Simulările pentru Bac și Evaluarea Națională, în martie

950

Ordinul privind organizarea simulării Evaluării Naționale și a probelor scrise ale examenului de Bacalaureat a fost aprobat de Ministerul Educației și trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Astfel, simularea Evaluării naționale este programată în 20 martie la Limba și literatura română, 21 martie la Matematică, 22 martie la Limba și literatura maternă, iar în 29 martie este prevăzută comunicarea rezultatelor.

Simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat se va desfășura în perioada 27 martie-6 aprilie: 27 martie – Limba și literatura română, 28 martie – proba obligatorie a profilului, 29 martie – proba la alegere a profilului și a specializării, 30 martie – Limba și literatura maternă, iar comunicarea rezultatelor se va face în 6 aprilie.

Rezultatele obținute de elevi sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Ministerul precizează că notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog, decât la solicitarea scrisă a elevului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here