
Îndrăgitul regizor a analizat imaginile date publicităţii, şi a susţinut că ar fi dat acelaşi verdict dacă, în locul lui Traian Băsescu, ar fi fost oponentul acestuia, Mircea Geoană. „Imaginile sunt 100% reale. Le-am analizat cu atenţie, le-am văzut de mai multe ori. Este clar ca lumina zilei: Traian Băsescu dă un dos de palmă unui copil care a spus ceva ce l-a enervat. Este reacţia firească a unui om ca Băsescu, care se aprinde foarte repede, în faţa unui copil care l-a enervat. Nu dă cu duşmănie, nu dă puternic, dar, e cert: îi dă un dos de palmă copilului”, a explicat acesta.
De altfel, Sergiu Nicolaescu a argumentat, de pe poziţia regizorului cu mare experienţă, verdictul dat: „Scena care a fost dată publicităţii a fost filmată cu două camere de luat vederi aflate una lângă cealaltă. Una a filmat mai puţin, alta a filmat mai mult. Aceasta din urmă a surprins finalul. Lovitura a fost data cu dosul palmei şi nu a fost foarte puternică deoarece copilul a făcut un pas la dreapta, în spate, şi nu la stânga, unde l-ar fi împins lovitura, dacă era una foarte puternică”.
Izabella MOLNAR