SJU Târgu-Jiu a încasat 29.800 lei din exploatarea rezervelor

211

De la începutul acestui an şi până în prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a încasat 29.800 lei din exploatarea rezervelor. Tariful este de 100 de lei pe noapte, excepţie făcând rezervele de la Gastroenterologie, unde sunt câte două paturi în salon şi tariful este de 50 de lei de persoană.

Patru dintre secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt dotate cu rezerve. Mulţi dintre pacienţi preferă confortul unei rezerve, chiar dacă trebuie să plătească o taxă de 100 lei pe noapte. Pe parcursul anului trecut, unitatea a încasat aproape 49.000 lei din exploatarea acestora. În primele şase luni ale anului în curs, SJU Târgu-Jiu a încasat aproape 300 de milioane de lei vechi. „De la începutul anului şi până în prezent s-au încasat 29.800 lei din exploatarea rezervelor. Tarifele au rămas la valoarea de anul trecut, în speţă 100 de lei pe noapte, excepţie făcând rezervele de la Gastroenterologie, care au câte două paturi, tariful fiind de 50 de lei”, menţionează Mariana Gridan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here