Şi străinii apreciază Transalpina

335

Echipajul feminin românesc implicat în Raliul Mongoliei a ajuns miercuri seara şi pe Transalpina, iar alături de fetele din Bucureşti au venit şi tineri din Marea Britanie, Australia şi Polonia, alte echipaje tranzitând cel mai înalt drum din România fără a face un popas aici. Cele trei bucureştence, Cristiana, Andreea şi Ramona merg cu un Renault Kangoo, cu motor de 1200 cmc, maximul admis de organizatori, iar o astfel de maşină o au şi nişte britanici, cu care s-au împrietenit pe Transalpina, mai ales după ce aceştia au rămas fără benzină.

În ajutorul lor a venit un şofer din Timişoara, care venea să îşi petreacă o parte din concediul de vară la Tismana, omul oferindu-le acestora benzină din sticle de bere, spre uimirea străinilor. Drumul li s-a părut însă unul de o frumuseţe rară inclusiv australienilor veniţi de la celălalt capăt al pământului pentru a participa la acest raliu umanitar. „Zona oferă peisaje deosebite, şoseaua este foarte bună, mai ales la ce am văzut în România pe unele porţiuni, iar fetele de aici sunt şi mai frumoase. Aveţi fete frumoase, da, e adevărat”, a declarat unul dintre australienii implicaţi în raliu. Echipele care au venit cu cele trei românce la Rânca şi au poposit aici pentru o ciorbă de burtă, alături de o friptură tradiţională, s-au declarate încântate şi de bucătăria românească, fetele fiind foarte mulţumite şi ele că au reuşit să promoveze zona. „Din iarnă tot avem discuţii cu cei de la site-ul care se ocupă de Transalpina, am spus că trecem pe aici şi am reuşit să o facem. Sunt aceste echipaje cu noi, dar pe traseu mai sunt şi alte echipe, fiecare având libertatea de a-şi alege drumul pe unde merge. Noi am preferat Transalpina şi am vorbit despre această şosea încă de la plecarea de marţi de la Praga. Ni se pare un drum extraordinar şi l-am recomandat, mai ales după ce, anul trecut, mulţi au mers pe Transfăgărăşan”, ne-a precizat Andreea Tron. Miercuri seara, la lăsarea întunericului, fetele şi colegii lor şi-au luat drumul spre Bucureşti, unde şi-au dus şi maşina într-un service pentru ultimele reparaţii înainte de a ieşi din ţară şi a porni la un drum de mii de kilometri. „Nu vom avea nici un fel de asistenţă pe drum. Noi conducem, noi gătim, noi facem de toate, reparăm ce se strică şi dacă putem. Doream să ducem acolo o maşină de pompieri, însă nu s-a mai putut şi atunci am luat-o pe aceasta, pe care încercăm să o facem să fie ca una de pompieri. Aveam în ea căşti, stingătoare de foc, târnăcoape, chiar şi un furtun, iar deasupra, pe portbagaj, am montat un butoi cu apă. O să mergem o porţiune de drum de vreo 2000 de km în care, din câte am înţeles, nu vom întâlni nicio aşezare umană. Vă daţi seama că vom spăla cu acea apă, ne vom găti şi vom face inclusiv duş, dacă ne va ajunge”, spune Ramona Enache, membră a echipei Fire Fairies, a cărei deplasare spre Mongolia poate fi urmărită în direct pe internet, fetele având montat pe maşină un GPS care transmite locaţia exactă a lor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here