Radioterapie gratuită pentru bolnavii de cancer

969

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor beneficia, începând cu data de 1 mai, de un subprogram de radioterapie distinct, în cadrul programului naţional. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj confirmă faptul că, mai multe centre de radioterapie private au intrat în contract, pacienţii urmând să beneficieze de radioterapie gratuit.

Ministerul Sănătăţii a schimbat modul de organizare şi implementare a programelor naţionale de sănătate şi a elaborat un subprogram exclusiv de radioterapie care va beneficia de alocarea unui buget distinct, „fapt ce va permite o mai mare predictibilitate şi adaptare la nevoile reale ale pacientului oncologic, după cum preciza chiar ministrul Sănătăţii. În cadrul acestui program, tratamentele de radioterapie vor fi decontate integral atât în unităţile sanitare de stat, cât şi în cele private. „Sunt centre private de radioterapie, care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă că pacienţii vor beneficia de tratamente gratuite”, a confirmat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj. Anul trecut, Ministerul Sănătății a semnat un Acord cu Banca Mondială pentru deschiderea de noi centre de radioterapie, numărul acestora fiind “deficitar în prezent”. Proiectul va beneficia de 40.000.000 euro prin programul cu Banca Mondială.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here