Ochelari de soare, la modă în 2019

1804

Ochelarii de soare reprezintă un atribut esențial al verii. Pentru că ne ajută să ne protejăm ochii de razele UV. În sezonul cald 2019 sunt în trend ochelarii de soare într-un design simplu, fără exces de elemente decorative.

Ochelarii cu rame ovale sunt în tendințe. Dacă înainte erau eclipsați de ochelarii rotunzi în cadrul prezentărilor de modă, în 2019 ochelarii în forme ovale devin una dintre vedetele sezonului. Deoarece nu au intrat brusc în atenția designerilor, partea bună e că îi poți găsi ușor în magazine, spre deosebire de alte modele, cum ar fi ochelarii „de protecție” sau cei cu rame extravagante. În ceea ce privește rama ochelarilor ovali, totul este permis în 2019: de la rame groase de lemn, la rame transparente de grosime medie sau chiar ochelari fără rame.

Se poartă lentilele dreptunghiulare, dar și rame inedite
O altă tendință care va fi prezentă în 2019 atât în cazul ochelarilor de soare, cât și a celor de vedere este cea a lentilelor dreptunghiulare. În cadrul prezentărilor de modă, au fost prezentate atât modele vibrante, cât și unele serioase, în culori închise. Casele de modă care au propus astfel de modele de ochelari au optat în special pentru rame realizate din plastic.Mai mulți designeri au optat pentru rame extravagante, inedite și jucăușe în același timp. Chiar dacă multe astfel de modele de ochelari de pe podium sunt prea exagerate pentru a fi purtate pe stradă sau la birou, cu siguranță, acestea vor inspira multe produse interesante. Ramele inedite din tendințe includ: forme de inimioare, de ananas sau forme neregulate inspirate din dantelă sau pop art. Unele modele par copilărești, însă sunt o modalitate interesantă de a face o schimbare. Spre exemplu, o pereche de ochelari cu o ramă ieșită din comun poate fi accesoriul perfect pentru a înveseli o ținută sobră.

Ochelarii „ochi de pisică” extrem de alungiți, în tendințe
În 2018, cel mai important trend în materie de ochelari de soare au fost modelele mici de ochelari, în stilul anilor ‘90. Ochelarii tip „ochi de pisică” au fost și ei în tendințe. În mod interesant, cele două trenduri se îmbină în 2019: ochelarii de pisică devin mai înguști și mai alungiți.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here