Tăierile ilegale de masă lemnoasă din Gorj au luat amploare

459

Tăierile ilegale din pădurile administrate de Direcţia Silvică Gorj au crescut semnificativ. Asta pentru că în urma inspecţiilor de fond pe anul 2012 a fost constatat un volum de 4000 de metri cubi de material lemnos, nejustificat de către pădurarii gestionari. Zonele cele mai expuse furtului de material lemnos sunt zona Vidin, zona Licurici, Plopşoru la Piscuri şi Dealul Târgului.

Autorităţile au încă mult de lucru cu tăietorii ilegali de păduri, în ciuda îmbunătăţirii legislaţiei în ultimii ani înregistrându-se în continuare astfel de cazuri cu prejudicii imense. “La nivelul Direcţiei Silvice în urma încheierii controalelor de fond pe anul 2012 s-a constatat un volum aproximativ de 4000 metri cubi material lemnos nejustificat de către pădurarii gestionari ai cantoanelor silvice de pe raza Direcţiei Silvice Gorj. Zonele cele mai expuse furtului de material lemnos sunt zona Vidin, zona Licurici, în partea Plopşorului la Piscuri şi Dealul Târgului. Aici am avut cele mai mari probleme în anul 2012, în special cu populaţia de etnie rromă, rudari şi cu oamenii certaţi cu legea care se ocupă de comercializarea materialului lemnos”, a precizat Ovidiu Cârstoc, directorul Direcţiei Silvice Gorj.

Pădurarii, victimele agresorilor
De cele mai multe ori, hoţii sunt agresivi cu pădurarii. Personalul silvic însărcinat cu paza pădurii fiind, în multe situaţii, depăşit şi agresat de unii proprietari sau de către hoţii de pădure. “Personalul silvic nu a fost agresat fizic, ci verbal, au avut probleme au aplicat legea au aplicat contravenţii, sancţiuni. Am reuşit cât de cât să stopăm fenomenul infracţional, vreau să subliniez că şi poliţia are un aport mare în stoparea infracţionalităţii”, a adăugat Ovidiu Cârstoc.
Andrada Bărăitaru

Bilanţul tăierilor ilegale
Plopşoru

În seara zilei de 20 noiembrie 2012, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Plopşoru l-au identificat în trafic pe un bărbat în vârstă de 41 ani, din localitate, care transporta pe DE 79 – Plopşoru, cu o autoutilitară, cantitatea de 2,9 mc material lemnos de esenţă salcâm fag şi gorun, cu diametrele cuprinse între 10 şi 14 cm. Conducătorul auto nu deţinea documente justificative de provenienţă, iar în urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că acesta a procurat cantitatea de material lemnos de la un tânăr de 18 ani, din comuna Plopşoru. Poliţiştii au descoperit apoi că tânărul tăiase fără drept materialul lemnos din pădurea aparţinând Ocolului Silvic Turceni, motiv pentru acesta este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos.
Stoina
În data de 12.11.2012, orele 18:20, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Hurezani, au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 37 ani, din comuna Dănciuleşti, care transporta pe un drum forestier de pe raza Cantonului 26 Rădineşti 10 arbori de esenţă cer ce fuseseră doborâţi pe sol de fenomene naturale. Pentru arborii cu diametrele la cioată cuprinse între 10 şi 14 cm, persoana în cauză nu deţinea documente legale de provenienţă. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere de material lemnos. Întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodie reprezentanţilor Ocolului Silvic Hurezani.
Ţânţăreni
Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani, din comuna Ţânţăreni, sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au încercat să sustragă mai mulţi arbori dintr-o pădure din satul Floreşti. Pe numele celor trei bărbaţi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos. În după-amiaza zilei de 6 decembrie 2012, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că se sustrage material lemnos din pădurea amplasată pe raza comunei Ţânţăreni, satul Floreşti. Înainte ca oamenii legii să ajungă la faţa locului, suspecţii au fugit, abandonând arborii furaţi. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit însă să stabilească identitatea celor trei bărbaţi. “Deşi suspecţii fugiseră de la faţa locului, abandonând materialul lemnos, urmare a investigaţiilor efectuate s-a stabilit că este vorba despre 3 bărbaţi din comuna Ţânţăreni, respectiv S.I., de 37 ani, V.M., de 30 ani şi M.I., de 26 ani. Poliţiştii au constatat că cei în cauză au tăiat fără drept, 7 arbori esenţă gârniţă din cantonul aflat în proprietatea Ocolului Silvic Turceni, pe care i-au încărcat în 2 atelaje hipo, în vederea sustragerii”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Materialul lemnos a fost lăsat în custodie până la soluţionarea cauzei iar pe numele celor trei suspecţi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos.
Bengeşti-Ciocadia
Un localnic în vârstă de 57 de ani din comuna Bengeşti-Ciocadia s-a ales cu dosar penal după ce a tăiat mai mulţi arbori nemarcaţi din pădurea proprietate personală. Bărbatul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos. În după-amiaza zilei de 11 noiembrie, în jurul orelor 14:20, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au identificat un bărbat în vârstă de 57 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, care transporta cu o căruţă pe DC 21 Bircii un număr de 9 arbori de esenţă cer. “Poliţiştii au constatat că arborii nu prezentau marcă silvică, aceştia fiind tăiaţi fără drept, de către B.N., din pădurea proprietate personală, situată pe raza comunei Bengeşti-Ciocadia, în punctul “Pădurea Ungurească”. Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor. Poliţiştii continuă cercetările, B. N. fiind suspectat de săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos, fapte prevăzute de Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic)”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here