Cele petrecute mai demultişor, prin fosta Cehoslovacie îmi revin în memorie şi acum. Pe atunci, un comunist ceh sau slovac, nici nu are importanţă, a dorit pentru ţara sa o viaţă mai bună. N-au fost de-acord sovieticii, iar ţările Tratatului de la Varşovia, fără România, au atacat cu tancuri ţara „prietenă” şi au înăbuşit, cu tancuri, încercarea firească de normalitate. Cerută de un om de-al lor, tot comunist. Dar Om.
Peste ani, valul Revoluţiilor – dacă aşa or fi fost prin 89, a cuprins şi aceeaşi fostă Cehoslovacie. Numai că, oameni cu scaun la cap, la Praga nu s-a produs vărsare de sânge, ci o revoluţie de catifea. Bineînţeles, tot oamenii cu scaun la cap nu l-au ucis nici pe conducătorul comunist din vremea Revoluţiei lor de catifea. De altfel, dintre toate ţările foste comuniste, numai în România a curs mult sânge. Iar noul lider, Ion Ilici Iliescu, spre a fi sigur că-i ia locul şefului comuniştilor români, s-a scăpat de el. Într-un mod barbar, de-a dreptul. Pare-mi-se, într-o carte de interviuri a lui Vladimir Tismăneanu, convorbiri cu acelaşi Ion Iliescu, cel căţărat pe scaunul celui ucis – Nicolae Ceauşescu recunoaşte că decizia pe care-a luat-o aşa-zisul Tribunal militar de la Târgovişte fusese indicată chiar de el. Nu-i vorbă, lumea se săturase de Ceauşescu. Dar dacă şi bulgarii, şi est-germanii şi ungurii nu şi-au omorât conducătorii, de ce s-au găsit moţ românii. Când în mai toate statele civilizate pedeapsa cu moartea e abolită. Totuşi, ahtiat de putere cum îl ştim, Ion Iliescu le-a făcut pe plac inclusiv partidelor istorice – ţărăniştii şi liberalii. Aşa se explică faptul că s-a trecut la restitutio in integrum. Ceea ce n-a fost tocmai rău. Dar retrocedarea pământurilor, Legea 18, s-a dovedit o imensă eroare. Bulgaria şi Ungaria n-a trecut la desfiinţarea fostelor forme de lucru ale pământurilor. Suratele IAS-urilor, CAP-urilor şi AGROMEC-urilor (foste SMT-uri) s-au transformat la vecini în forme de asociere pe acţiuni, în funcţie de cât avut – pământ sau mijloace fixe – avuseseră bulgarii şi ungurii la cooperativizarea forţată. La marea Îmbulzeală, din 89, s-au îmbogăţit marii învârtiţi. S-au furat toate avuturile din CAP-uri, IAS-uri, AGROMEC-uri, iar pământurile au ajuns pârloage. Din pricina asta, agricultura nemailucrându-se pe mari suprafeţe, România a devenit o mare importatoare de produse agro-alimentare. Mă rog, Adrian Porumboiu s-a lansat în agricultură şi bine a făcut. A luat terenuri aride, nelucrate, pârloage şi le-a transformat în terenuri agricole roditoare. Are dreptate când afirma, zilele trecute, că agricultura este o afacere mai bună decât aurul. Iar România are o agricultură de tot râsul, una de subzistenţă. Abia dacă, acolo unde se lucrează pământul, se produce cât s-a investit. Arat, semănat, lucrul, recoltatul şi să mai rămână ceva în plus. Dacă fosta Cehoslovacie a avut o primăvară, chiar şi reprimată, România este tot într-o iarnă. Cu guvernări proaste şi legi anapoda ! Politicienii şi demnitari şi parlamentari – fie de la Putere sau din Opoziţie – vorba unui sătean din Hobiţa, nea Calistroi Blendea, om ce nu s-a înscris în CAP, „au minţile degerate”.
P.S. Într-un articol mai vechi, vorbind despre o sponsorizare a bunului samaritean Ionel Manţog pentru Biserica, din Siteşti-Novaci, aflată încă în construcţie, am spus o cifră mult prea mare. În realitate, Ionel Manţog a dăruit Biserica respectivă cu doar 200 de milioane de lei, în anul 2009: Mea culpa(I. Predoşanu)
Ion Predoşanu
