Este un arbust sălbatic, înalt de 1–3 m, din familia rozaceelor (Rosaceae), cu ramuri spinoase, cu flori albe și cu fructe sferice de culoare neagră-vineție. Crește de la câmpie până în zona montană, la peste 1400 de metri înălțime și, ca mare iubitoare de lumină și căldură poate fi văzută la liziera pădurilor, pe marginea drumurilor și a terenurilor cultivate, în zonele calcaroase, trăind la un loc cu socul, alunul și măceșul. În scop medicinal, de la porumbar se folosesc florile, frunzele, fructele.
Compoziție: flavone, acizi organici, glicozide, kemferol, taninuri, săruri de magneziu și potasiu, vitamina C
Acțiune: diuretică, astringentă, antidiareică, antidizenterică, depurativă, sedativă
Indicații terapeutice: boli pulmonare, tuse convulsivă, debilitate fizică, anorexie, inapetență, deficit imunitar, nefrite, cistite, enterite, dureri de stomac, diaree, dizenterie, dischinezie biliară, gută
Infuzia se face din 1 linguriţă de flori la 1 cană cu apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
Decoctul se prepară din 1 linguriţă de fructe uscate, la 1 cană cu apă. Se fierbe 15-20 de minute după care se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.
Alexandra Cruceru
