună la dispoziția comisiei ITM Gorj, situația cu numărul de mașini din toate carierele CEO”, a declarat George Romanescu, șeful ITM Gorj.
Sistarea întregului transport în cariere a fost instituită începând cu data de 23 ianuarie și va dura până la punerea în conformitate cu cerințele de securitate, conform pericolelor identificate și a riscurilor evaluate de inspectorii de muncă. Asta înseamnă că minerii vor parcurge la fiecare schimb, către locul de muncă, până la 10 km.
Mihaela C. Horvath