Paul Bârcină, dat pe mâna judecătorilor

360

Tribunalul Gorj are programat pentru azi un prim termen în dosarul în care inculpat este fiul omului de afaceri Ion Bârcină (Dan Goeru), acesta fiind acuzat că în urmă cu o lună i-a pus viaţa în pericol unui „tovarăş” de-al său, Mitică Văduva ajungând atunci la spital cu răni care au dus ulterior la încătuşarea lui Paul Irinel Bârcină.

Cei doi tineri sunt în conflict de mai mult timp, iar atunci s-au întâlnit într-o pizzerie din centrul oraşului, scandalul dintre ei fiind filmat şi de camerele de supraveghere. Imaginile nu-i sunt deloc favorabile Juniorului, Bârcină recunoscându-şi acum faptele, uşurând astfel munca anchetatorilor, dar şi pe cea a judecătorilor. Decizia sa de a recunoaşte ce a făcut îi asigură o reducere la jumătate a pedepsei prevăzute de lege, la termenul de azi din procesul său urmând să fie discutată, cel mai probabil, măsura prelungirii arestului preventiv. Următorul termen este programat pentru începutul lunii martie, Bârcină având ocazia atunci să mărturisească în faţa judecătorilor ce a făcut, până la Paşti el având mari şanse de a primi un verdict.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here