Ansamblul Folcloric „Nedeia” din Novaci a obținut premiul doi al Festivalului – Concurs Național de Folclor „Mioveni”

830

La cea de-a patra ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor „Mioveni”, desfășurat pe durata a trei zile, 11 – 13 august 2023, la care au participat opt ansambluri artistice de amatori, reprezentând județele Argeș, Bihor, Botoșani, Gorj, Iași, Sălaj și Suceava, Ansamblul „Nedeia” din Novaci, județul Gorj a obținut premiul doi la dansuri populare.

Organizatorii Festivalului Concurs-Național de Folclor „Mioveni” au fost Centrul Cultural Mioveni împreună cu Primăria și Consiliul Local Mioveni. Evenimentul a avut drept scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor autentice românești de către ansambluri artistice de amatori și este un proiect unicat în România.
Juriul festivalului a fost compus din 5 membrii, specialiști în domeniu, oameni de cultură și reprezentanți ai organizatorilor: Elise Stan – președinte, Doina Ișfănoni, Ileana Vieru, Gabriela Nedelcu-Păsărin și Oancea Cătălin. În jurizarea prestației concurenților s-a ținut cont de următoarele criterii: Autenticitatea repertoriului ales; Realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și artistic a programului prezentat; Ținuta scenică; Frumusețea și veridicitatea costumelor populare ale membrilor ansamblurilor. Prin calitatea artistică a programului prezentat de ansamblul novăcean, juriul a decis acordarea premiului doi la categoria dansuri populare. Felicitări, novăcenilor!
„Minunat este faptul că am cunoscut la Mioveni o echipă extraordinară de tineri organizatori, ancorată în realitățile acestor ani și pe domnul primar, cărora le mulțumim și le oferim nota maximă. Felicitări, organizatorilor pentru organizarea impecabilă a festivalului și pentru seara extraordinară de la finalul concursului! Centrul de creație Mioveni, sunteți cei mai tari! Felicitări membrilor ansamblului pentru comportarea în concurs! Ați dat, tot ce ați putut la cote maxime. ️Mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat să ajungem la acest MARE concurs! Mulțumesc, Petre Popescu și Dragoș Medrega pentru că îmi stați alături la bine și la greu! Mulțumesc vechilor dansatori, studenți care ați revenit in vacanță la ansamblu și ați dorit să faceți parte din actuala trupă de concurs, cu dorința de reușită a ansamblului! Faptul că la greu ați fost alături de colegii mai mici, vorbește despre calitatea voastră. Ați demonstrat că echipa în care lucrezi, uneori, este înainte de interesul personal. O lecție de viață! Am satisfacția de a simți mereu atașamentul vostru”, a scris doamna profesoară Elena Basarabă pe pagina sa de socializare.

Despre istoricul Ansamblului Folcloric „Nedeia” al Casei de Cultură Novaci
Ansamblul Folcloric „Nedeia” al Casei de Cultură Novaci a fost înființat în anul 1977, având la origini o formație de fluierași și băcițe care a existat în localitatea Novaci în anii 1960. Repertoriul ansamblului este inspirat din viața, obiceiurile, cântecele și dansurile ciobanilor novăceni veniți în nordul Olteniei din Mărginimea Sibiului.
Istoria localității Novaci, locul în care s-au refugiat ardelenii din Mărginime în vremuri grele pentru românii din Ardeal, și-a pus puternic amprenta asupra obiceiurilor locului. Astăzi, ca și acum peste 100 de ani în urmă, dansurile, melodiile și portul popular sunt specifice zonei păstorești Novaci – Transalpina – Munții Lotrului – Mărginime. Membrii ansamblului, în formula actuală, sunt tineri dansatori amatori, mulți dintre ei urmași ai ciobanilor sibieni, care au trecut Carpații spre Țara Românească în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea stabilindu-se la extremitatea sudică a fostului Drum al Regelui, actuala Transalpina.
Activitatea artistică a acestor tineri este rodul educației primite în familie și comunitate, în ceea ce privește respectul pentru istoria și cultura tradițională locală.
Pentru novăceni, Ansamblul Folcloric „Nedeia”, de la înființare și până astăzi, reprezintă un punct important de reper datorită căruia localitatea lor natală, a fost cunoscută României, Europei și lumii întregi încă din perioada comunistă, prin prezența ansamblului la foarte multe festivaluri și concursuri internaționale de folclor din: Olanda, Franța, Spania, Italia, Turcia, Albania, Portugalia, Polonia etc..
În ultimii ani, noua generație a ansamblului, formată din artiști amatori, voluntari activi în acțiunile de conservare și promovare a folclorului comunității novăcene, a dus frumusețea portului, cântecului, obiceiurilor și dansului popular din zonă la festivaluri internaționale precum: Kladovo – Serbia 2019 (Marele Premiu al festivalului), Ohrid – Macedonia 2021, Scopje – Macedonia 2021, Festivalul – Concurs Internațional de folclor PEȘTISORUL DE AUR – Tulcea 2022 (Locul I), Festivalul Internațional de Folclor „Momârlanii, gazde bune”, Petrila – jud. Hunedoara, edițiile 2019, 2020, 2022 , Festivalul Internațional de Folclor „Acasă la Brâncuși” Târgu Jiu etc.. Cea mai recentă prezență internațională fiind în acest an, iulie 2023, în Croația, la Serile Internaționale de Folclor, din Dogopolje (Festivalul „Frumusețe în Piatră – pietroasă) și Kaštela Kambelovac (festivalul „Dans pentru iubire” organizat de CIOFF).
Marea dragoste a artiștilor novăceni, o reprezintă prezența an de an, de zeci de ani, la festivalurile și evenimentele reprezentative pentru folclorul păstoresc precum: Festivalul Păstoresc „Sus pe muntele din Jina”, Jina, jud. Sibiu, „Festivalul Păstoresc „Învârtita Dorului” – Vaideeni, jud. Vâlcea, Sărbătoarea Păstorească „Zi bade cu fluiera!” – Șugag, jud. Alba, „Festivalul Brânzei și al Țuicii” – Rășinari, jud. Sibiu, „Coborâtul Oilor din Munte” – Baia de Fier, jud. Gorj, „Nedeia de la Polovragi”, jud. Gorj, „Nedeia din Poiana Muierii”, muntele Poiana Muierii, jud. Hunedoara, „La izvorul Dorului”, Băbeni, jud. Vâlcea etc.
Ansamblul Folcloric „Nedeia” este susținut financiar de Primăria Orașului Novaci și în acest moment echipa care se ocupă de activitatea ansamblului este formată din Petre Popescu, coregraf – instructor și Elena Basarabă, coordonatoare a ansamblului, director al Casei de Cultură Novaci.
Gigi Bușe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.