Strategia Energetică a României, un document fantasmagoric pentru toți miniștrii de resort din ultimii ani!

695

Nu a fost vreun ministru al Energiei care să nu fi vorbit despre o Strategie Energetică a României, în ultimii ani. Cu toții au vrut să arate cât de pricepuți sunt în domeniu și au făcut modificări la Strategia lăsată moștenire de predecesori. Unii au pus-o în dezbatere public, alții au dat chiar termene în care urma să fie aprobată de Guvern și Parlament. În final, atunci când avizul de mediu nu a fost desființat de instanță, documentul strategic a rămas la stadiul de maculatură, blocat pe traseele interministeriale sau cine știe prin ce sertar prăfuit al vreunui ministru. Actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, și-a dat seama, după zece luni de când se află în această funcție, că România are nevoie de o Strategie Energetică și spune că a creat un așa zis Consiliu Onorific care să elaboreze documentul, unul care va avea caracter ,,conceptual”, de data asta, care ar urma să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern în vară. În vara acestui an!

Strategia Energetică a României va fi pusă în dezbatere publică, în două săptămâni, urmând ca mai apoi, până la finalul lunii iunie, să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern, potrivit unei declarații pe care a făcut-o, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate. Burduja susține că strategia energetică în forma actuală a fost elaborată în Ministerul Energiei și trecută, ulterior, prin opiniile specialiștilor din Consiliul onorific, urmând să fie pusă în dezbatere publică şi să intre în avizare interministerială în termen de ,,probabil două săptămâni”. ,,În două săptămâni, așteptați-vă să putem dezbate într-un format şi mai larg această Strategie Energetică Naţională şi, până la mijlocul lunii iunie, cel mai târziu la final de iunie să o putem vedea adoptată. Ea se adoptă prin Hotărâre de Guvern”, a adăugat Burduja. Discuțiile despre adoptarea Strategiei Energetice a României reapar periodic, iar cel puțin în ultimii șase ani, fiecare ministru al Energiei a avut propria viziune, rămasă la stadiul de draft sau în dezbatere publică.

Concret…
…presa a relatat, de-a lungul vremii, cum au tratat partidele aflate la putere Strategia Energetică. În urmă cu șase ani, într-o declarație politică, deputatul PNL Lucian Bode, fost ministru al Economiei, susținea că ,,Strategia Energetică a României, pusă, recent, în dezbatere, după un an și 9 luni de așteptări, este un document anacronic, de imagine, construit și livrat pentru a închide gura celor care clamau necesitatea unui astfel de demers pentru viitorul sectorului energetic românesc” și solicita Guvernului să aducă strategia în Parlament pentru dezbatere și asumarea sa prin Lege, în caz contrar, ,,demersul lor nu poate fi luat în serios, ci rămâne un gest politicianist prin care ni se livrează un document strict politic, girat de un Guvern incompetent”. Strategia a fost publicată pentru prima dată în transparență decizională pe pagina Ministerului Energiei în septembrie 2018, când, la cererea Uniunii Europene, fiecare Stat Membru a fost obligat să redacteze o strategie în conformitate cu țintele stabilite la nivelul Uniunii. Doi ani mai târziu, a venit rândul liberalilor să fie criticați pentru strategia lor.
,,Liberalii au elaborat o nouă variantă a Strategiei Energetice a României, așa se întâmplă la noi, fiecare partid politic vine cu propriul său bagaj de angajamente și, din păcate, aruncă la gunoi munca celor de dinainte”, a scris pe Facebook fostul secretar de stat Andrei Maioreanu, care realizase un alt document al ,,Strategiei Energetice a României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050”, elaborat de Ministerul Energiei când ministru era Anton Anton. Maioreanu spunea că ,,Strategia Energetică nu este și nu poate fi un instrument politic. Mai mult, liberalii nu ar trebui să se arunce să facă schimbări majore în domenii vitale cum este energia”. Era perioada în care în Strategia energetică se menționa că în Oltenia mai sunt rezerve de lignit pentru încă 28 de ani. ,,Resursele de lignit din România sunt estimate la 690 mil. tone [124 mil. tep], din care exploatabile în perimetre concesionate 290 mil. tone [52 mil. tep]. La un consum mediu al resurselor de 4.5 mil. tep/an, gradul de asigurare cu resurse de lignit este de 28 ani dacă în următorii 25 de ani consumul va rămâne constant și nu vor mai fi puse în valoare alte zăcăminte de lignit. Puterea calorifică medie a lignitului exploatat în România este de 1.800 kcal/kg. Deoarece zăcământul de lignit din Oltenia este format din 1-8 straturi de cărbune exploatabile, valorificarea superioară a acestora impune adoptarea urgentă a unor reglementări care să garanteze exploatarea raţională în condiţii de siguranţă și eficiență, cu pierderi minime”. În același document încă era menționată construirea grupului pe lignit de 600 MW de la Rovinari.

Un an mai târziu…
… în martie 2021,Virgil Popescu era ministrul Energiei și declara că ,,Strategia energetică, împreună cu Planul național de energie şi schimbări climatice, vor fi aprobate în Guvern luna aceasta sau la începutul lunii aprilie, a declarat marți, ministrul de resort, Virgil Popescu”. Deja existau alte perspective în legătură cu cărbunele, în contextul Planului de restructurare a CEO.
După un an și jumătate, același ministru afirma că strategia energetică a României este finalizată şi trimisă deja în circuitul de avizare interministerial și vorbea despre ,,phase out-ul” cărbunelui până în 2032. ”Strategia energetică a României este finalizată, este pe circuitul de avizare al celorlalte ministere, s-a luat și avizul Ministerului Mediului și, evident, va fi aprobată”, declara ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe 26 noiembrie 2022, la Tg-Jiu. Cu doar câteva zile în urmă însă, pe 4 noiembrie, Curtea de Apel București admisese cererea Asociației Bankwatch și anulase avizul de mediu pentru Strategia energetică a României. Decizia a rămas definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție săptămâna trecută, pe 17 mai a.c., când judecătorii au decis să respingă recursurile declarate de Ministerul Energiei și Ministerul Mediului, așa că avizul de mediu pentru Strategia Energetică a României 2020-2030 cu perspectiva anului 2050 este definitiv anulat.
Începe un nou episod din Strategia Energetică, varianta Burduja!
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here