Motrenii opriră trenul SF la ei în gară: Biletele se iau de la “naşi”

1120

Trenul electric produs de Softronic Craiova a ajuns vineri în gara din municipiul Motru, unde au avut loc primele teste de viteze, acesta urmând să circule pe ruta feroviară interoperabilă Motru – Strehaia – Craiova – Bucureşti, cel mai probabil la sfârşitul acestei luni. Deputatul USL Camelia Khraibani este cea care a făcut diligenţele pentru reintroducerea acestei rute, după ce a fost scoasă pe motiv că nu era rentabilă.

Produs la Craiova, în patria oltenilor, de către compania Softronic, trenul SF va circula de la sfârşitul acestei luni pe ruta Motru Bucureşti. Preţul unui bilet de călătorie din Craiova până în capitală va costa 30 dtrene lei, iar biletele se vor achiziţiona direct de la “naşi”. Trenul atinge viteza maximă de 180 de kilometri pe oră, este prevăzut cu Wi-Fi gratuit, GPS, beneficiază de tehnologie ABB şi are 200 de locuri pe scaune pentru pasageri. Trenul va rula sub sigla companiei Softrans SRL din Craiova, divizia de transport pasageri şi marfă din cadrul Softronic. Garnitura are două vagoane motoare şi două purtătoare. Va rula de două ori pe zi pe ruta Motru – Craiova – Bucureşti. Un bilet între Motru şi Bucureşti va costa 45 de lei. “Între Motru şi Bucureşti va rula de la sfârşitul lunii ianuarie şi va fi menţionat în Mersul Trenurilor, la fel ca toate celelalte rute. Biletele vor fi achiziţionate de la controlori, care vor avea la dispoziţie un I-Pad care va printa tichetele pe loc. Începând din decembrie, anul viitor, va rula pe o nouă rută, până la Budapesta”, a precizat Sebastian Ghiţă, manager de proiect.

tren3Trenul a venit cu întârziere de 2 ore
Deputatul Camelia Khraibani s-a prezentat anul trecut în faţa ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, cu peste 3.000 de semnături de la cetăţenii din zona Motru, care doresc să circule cu trenul până la Craiova. Apoi, s-au purtat discuţii cu miniştrii Ovidiu Silaghi şi Ramona Mănescu, cea care şi-a dat avizul pentru reintroducerea acestei rute. “Motru nu a mai tren4avut tren de doi ani şi cred că era momentul ca locuitorii din această zonă să poată beneficia din nou de un astfel de mijloc de transport. Nu a fost uşor, au fost zeci de discuţii şi întrevederi, însă rezultatul contează. Au fost efectuate acum testele de viteză şi dacă totul va fi bine, la sfârşitul acestei luni, trenul produs de Compania Softronic din Craiova va circula pe ruta Motru-Craiova”, a declarat deputatul Camelia Khraibani. Primul tren de mare viteza construit în România a fost aşteptat cu mare fast, vineri, în Gara Motru, acolo pe unde niciun tren nu a mai trecut de doi ani, însă garnitura a ajuns la destinaţie cu două ore întârziere.
A.Stoica

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui alinorocea Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here