SENTINȚĂ pentru Fluerătoru

590

Magistrații de la Tribunalul Gorj au stabilit, astăzi, sentința, în dosarul de evaziune fiscală al fostului lider de sindicat din Motru, Cristea Fluerătoru. Magistrații l-au condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, stabilind un termen de încercare de cinci ani. Sentința nu este definitivă. Procurorii l-au acuzat că ar fi introdus în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fiscale fictive pentru operațiuni care nu ar fi fost efectuate. Acesta aşteaptă și hotărârea definitivă la Curtea de Apel Craiova, într-un alt dosar supranumit ”Lotul Fluerătoru”. Acesta vizează modul în care a fost făcută modernizarea drumului Ştiucani-Ploştina. Alături de trei foşti şefi din mineritul motrean, fostul sindicalist a primit trei ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de patru ani. Bărbatul de 45 de ani mai are o sentință definitivă, din anul 2012, în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru vătămare corporală. Acesta a fost judecat pentru că l-ar fi lovit pe Ghassan Hussein Khraibani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here