Pandurii a primit licența

420

OFICIAL! Pandurii a primit licența pentru a evolua în cupele europene. Preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a declarat într-o conferinţă de presă, că echipa a primit licenţa pentru a participa în sezonul viitor în Liga I şi în cupele europene.
El a mai afirmat că, periodic, Pandurii Târgu Jiu trebuie să transmită Federaţiei Române de Fotbal situaţia datoriilor înregistrate de club. Totodată, Narcis Răducan a menţionat că atât jucătorii, cât şi ceilalţi angajaţi ai clubului au sprijinit acest demers.
„Vă comunic în mod oficial că am primit licenţa pentru a participa în sezonul viitor în Liga I şi în cupele europene, e o reuşită administrativă unde au pus cu toţii umărul, le mulţumesc colegilor care s-au ocupat de două luni de documente, de asemenea angajaţilor, jucătorilor. Pentru ca noi să plătim toate datoriile aferente anului 2015 toată lumea a pus umărul, poate reuşeam să mai plătim ceva jucătorilor dar tocmai pentru a nu avea emoţii în ceea ce priveşte licenţierea toată lumea a fost de acord că e prioritatea numărul unu”, a subliniat Răducan.
”Au fost şi zvonuri că vom avea probleme, din fericire n-au fost şi putem anunţa suporterii că nu există probleme în ceea ce priveşte participarea noastră anul viitor. Sigur, periodic trebuie să transmitem situaţia datoriilor către federaţie şi asta nu ne scuteşte de insomnii, dar cel puţin pentru moment e un lucru foarte bun”, a precizat Narcis Răducan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here