Pompiliu Marcea s-a născut la 20 octombrie 1928, în satul Ştefăneşti, judeţul Gorj, localitate aşezată pe malul stâng al Gilortului, în apropiere de oraşul Târgu-Cărbuneşti și se stinge din viață, fiind asasinat la 27 martie 1985. Mama sa s-a născut la 20 februarie 1903, provine din satul Colibaşi, comuna Scoarţa, localitate aşezată pe malul drept al Blahniţei, dintr-o familie compusă din patru copii, trei fete şi un băiat ai cărei părinţi erau Ecaterina şi Grigore Andronie, ţărani moşneni. La rândul sau, tatăl, născut la 4 iulie 1904, provine dintr-o familie tot cu patru copii, doi băieţi şi două fete din părinţi Elisaveta Marcea, bunica scriitorului care, s-a născut tot în satul Colibaşi, iar prin căsătoria cu Ion Marcea, se stabileşte în satul Ştefăneşti, judeţul Gorj. Fratele cel mare al tatălui scriitorului a murit pe câmpul de luptă în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar sora cea mică Ioana se căsătoreşte tot, în satul Colibaşi. Părinţii săi, Maria şi Ion Marcea, se căsătoresc în toamna anului 1925, la data de 28 noiembrie. La data de 20 mai 1931, se naşte şi cel de-al doilea copil al familiei Grigore Marcea, fratele scriitorului care a decedat la data de 30 octombrie 2014. În toamna aceluiași an 1931, părinţii scriitorului se stabilesc definitiv în satul Colibaşi, comuna Scoarţa, județul Gorj, la sora bunicii dinspre tată, Profira Bobină, născută la 18 mai 1887, al cărei soţ a murit pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, mamă a unei fete care a decedat în anul 1930, la o vârstă fragedă.
În anul 1933, la data de 5 august, se naşte şi cel de-al treilea copil al familiei Polina Marcea (Ganea după căsătorie), sora scriitorului care a decedat la 4 iulie 2020. Din fragedă pruncie se vedea că Pompiliu Marcea are o minte ageră deoarece la vârsta de 5 ani citea fluent ziarele vremii şi cărţile care îi cădeau în mână. Părinţii, fraţii şi nepoţii criticului şi istoricului literar Pompiliu Marcea, au locuit şi locuiesc în prezent într-o zonă a Gorjului unde trăiau unele dintre rudele marilor personalități ale poporului român: Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Ion Popescu Voiteşti, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Uscătescu, Maria Lătăreţu şi altii. În toamna anului 1935, copilul Pompiliu Marcea păşeşte pentru prima dată pe uşa şcolii, şcoală pe care nu o mai părăseşte decât odată cu dispariţia sa din această lume. Şcoala primară de 7 ani o face în satul natal Colibaşi unde, a avut parte de dascăli minunaţi, familia Maria şi Victor Ciudin. Încă din clasele primare s-a dovedit a fi foarte inteligent, învăţătorii săi descoperindu-i încă de pe atunci certe calităţi viitoare de dascăl, insuflându-i tainele apostolatului. Colegii săi povesteau cum învăţătorii încă din clasa a V-a îl puneau la catedră, să le explice la tablă lecţia următoare. Era o mare bucurie să vadă un coleg de-al lor cum sub privirea atentă a dascălului le preda lecţiile. Există în arhiva familiei caietul său de elev din clasa a IV-a, cu o caligrafie impecabilă şi care conţine analize neobişnuit de profunde pentru acea vârstă, asupra volumelor ,,Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu, ,,La Medeleni” de I. Teodoreanu, ,,Pădurea Spânzuraţilor” şi ,,Răscoala” de L. Rebreanu, etc. Pe tot parcursul celor 7 ani de şcoală primară Pompiliu Marcea a fost numai premiant. În anii 1938 și 1940 încep școala și frații săi mai mici Grigore respectiv Polina care rămân doar cu 7 clase primare făcute, neputând continua studiile datorită lipsurilor materiale și financiare ale familiei. După absolvirea celor 7 ani de şcoală primară, dascălii săi propun părinţilor ca, fiul lor să meargă mai departe şi să dea examen la Şcoala Normală din Târgu-Jiu pentru a deveni învăţător. Părinţii auzind aceste lucruri au refuzat categoric spunând că deja, mai au încă doi copii la şcoală pe Grigore şi Polina, fraţii scriitorului, şi nu pot să susţină financiar şi material continuarea şcolii de către acesta, mai ales în condiţiile în care tatăl său era plecat pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar acasă era doar mama sa Maria şi bunica Profira. Singura sursă de venit a familiei era pensia de văduvă de război a bunicii la care se adăuga atunci când era posibil veniturile obţinute din vânzarea produselor agricole și animalelor. Văzând această situaţie, dascăli săi propun familiei că îi vor ajuta ei financiar numai să lase copilul la liceu pentru că este un copil foarte bun şi ar putea deveni un dascăl de valoare. Le-a dat o perioadă de timp, de gândire, iar cele două, mama şi bunica, au hotărât să vândă câteva animale din curte şi o curea de pământ pentru a-l putea ţine la şcoală. Uite aşa dascălii au reuşit să îi determine pe părinţi să-l lase să dea examen mai departe. În vara anului 1942 la examenul ce l-a susţinut la Şcoala Normală din Târgu –Jiu, Pompiliu Marcea a fost însoţit de învăţătorul său Victor Ciudin.
La concursul de admitere se prezentaseră copii şi din celelalte judeţe ale Olteniei. Rezultatul examenului avea să confirme evaluarea dascălului: Pompiliu Marcea era primul pe listă. Atunci bucuria învăţătorului Victor Ciudin a fost şi mai mare şi bineînţeles şi a familiei, că a reuşit să-i convingă pe părinţi să-l lase la şcoală şi, că el nu s-a înşelat privind capacitatea intelectuală a elevului său. Din toamna lui 1942 până în vara anului 1950 pe Pompiliu Marcea îl găsim, timp de 8 ani, ca elev normalist, la şcoala din Târgu–Jiu. Perioadă foarte grea, războiul a adus foamete şi sărăcie, lucruri ce se răsfrângeau şi asupra şcolilor. Pompiliu Marcea pe perioada celor 8 ani de studiu a stat în internatul liceului, unde an de an, părinţii săi veneau toamna, cu carul cu produse alimentare pe care le predau la cantina liceului, precum și lenjerie, pături şi cu lemne pentru iarnă. Le-a fost foarte greu deoarece ei erau ţărani simpli şi veniturile pe care le aveau erau insuficiente, fiind nevoiţi astfel să se împrumute frecvent pentru a-l ajuta, pe copil să termine şcoala. Efortul însă a meritat. Pe tot parcursul celor 8 ani de şcoală normală, Pompiliu Marcea a fost un elev eminent al şcolii, iar vacanţele şi le petrecea acasă, la Colibaşi, unde împreună cu colegii săi, consăteni mergeau la scăldat la Blahniţa şi la Gilort. Era foarte îndemânatic la prins peşte, fiind şi un bun înotător şi îi plăcea foarte mult să meargă la cosit de fân. Situaţia lui Pompiliu Marcea, la absolvirea celor 8 ani ai Şcolii Normale era următoarea: din 16 obiecte de studiu, Pompiliu Marcea a absolvit 10 cu media 10, trei cu media 9,50, două cu media 8,00 şi una cu media 7,50 respectiv, muzica. Iată ce spune unul dintre profesorii de atunci, dirigintele clasei profesorul Victor Andriţoiu ,,Mi-l amintesc bine fiindcă avea vocaţie literară. Era copil sfios, cu o privire blândă, cu o frunte mare şi o minte ageră. În ochi i se citea inteligenţa. Înzestrat cu o serie de calităţi deosebite Pompiliu Marcea s-a remarcat de la început ca un elev eminent al Şcolii Normale. Avea o sete nestăvilită de lectură şi dorinţă de cunoaştere. Nu-i plăceau laudele şi adulările. În acea perioadă lipsea din programa şcolară Maiorescu, Goga, Arghezi, Blaga, Bacovia şi erau înlocuiţi cu alţii. În anul 1950, Pompiliu Marcea împlinea 22 de ani. Îşi dădea seama că prin radierea celor mai buni scriitori, în literatura română rămâne un gol imens. De multe ori rămâneam singuri şi odată m-a întrebat de ce nu avem voie să folosim cuvântul ,,neam”, când Eminescu a spus: ,,Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul….” Încolţea în sufletul lui Pompiliu Marcea atât de talentat un gând protestatar, o revoltă înăbuşită. A fost un gând care l-a urmărit şi ca student şi mai ales ca profesor universitar”. În vara anului 1950, Pompiliu Marcea merge la Bucureşti pentru a se înscrie la facultate. Puţini ştiu însă că, Pompiliu Marcea a ales să dea examen la Medicină, dar după ce a a văzut cum se fac disecţiile pe cadavre a renunţat şi a mers să se înscrie la Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti. Cu un bagaj de cunoştinţe solid, acesta s-a impus primul în faţa candidaţilor veniţi din întreaga ţară. Pe parcursul celor 4 ani de studii, Pompiliu Marcea s-a afirmat, ca nimeni altul, fiind premiant pe tot parcursul facultăţii, iar la sfârşit a abslovit-o, ca şef de promoţie și cu diplomă de merit. Pe toată această perioadă evoluţia sa, a fost urmărită de profesorul universitar Tudor Vianu, care din anul IV îi propune să devină preparatorul său. Astfel, Pompiliu Marcea după terminarea facultăţii, în anul 1954, devine preparator în cadrul acesteia. Imediat, după terminarea examenului de diplomă, primeşte cea mai grea lovitură din viaţa sa, moartea tatalui său, Ion Marcea, care a survenit la începutul lunii septembrie 1954 din cauza unei boli incurabile, la vârsta de doar 50 de ani.Astfel, se vede nevoit a întreţine familia rămasă în Gorj, mama, bunica şi doi fraţi mai mici. Îmi spunea că, printr-o muncă titanică, susţinută zi de zi, s-a pregătit continu întrucât, purta povara de a fi copilul unor ţărani pe când colegii săi, erau copii de altă condiţie socială şi nu acceptau, cum el fiu de ţărani să ajungă la un astfel de nivel universitar şi ulterior pe cele mai apreciate poziţii ale culturii şi literaturii române. Invidia colegilor de breaslă l-a durut foarte tare, dar l-a ambiţionat pe măsură, să poată da replici acelora care mai încercau să-i ştirbească din prestigiu. Îmi spunea că mulţi îl urau nu numai ca scriitor și profesor, ci şi că vine din lumea ţărănească. Totdeauna se mândrea cu originile sale de ţăran şi de gorjean. La doi ani de la terminarea facultăţii, la data de 6 octombrie 1956, ia hotărârea să se căsătorească, în Bucureşti, cu domnișoara Zoe-Florentina Dumitrescu, de loc din comuna Bobicești, sat Leotești, localitate situată lângă oraşul Balş, judeţul Olt, care avea părinţi pe Dumitrescu Gheorghe, sanitarul comunei şi mama Aurelia, casnică. Aceasta îi rămâne alături până când el părăseşte această lume. Îmi spunea că, acesta a fost unul din cele mai importante evenimente petrecute în viaţa sa, viaţă ce i s-a schimbat radical. În acelaşi an debuteză în Luceafărul cu o recenzie, colaborând apoi şi la Gazeta literară, România literară, Scrisul bănăţean, Viaţa Românească, Contemporanul, Săptămâna, Ramuri, Amfiteatru, Flacăra, Cahiers roumains d’etudes litteraires, precum şi la unele publicaţii din străinătate, cum ar fi Zeit und Kultur, Kurier der Bochum Universitat, Les amis de Panait Istrati, Slovenske Pohlady”. Pompiliu Marcea ştia mai multe limbi străine dintre care aş enumera: engleza, germana, franceza, rusa etc. În activitatea sa literară a scris 14 cărți, peste 2500 de articole, şi a participat la numeroase emisiuni de radio şi televiziune rămase în Fonoteca de Aur a radio-difuziunii Române. În scurta sa viaţă a scris o serie de volume debutând cu monografia Alexandru Sahia, Bucureşti, 1961, urmată de Ioan Slavici, Bucureşti, 1965, prima monografie dedicată acestui ,,mare clasic” al literaturii române (versiune în limba franceză, 1967, ed. II, revăzută şi completată, 1968; ed. III, Timişoara, 1978), şi ,,Convorbiri literare” şi spiritul critic”, Bucureşti, 1972; Naţional şi universal, antologie cuprinzătoare pe tema specificului național în literatura română, Bucureşti, 1975; cu un sumar ce acoperă, în linii mari, întreaga istorie a dezbaterii ideii de ,,specific național” în cultura românească – de la Dacia literară la contribuţii de ultimă oră -, antologia tematică Naţional şi universal îşi demonstrează utilitatea şi oportunitatea -, repunând în circulaţie şi texte mai puţin accesibile la acea vreme, oferind, de asemenea, în studiul introductiv, un scurt istoric al problemei în cultura românească; a dat două lucrări despre Mihail Sadoveanu: Lumea operei lui Sadoveanu, Bucureşti, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z. Dicţionar de personaje sadoveniene, primul, la noi, de acest fel, Bucureşti, 1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979; Mihail Sadoveanu 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980 (versiuni în limba engleză, franceză şi germană, 1980); Varietăţi literare, Craiova, 1982; Concordanţe şi controverse, Bucureşti, 1983; Atitudini critice, Bucureşti, 1985. A îngrijit şi prefaţat ediţii din I.I. Mironescu (1959), Al. Vlahuţă (1959), Al. Sahia (1960, 1961, 1964, 1971), I. Slavici (1960, 1965, 1970, 1975, 1981, 1987), Gr.Alexandrescu (1961, 1967, 1974), M.Sadoveanu (1961, 1962, 1977, 1981), I. L. Caragiale (1962, 1965), T.Vianu (1971), C.Hogaş (1982, 1986). A primit Premiul ,,B.P.Haşdeu” al Academiei Române pe 1965, pentru monografia Ioan Slavici. Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 1976, pentru volumul Lumea operei lui Sadoveanu. Referinţe critice: I.D.Bălan, Valori literare, 1966; Al. Piru, Varia, II, 1973; F. Firan, De la Macedonski la Arghezi, 1975; Al. George, La sfârşitul lecturii, II, 1978; M. Ungheanu, Lecturi şi rocade, 1978; C.Ciopraga, în Convorbiri literare, nr.4, 1978; Ş. Cioculescu, Itinerar critic, III, 1979; Gh. Frîncu, în Revista de istorie şi teorie literară, nr.2, 1979; E. Manu, în România literară, nr.20, 1980; D.C. Mihăescu, în Luceafărul, nr.17,1980; C. Ungureanu, în Orizont, nr.32,1981; M.Ungheanu, în Luceafărul, nr.17, 1982; I.D.Bălan, în Contemporanul, nr.15, 1983; C. Stănescu, în Scînteia, nr.12676, 1983; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.19, 1983; V.F. Mihăescu, în Luceafărul, nr.36, 1984; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.13, 1985; Z. Sângeorzan, ibidem; A.Silvestri, ibidem; R. Zaharia, ibidem; H. Zalis, în România literară, nr.14, 1986; A. Silvestri, în Luceafărul, nr.31, 1986; I.D. Bălan, Repere critice, 1988. În planul editării clasicilor, studiile lui Pompiliu Marcea despre Sahia, Slavici, Sadoveanu, Caragiale s.a. îşi găsesc complementul în numeroasele ediţii şcolare şi de popularizare pe care istoricul literar le-a prefaţat. La începutul anilor ‘60, pe când era redactor la Editura pentru Literatură şi mai apoi director la Editura pentru Literatură Universală (1964), Pompiliu Marcea şi-a adus o contribuţie însemnată la apariţia unor volume aparţinând lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, etc., autori interzişi în acea perioadă, dar şi la apariţia unor volume ale unor scriitori în plină ascensiune literară, precum Marin Preda şi Augustin Buzura. În anul 1962, îl găsim pe Pompiliu Marcea predând, ca lector de limba şi literatura română, la cea mai prestigioasă universitate din Franţa, Sorbona din Paris, iar în anul 1964 a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei.
(VA URMA)
ION MARCEA
