Mesajul CNAS cu prilejul Lunii de conştientizare a cancerului mamar

36

Cancerul de sân poate fi vindecat doar dacă este descoperit într-un stadiu incipient, subliniază reprezentanţii CNAS, într-un mesaj transmis cu prilejul Lunii de conştientizare a cancerului mamar. Reprezentanţii CNAS îndeamnă femeile să meargă la controale periodice şi să se înscrie în programe de screening.

În fiecare an în întreaga lume se înregistrează aproape 1,4 milioane de cazuri noi de cancer de sân, iar aproape 500.000 de femei mor anual din aceeași cauză. Peste un sfert din cazurile oncologice sunt la sân, iar aceasta este cea mai frecventă formă de cancer care apare la femei. Totul poate porni de la un simplu nodul.
Deși una din opt persoane de sex feminin poate dezvolta cancer de sân în cursul vieții, studiile arată că 90% din femei nu au participat niciodată la un program de screening oncologic. De aceea, pentru a atrage atenția asupra acestui pericol, în 70 de țări ale lumii clădiri publice importante se iluminează în roz în această lună, una dintre aceste clădiri fiind Ateneul Român. La acest eveniment participă și Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, deoarece instituția susține orice demers care ajută la prevenirea și depistarea cât mai timpurie a acestei forme de cancer. De asemenea, CNAS este implicată activ în tratamentul tuturor afecțiunilor oncologice, prin programul național de sănătate specific. În acest an, în program sunt cuprinși aproape 130.000 de bolnavi, ale căror tratamente oncologice sunt finanțate cu aproape 1,5 miliarde lei. Distinct de acest program, CNAS asigură prin contractele de tip cost-volum o serie de medicamente inovative, unele dintre acestea având drept indicație terapeutică și cancerul mamar. Pentru ca femeile care au fost supuse unei operații de extirpare totală sau parțială a sânului să poată reveni la o viață normală, în cadrul programului național oncologic al CNAS funcționează și un subprogram de endoprotezare și reconstrucție mamară. Dar trebuie să știi că această formă de cancer poate fi vindecată numai dacă este descoperită într-un stadiu incipient. “Ce poți face? În primul rând, să-ți verifici regulat sânii și dacă observi noduli sau schimbări neobișnuite în aspectul lor să te prezinți la doctor. De asemenea, poți face controale medicale periodice și te poți înscrie în programe de screening oncologic. Trebuie să știi că riscul cancerului de sân crește odată cu vârsta și dacă există precedente oncologice în familie, dacă nu ai dus o sarcină la termen până la 30 de ani și dacă nu ai alăptat. Însă există și alți factori de risc, pe care-i poți evita: supraponderabilitatea, sedentarismul, fumatul și hrana nesănătoasă. Ajută-te ca să te putem ajuta să fii sănătoasă!”, spun reprezentanții CNAS.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here