Finanțare de 24 de milioane de euro pentru Târgu Jiu

2975

„Am fost astăzi la Craiova, alaturi de noul director al societății TRANSLOC, Mihai Paraschiv, și am semnat pentru cea mai mare finanțare din fonduri europene din câte am avut până acum la Târgu Jiu – aproximativ 24 de milioane de euro (109.680.249,72 lei)! Primim această finanțare cu brațele deschise pentru că modernizează nu numai transportul în comun din municipiu, ci rezolvă mult mai multe probleme care se acutizaseră în timp. Mai mult, avem dovada palpabilă că ni se deblochează proiectele de la București și vreau să-i mulțumesc domnului ministru Ion Ștefan (Ministerul Dezvoltării) care îmi promisese, de altfel, acest lucru. Proiecte ținute prin sertare de fosta administrație, blocate de luni întregi și de care avem urgentă nevoie, încep să prindă acum contur.

Vorbim, astăzi, de proiectul care prevede reabilitarea, modernizare și extinderea sistemului de transport public în comun prin troleibuz, cu finanțare prin POR 2014-2020, Axa 4.1, care prevede:

15 troleibuze noi (pe lângă cele 20 pentru care așteptăm stabilirea câștigătorului licitației),
13,62 km rețea de contact (cale dublă) modernizată,
2,7 km rețea incintă (cale simplă) modernizată,
0,36 km rețea nouă (cale dublă),
Autobază modernizată,
Stații de așteptare modernizate,
Sistem de e-ticketing creat (pentru 15 vehicule, 40 stații, 40 puncte reîncărcare)

Obiectivul general al proiectului îl constituie reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Târgu Jiu prin reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de transport public prin troleibuz. Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. Diminuarea traficului rutier cu autoturisme și a emisiilor de CO2 din transport,
2. Dezvoltarea unui sistem de transport public de călători atractiv, eficient și competitiv prin modernizarea și extinderea sistemului de transport public cu troleibuzul
Așa cum am spus, valoarea proiectului este de 109.680.249,72 lei, din care cheltuieli totale nerambursabile – 99.073.516,07 lei, cheltuieli totale contribuție proprie – 3.196.733,65 lei și cheltuieli totale neeligibile – 7.410.000 lei.
Acesta este rezultatul muncii unei echipe bine închegate, din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, compusă din oameni serioși și care a reușit să aducă, numai în acest an, finanțări de aproximativ 60 de milioane de euro pentru Târgu Jiu. Și să nu uităm de ajutorul primit de profesioniștii din echipa Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, condusă de doamna Marilena Bogheanu”, a anunțat, în urmă cu scurt timp, edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

1 COMENTARIU

  1. Felicitări pt. Fondurile absorbite dar tot asa vreau sa va multumesc pt. că ați depus tot efortul omenesc pt ca locuitori strazilor Francisc Milescu si Dimitrie Culcer sa beneficieze de toate utilitatile unui oras european. Felicitări că ne pasati de la primărie la C.E.O. si invers. Să ne scuze domni de la tehnic că suportăm să trecem printr-un șanț de 15 -20 cm la iesire din cartier (recordul cu drumul european) rezultat din extinderea de canalizare care nu cuprinde și acest cartier pt. că noi nu facem parte din acest oras? Vreau doar sa va intreb. de ce ne încasati impozitul de cel putin 12 -15 ani dacă nu este cartierul Primariei? Corect nu ar fi sa in caseze CEO si el sa plătească la primărie? NOI nu o să ne oprim aici și vom merge mai departe pt. că speram la o Românie Normală la o Românie pt. Care și-au dat viața strămoși noștri de la Stefan Ce-l Mare pînă la ultimul Revoluționar din 1989 care și-a dat viața pt. Că noi să trăim mai bine astăzi să fim și noi egali cu restul europei. Dar se pare că au murit degeaba trăim mai rau decât în timpul comunismului. Va multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here