After-school la Dănești. Demersuri pentru procedura de licitație

554

Un proiect demarat încă de acum trei ani pare că va deveni realitate la Dănești. Este vorba despre construirea unui after-school în satul Dănești, acolo unde se află și unitatea de învățământ.

Autoritățile din comuna Dănești au făcut demersuri pentru a veni în sprijinul copiilor și al părinților acestora care au un job. Deși pare că proiectul de construire a after-school-ului de la Dănești a bătut pasul pe loc, acum, reprezentanții primăriei au anunțat faptul că în curând lucrarea va fi scoasă la licitație, având deja toate avizele necesare. ,,Construire After-school, sat Dănești – proiect demarat încă din anul 2021, menit să vină în sprijinul părinților cu copii și serviciu în același timp. Gândit în așa fel încât elevii să poată să aibă un loc autorizat unde să rămână după școală, supravegheați de un cadru didactic și unde să se recreeze, să își facă temele și să servească și o masă caldă. Transportul elevilor după orele de curs, de la școală la after-school se va face cu microbuzele școlare, iar după-amiaza, la final de program, copiii vor fi preluați de părinţi, odihniți, mâncați și cu temele făcute. Acest proiect este deja pe lista sinteză la Compania Națională de Investiții, are toate avizele necesare și așteaptă să fie scos la licitație în perioada imediat următoare. El o să fie construit în centrul comunei, adică în satul Dănești, pe terenul unde se află în prezent școala”, au anunțat autoritățile locale din comuna Dănești, la finele săptămânii trecute.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here