În Duminica a 2-a după Paşti (a Sf. Apstol Toma); Ap. Fapte 5, 12-20; Ev. Ioan 20, 19-31, glas 1, voscr. 1, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii care se citeşte în sfânta biserică spune că: «În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: ,,Pace vouă”! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: ,,Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi”! Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: ,,Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”! Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit lisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: ,,Pace vouă”! Apoi a zis lui Toma: pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci ,,Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o credincios”! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: ,,Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că lisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui» (Ioan 20, 19 – 31), deci, Dumnezeu ne-a adunat în biserici, ne-a inţelepţit, ne-a tămăduit rănile, ne-a sfărâmat lanţurile păcatelor, – şi iată că acum ne scoate la lupta cu necredinţa noastră!
A venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: ,,Pace vouă”!
Aşadar, în prima zi a Învierii Sale, seara, Domnul S-a arătat Sfinţilor Apostoli şi i-a bucurat, dar, Sfântul Apostol Toma nu se afla împreună cu ei, aşa că, atunci când a sosit, Apostolii l-au încredinţat spunându-i: L-am văzut pe Domnul, însă atunci el se afla într-o asemenea aşezare a duhului, încât n-a vrut să dea crezare mărturiei lor şi a răspuns cu hotărâre că dacă nu va vedea cu ochii lui şi nu va pipăi cu mâinile sale rănile de pe trupul Domnului, nicidecum nu va crede cele spuse! El a rămas o săptămână întreagă în starea aceasta chinuitoare de neîncredere în Învierea Domnului, Însuşi Domnul constatând ce apăsare avea pe inimă Apstolul Toma, iar, din milă faţă de el, arătându-Se iarăşi tuturor ucenicilor, în duminica următoare, când şi Sfântul Toma era cu ei, după ce le-a dat bineţe tuturor cu pacea Sa, îndată i-a grăit Apostolului Toma şi i-a zis: ,,Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios”! (Ioan 20, 27). Atunci, Sfântul Apostol Toma, într-o pornire puternică de credinţă, a strigat:
,,Domnul meu şi Dumnezeul meu”! (Ioan 20, 28).
Credem că am auzit cu toţi de curând această poruncă pe care ne-a lăsat-o Domnul: ,,Nu fi necredincios, ci credincios”! Pentru această fagăduinţă, El a venit la noi prin Sfintele Taine, ne-a dat nu numai să-L pipăim, ci să-L şi gustăm, iar, prin această milostivă lucrare a Sa, pare a spune fiecăruia dintre noi, să fim credincioşi, nu necredincioşi! Această poruncă a Domnului a fost primită, bineînţeles, de conştiinţa fiecăruia dintre noi, ca să se audă, aşadar, necontenit în inima noastră, şi să fie pătrunsă de cugetul nostru, ca şi cum ar fi fost scrisă, ca ea să îndrepte pașii noştri şi să pună în rânduială faptele şi planurile noastre. Vedem, aşadar, că Sfântul Apostol Toma şi-a dovedit credinţa sa faţă de Domnul prin toată viaţa trăită, prin ostenelile apostolice şi prin sfârşitul mucenicesc, mai ales că sarcina vieţii noastre, grija dureroasă a duhului nostru să fie mereu de a dovedi atât Domnului, cât şi tuturor celorlalţi, că ţinem minte cuvântul Lui: nu fi necredincios, ci credincios! E bine ca fiecare să-şi amintească ceea ce a făgăduit Domnului la spovedanie şi să-şi repete cât mai des singur: nu fi necredincios, ci credincios, deci, I-ai făgăduit să nu ţii ranchiună, să nu invidiezi, să nu te superi, să nu te mândreşti, să nu osândeşti, deoarece, în toate cele făgăduite Domnului, să nu fi necredincios, ci credincios! Din păcate, la noi se întâlneşte un obicei ciudat, fiindcă, atâta vreme cât este post, suntem serioşi, iar cum trece postul, începem să dezlegăm poftele la toate – şi încă la o asemenea scară largă de parcă nu ar fi în acestea vreun păcat. Desigur, că Sfânta Biserică nu se aşteaptă ca în Săptămâna Luminată a Paştilor, cineva să se lase pradă vâltorii patimilor şi poftelor necurate, dar, iată că după ce a trecut această săptămână, prin pilda sa, Sfântul Apostol Toma ne întreabă dacă am rămas credincioşi Domnului, iar, Domnul ne-a adunat în biserici, ne-a învăţat, ne-a inţelepţit, ne-a tămăduit rănile, ne-a sfărâmat lanţurile păcatelor, ne-a îmbrăcat cu toate armele trebuincioase – şi iată că acum ne scoate la lupta cu necredinţa noastră!
,,Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”!
Aşadar, să ţinem piept cu mare curaj, chiar dacă se iveşte o vreme în care mai mult ca oricând, ne pândesc ispite, mai ales prin patimile trupeşti. Statisticile oficiale ne arată că majoritatea oamenilor, în special a românilor, mărturisesc că au o credință religioasă, deci, majoritatea oamenilor sunt de bună credință, omenește vorbind, sunt cinstiți, nu se dau la o parte să facă un bine atunci când le este cu putință, dar, folosind aceleași criterii de analiză și observație sociologică, antropologică și religioasă, puțini oameni sunt credincioși în sensul biblic sau potrivit literei ori spiritului credinţei noastre ortodoxe, pentru că majoritatea oamenilor sunt credincioși «căldicei», ori sunt asemenea lui Toma în prima săptămână de după înviere. Deci, ei vor să vadă, să cerceteze, să aibă probe, și apoi, pe baza evidenței, vor și crede în felul lor omenesc! Acesta este de fapt și spiritul veacului acestuia modern, empiric, tehnic și științific, care a descoperit miraculos atâtea lucruri ciudate, bazându-se pe cercetare, experiment, analiză minuțioasă a lucrurilor și a fenomenelor naturale. Numai că știința cea mai modernă dovedește tot mai evident că lumea și cosmosul, realitatea așa-zis obiectivă nu sunt de natură materială, ci totul este de fapt energie nevăzută şi negrăită! Prin revelație dumnezeiască, omul credincios din toate timpurile și locurile a presimțit că dincolo de realitatea materială, vizibilă cu ochii trupești există și o realitate invizibilă care nu poate fi văzută decât cu ochi spirituali, iar, cei care au astfel de ochi, trebuie să vadă! Iar, pe cât mai spirituală este vederea, pe atât mai vizibilă se dovedeşte a fi realitatea nevăzută. Omul înduhovnicit nu mai are nevoie să vadă pentru a crede, după cum omul neînduhovnicit are nevoie să vadă cu ochii trupești, are nevoie de dovezi pentru a se îndupleca să creadă cu profundă convingere! Poate, de aceea, Mântuitorul îl mustră pe Toma și îi fericește pe cei care nu au văzut și au crezut: ,,Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”(Ioan 20, 1-31). În concluzie, credința este un act de cunoaștere, dar de cunoaștere deopotrivă cu mintea și cu inima. Ne place să vorbim destul de mult despre credință, dar înțelegem mai puțin și vedem și mai puțin din adevărata glorie dumnezeiască, atunci când nu avem un dram de credință, ci gândim doar cu mintea și privim doar cu ochii trupești. Acestea fiind împrejurările în care Iisus Hristos S-a arătat cunoscuților Săi după ce a înviat din morți, să reţinem faptul că Domnul a vrut să le arate prin aceasta că are putere asupra morții, a vrut să ne spună și nouă că vom învia într-o viață viitoare, pentru că dacă vom crede în învierea Lui, viață vom avea în numele Celui Înviat! Desigur, Sf. Ap. Toma s-a îndoit de Învierea Mântuitorului, când a pipăit mâinile și coasta Lui, dar, de fapt, el ne-a oferit un argument să credem că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și are putere asupra morții, iar, salutul creștinesc care se spune de 2000 de ani, de la Înviere și până la Înălțare, să-l spunem din toată inima, cu toată credința și convingerea, Hristos a înviat!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
