Medic vâlcean, acuzat de moartea unui bebeluş gorjean

510

Acuzaţii grave sunt formulate la adresa unui medic din Râmnicu-Vâlcea de bunica unui bebeluş care a murit la naştere şi care a fost înmormântat zilele trecute la Săuleşti, pe meleagurile natale ale femeii. Domiciliată în Târgu-Jiu, aceasta spune că decesul s-a produs la un spital din Craiova, unde fiica sa a fost trimisă să nască deşi era prea târziu ca pruncul să mai fie salvat.

Cristina Mateiaş a locuit şi ea ani de zile la Râmnicu-Vâlcea, împreună cu fiica sa, iar în perioada respectivă l-a cunoscut pe doctorul ginecolog George Brânzan, în care a avut mare încredere pentru că-l ştia drept un bun specialist. Ea spune însă că şi-a schimbat complet părerea în momentul în care fata sa a început să meargă la el pentru consulturile lunare din timpul naşterii. Femeia se mutase la Târgu-Jiu şi nu mai ajungea atât de des în judeţul vecin, dar bănuia încă de atunci că naşterea va fi una cu probleme. „Aproape nu o băga în seamă pe fiica mea. Se uita la ea aşa la modul general, iar când ea îi spunea că are dureri el îi zicea că sunt dureri normale. Spre finalul sarcinii fata i-a cerut să-i facă o ecografie 3D pentru că simte ea că nu e ceva în regulă, iar el i-a spus că nu o să vadă nimic în plus şi că să facă bine să aibă încredere în el. L-a crezut pe cuvânt până când a venit vremea să nască. Nici nu s-a mai uitat la ea. Până atunci o taxa, vă spun că nici chitanţă nu i-a dat de cele mai multe ori, iar când ea trebuia să nască nici nu s-a interesat vreo clipă de soarta ei. Au apărut probleme şi totul s-a complicat enorm”, povesteşte bunica. Ea spune că, în cele din urmă, Nicoleta, fiica sa, a ajuns să nască la Craiova, dar, cu toată implicarea şi bună voinţa de care au dat dovadă medicii de aici, nimeni nu a mai putut să-i salveze copilul. Micuţul avea gastroschisis, adică îi lipsea peretele abdominal de pe burtă, iar supravieţuirea lui era imposibilă. „S-au mirat doctorii de la Craiova şi ne-au întrebat cine i-a urmărit sarcina de şi-a bătut joc în aşa hal de ea. Ne-au spus că lucrurile astea se puteau vedea la ecografie, dar Brânzan cred că nici o ecografie nu ştie să citească. Spun lucrurile astea pentru ca orice femeie gravidă care citeşte şi află de necazul nostru să se gândească de două ori dacă se mai duce la doctorul acesta sau nu”, mai spune bunica.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.