Reflecţii istorico-teologice – Împăratul Teodosie cel Mare și frământăile Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol

În timpul Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, când s-au adunat o sută cincizeci de episcopi, împăratul a poruncit că nici unul să nu anunţe cine este acel extraordinar Meletie. Căci voia să şi-l amintească singur pe bărbatul din vis. Şi când toată această mulţime de episcopi a intrat în palatul regal, lăsându-i pe ceilalţi, a alergat la marele Meletie şi, ca un fiu care-şi iubeşte tatăl, stăpânit de multă vrema de viziunea tatălui, îl îmbrăţişă, îi sărută ochii, buzele, pieptul, şi capul; şi mâna dreaptă cu care l-a încoronat în vis, sugerând cele ce se petrecuseră în vis. Cum şi ceilalţi îl sărutaseră cum se cuvine, i-a rugat pe părinţi să se gândească la problemele curente, şi să fie numit episcop in Constantinopol şi, fiindcă nădăjduia că ar putea să-i unească pe macedoneni, i-a convocat şi pe episcopii lor. Au căzut, deci, de acord asupra cosubstanţialităţii Timotei din Alexandria, Chiril din Ierusalim, după ce au recunoscut prin penitenţă dogma consubsatialităţii,
Meletie din Antiohia şi Acolie din Tesalonic, şi mulţi alţii; aşa că s-a întrunit numărul de o sută cincizeci. În fruntea macedonenilor era Eleusie din Cizic şi Marcian din Lampsaca; mai erau încă treizeci şi şase, dintre care cei mai mulţi se pare că erau din oraşele Elespontului .Aşa că împăratul şi episcopii din partea lui se străduiau ca Eleusie şi adepţii lui să se unească cu Biserica. Amintindu-le de solia pe care o trimiseseră al Liberie, care pe atunci episcop al Romei, spunând prin Eustatie că intrau în comuniune cu bună voie, i-a îndemnat să nu fie fără ruşine schimbând dintr-odată cele bine primite mai ininte. Dar, ei neluând în seamă recomandările lui şi reproşurile făţişe, au preferat să urmeze nelegiuirea ariană, decât să recunoască cosubstanţialitatea Treimii.
După ce au făcut aceasta, au plecat din Constantinopol şi şi-au scris unii altora să nu cumva să consimtă vreunul din ei dogma sinodului din Niceea. Astfel, Grigore, care era atunci în fruntea Bisericii din Constantinopol, cauta să se întoarcă la Nazianz. Pentru aceasta, fiindcă episcopul din Constantinopol nu avea biserica, Timotei Alexandrinul, succesorul lui Petru, l-a hirotonit episcop pe Maxim Cinicul, căci tocmai îl tunsese. Acesta însă era plin de neleguirea lui Apolinarie. Dar, prea sfinţii bărbaţi întruniţi la Constantinopol nu au îngăduit acest rău. Şi când s-au despărţit în Egipt pentru hirotonirea lui, oficiau cele sfinte cu Grigorie. Dar el, suportând cu greu dezbinarea ivită din nou, îi implora pe toţi să caute un bărbat demn de laudă pe care să-l hirotonească episcop. Atunci fiind de acord cu propunerile lui, l-au statornicit episcop al oraşului Constantinopol pe Nectarie, renumit penteu nobleţea neamului; iar pe Maxim, care era atras de boala lui Apolinarie, l-au alungat , lipsindu-l de demnitatea episcopală.
Şi atunci au stabilit chiar o regulă ca episcopul din Constantinopol să aibă privilegiile de onoare după potiful Romei, pentru că este noua Romă. Au întărit apoi credinţă de la Niceea şi au ales patriarhi, distribuind astfel provinciile că episcopii fiecărei dioceze să nu se ducă în Biserici străine. La început nu se făcea această diferenţă din cauza persecuţiilor. I-au distribuit aşadar lui Nectarie cel mai mare oraş din Tracia; dioceza pontică, lui Eladie, care a fost după Vasile: lui Troil i-au dat dreptul de patriarh al
Melitenei Armeniei; dioceza asiatică i-a revenit lui Amfilohie din Iconium; lui Optim, Antiohia Pisidiei; Egiptul l-au distribuit lui Timotei din Alexandria. Pe urmă au stabilit întâistătători în guvernarea Bisericilor orientale pe Pelagie din Laodiceea şi pe Diodor din Tars, rezervând privilegiile Bisericii din Antiohia pe care le-au dat atunci lui Meletie, care era acolo. Au stabilit totodată că, dacă se întâmplă ceva în oricare din provincii, să se rezolve în sinodul provinciei. La toate acestea împăratul şi-a dat asentimentul. N-a trecut mult timp şi sfântul Meletie a decedat şi a fost înmormântat de către toţi înţelepţii cu cele mai cuvenite elogii.
Valentin Daniel CORNESCU, licenţiat Facult. de Teologie Ortodoxă şi Facult. de Drept Craiova