Reținut de Poliție, după ce a încălcat un ordin de protecție

1036

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Baia de Fier, care a încălcat ordinul de protecție, a fost reținut, joi, de polițiști. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă domestică şi încălcarea prevederilor unui ordin de protecţie.
,,La data de 22 august, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 49 de ani, din localitatea Baia de Fier, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de violenţă domestică şi încălcarea prevederilor unui ordin de protecţie.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în dimineaţa zilei de 22 august, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra concubinei sale, de 45 de ani, din comuna Baia de Fier, deși la data de 21 august 2019, împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 20 de metri de persoana vătămată sau locuința acesteia”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Vineri, bărbatul a fost prezentat în fața procurorilor, cu propuneri procedurale.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here