O zi de neuitat la Complexul de Îngrijire și Asistență Socială Dobrița-Runcu

956

De Sfântul Ștefan, pe 27 decembrie 2015, Liga Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu” a reușit să le facă din nou, conform angajamentului anual, îndeplinit ritualic de 24 de ani, o vizită celor 61 de ființe omenești aflate pentru tot restul vieții în Complexul de Îngrijire și Asistență Socială de la Dobrița-Runcu.
A fost o acțiune impresionantă prin amploarea și consistența ei, căci n-au fost uitate nici cele 11 persoane din Centrul de Reabilitare și Recuperare, despre care am obținut informații de la educatorul Cătălin Sârbu. E vorba despre cazuri grave de orbire, de autism, de boli psihosomatice, de pareze, de deformări ale coloanei vertebrale etc.
Așadar li s-a oferit o masă caldă în valoare de 20 de lei pentru fiecare persoană, cu un meniu proaspăt și diversificat, consumat cu un fel de entuziasm „contagios” si oarecum emoționant pentru cei care-l dăruiseră din toată inima lor de tineri benevol integrați într-o asemenea acțiune. Le dau numele aici pentru simplul motiv că prin gestul lor ei constituie modele pentru generația lor, numită simbolic „Generația COLECTIV”: Ana-Maria Lemnaru, Anca Toma, Alina Seceleanu și prietenii lor Vlad, Silviu-Doinaș și Sorin.
o zi de neuitatScoseseră cu ei într-o aplicație de terapie-socializare pe Daisy și John, doi câini din Adăpostul căinilor salvați de pe străzi, al căror comportament i-a înduioșat pe toți.
În jurul bradului de Crăciun, Corala Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Târgu-Jiu a oferit asistaților câteva colinde tradiționale, în care se celebrează Nașterea Mântuitorului și în care se reinterează ideea speranței într-un An Nou mai bun și mai frumos, mai generos și mai uman.
Doamna prof.Gabriela Popescu, președinta Ligii Femeilor „Aretia Tătărescu” a ținut un scurt discurs în care a mulțumit partenerilor care au contribuit la reușita acestei descinderi de suflet și de atașament pentru o asemenea cauză social-umanitară și le-a urat celor prezenți sănătate, liniște sufletească și un An Nou 2016 cu speranța de mai bine. Apoi, împreună cu doamnele Zoe Cârlugea, vicepreședintă și Corina Văcăroiu, secretară a ligii, au distribuit cele 61 plase cu cadouri care conțineau dulciuri, fructe, ciorapi, iar pentru clubul Complexului li s-au oferit jocuri de șah, de table, remi, cărți de joc și cărți de lectură.
o zi de neuitat (1)Toate acestea au fost posibile și datorită contribuției altor persoane care s-au implicat în realizarea acestei acțiuni: domnul Dragoș Viorel Ionică de la Centrul de Calcul, domnul Radu Ciobanu de la Guardo-Tour, doamnele de la Corala Bisericii „Sfinții Apostoli petru și Pavel” din Târgu-Jiu.
A fost- așa cum a ținut să sublinieze, din partea celor care se văzuseă tratați aproape „regește”, nea Titu Ciochină (74 de ani), – „o zi minunată, o zi de neuitat, o zi pe care s-o presezi ca pe o floare între două pagini din Cartea Vieții”.
ION POPESCU-BRĂDICENI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here