“Protejează-ţi căminul, pregăteşte-ţi comunitatea!”, la final

562

Peste 2.500 de locuitori din 13 comunităţi vulnerabile din judeţele: Gorj, Bacău, Brăila, Dâmboviţa, Ialomiţa, Vâlcea şi Prahova au beneficiat de programul de gestiune participativă a riscurilor de dezastre „Protejează-ţi căminul, pregăteşte-şi comunitatea!” 2013-2014, derulat de Habitat for Humanity România şi Petrom, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.).

Programul, desfășurat în perioada august 2013 – februarie 2014, a avut ca scop reducerea riscurilor de dezastre (naturale și tehnologice) în comunitățile vulnerabile și întărirea capacității locale de răspuns, prin implicarea directă a familiilor, autorităţilor, angajaţilor Petrom şi serviciilor locale I.G.S.U.
Prin intermediul întâlnirilor cu reprezentanții Habitat for Humanity România, Petrom și I.G.S.U., locuitorii din 13 localități au conștientizat riscurile la care sunt supuse comunitățile în care trăiesc, cum pot preveni sau reduce pagubele și cum să se comporte în caz de dezastre. Ei au înțeles importanța Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență (S.V.S.U.) care activează în localitate.

pomParteneri în prevenirea dezastrelor
Programul „Protejează-ţi căminul, pregăteşte-ţi comunitatea!” 2013 -2014 a contribuit la: formarea de grupuri locale de voluntariat de urgență, prin asigurarea de traininguri și suport tehnic; identificarea, analizarea și evaluarea riscurilor în cele 13 comunități (risk mapping), precum şi întărirea capacității locale de răspuns prin educarea și informarea preventivă a localnicilor despre riscurile dezastrelor naturale și tehnologice.
Activitățile au fost coordonate de Habitat for Humanity România și implementate prin filiala Comănești, fiind parte a misiunii asumate prin programul național Răspuns la Dezastre, de prevenire și reducere a riscurilor de dezastre. “Le mulțumim partenerilor noștri, Petrom și I.G.S.U., care au înțeles importanța deosebită a prevenției și beneficiile pe care le-am adus împreună prin acest proiect, de tipul community based risk management. Am plecat de la nevoi reale ale comunităților – lipsa de informare, sisteme de prevenție și de reducere a riscurilor deficitare, investiții slabe în infrastructura rurală – și, împreună cu autoritățile locale și reprezentanți ai comunităților, am venit cu soluții concrete. Am întărit considerabil capacitatea locală de răspuns și am dezvoltat cunoștințe care, după încheierea programului, pot salva vieți și diminua pagube materiale. Pe de altă parte, am cules informații și am învățat lucruri care ne vor ajuta să gândim soluții pentru comunități similare, să înțelegem fenomenul la nivel național și să contribuim la propagarea unei culturi a riscului în România”, a declarat Mario De Mezzo, Director Național Habitat for Humanity România.

Contribuţia Petrom pentru siguranța comunităților din România
Din 2007 până în prezent, Petrom a alocat 3 milioane euro pentru întărirea sistemului național de răspuns la dezastre și susținerea românilor aflați în situații dificile.
Împreună cu Habitat for Humanity România, Petrom a construit şi reabilitat 176 de case pentru 630 de persoane din comunităţile afectate de inundaţii din judeţele Bacău şi Neamţ; alături de Crucea Rosie Română compania a redat accesul la apă potabilă pentru 9.000 de români din sudul ţării şi a instruit peste 600 de elevi să reacţioneze în caz de curemur; prin platforma Acces la viaţă, Petrom a alocat peste 450.000 de euro pentru extinderea reţelei de telemedicină de urgenţă la 56 de unităţi medicale din 19 judeţe, iar peste 9,5 milioane de români beneficiază acum de acces la servicii medicale de urgenţă de calitate; pentru întărirea capacităţii naţionale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, Petrom a contribuit cu 1,2 milioane de euro la dotarea IGSU cu echipamente specifice de intervenţie în caz de dezastre – unităţi mobile pentru deplasare în teren, echipamente pentru pompieri şi personalul IGSU, maşini speciale SMURD şi pentru evacuare în caz de cutremur, drezina pentru deszăpezirea căilor ferate.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here