Marginalii la Bilanţul directorului Ovidiu Popescu – „Succesurile” Dictatorului?!

309

AtelierDacă directorul Ovidiu Popescu, pe care-l credeam domn, ar fi fost secretar PCR până-n ‘89 l-am fi înţeles. Că, pe atunci, secretarii de partid mai făceau şi ceva şcoli, normal, de partid, ori chiar Academia „Ştefan Gheorghiu”, unde învăţau cum se bate apa-n piuă.

Probabil că, fiind tânăr şi cu experienţă în PDL, n-a avut nevoie de asemenea şcoli. Fiind un nativ. Convins.

Demiterea cu cântec, concursuri cu… cântece

Hulpavul Ovidiu Popescu, mai marele peste un post de radio cu acoperire locală, s-a repezit, pare-se prin 2010, şi a concurat pentru postul de director lăsat de izbelişte în urma demiterii dr.ing. Sorin Lory Buliga. N-a luat din prima. Proiectul managerial propus de “catindatul” Ovidiu Popescu şi testele luaseră o notă mică. Ba chiar mititică. Iar cea mai mare nu depăşea 6,80! Dar nici asta nu era a Lui. Fuseseră cinci concurenţi şi niciunul de Doamne ajută. S-a mai pregătit şi a concurat, pe şest, singur. Normal, a ieşit primul. Aşa cum îşi dorea El şi acela care l-a înscăunat. Cei mai mulţi fraieri vedeau în El Omul providenţial. Pentru Brâncuşi, dar şi pentru turism. Directorul de care fostul Centru „C. Brâncuşi” avea nevoie. Că primarul dr. ing. Florin Cârciumaru are alte trebi şi nu-l deranjează cu nimic.

Vorbe româneşti, englezisme şi apa-n piuă. Plus imagini

Numai… 50 de minute i-au trebuit directorului Ovidiu Popescu spre a se învârti în jurul cozii. Timp în care s-a străduit, precum demagogul de Emil Boc, să-şi arate realizările mandatului său, pe anul 2011, în fruntea Direcţiei pentru Cultură şi Turism a Primăriei municipiului Târgu Jiu. O direcţie special creată pentru El, grefată pe fostul Centru pentru Cultură şi Artă „C. Brâncuşi”. Unul ce se dorea a fi reactivat, cu acţiuni serioase întru cinstirea memoriei Titanului de la Hobiţa şi atragerea turiştilor români şi străini spre Gorj. Ca unul provenit/parvenit din rândul presei locale, Omul ce se crede un fel de Băsescu al brâncuşiologiei gorjene, dacă nu chiar europene sau, de ce nu, mondiale, se trăgea de şireturi cu invitaţii la Propria-i Conferinţă de presă. În sfârşit, cu chiu cu vai, la semnalarea din Gorjeanul, cum că Simpozionul Brâncuşiana” din anul de graţie 2012 nu-l organizează Domnia Sa, mai ales după cele scrise de noi, Omul (dar nu şi Caracterul) a recunoscut adevărul. Gol goluţ. I-a plăcut să se-mpăuneze că, vezi Doamne, anul acesta a mutat „Brâncuşiana” la Peştişani şi face o economie la bugetul Primăriei. Recunoaşterea s-a produs şi pentru că de faţă se afla prof.univ.dr. Moise Bojincă, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii „C. Brâncuşi”, în acelaşi timp şi preşedintele Fundaţiei „Casa Brâncuşi-Hobiţa”, adevărata organizatoare a manifestării din zilele de 17-18 februarie, la Grupul Şcolar Industrial Peştişani şi, a doua zi, la Hobiţa, şi Factotum-ul Ovidiu Popescu nu avea loc de-ntors.

Obosit, totuşi, Ov. P. mer(g)e la Paris!

Om cu obiceiuri portocalii, directorul Ovidiu Popescu se ţine de trăznăi. Chiar dacă deplasarea la Paris va costa săraca Primărie a Târgu Jiului cu mult mai mult decât mai vechea sumă anunţată – de 20.000 lei -, El nu renunţă la vizitarea Parisului. Cert e că gura Popescului, Cel Ovidiu dar nu Tomitanul, adevăr grăieşte: „S-ar putea ca suma anunţată iniţial pentru excursia la Paris, să fie depăşită”. Semn că are balta peşte, recte bugetul Primăriei municipiului Târgu Jiu. Ce-i drept, deocamdată nu şi-a divulgat Suita Măriei Sale. Care suită rămâne o necunoscută. Tot la capitolul trăznăi punem şi afirmaţia că s-a săturat de mass-media gorjeană, care nu-L înţelege, şi „va muta Centrul de greutate la Paris!”. Dacă primarul îi va da mână liberă, nu-i exclus să mute şi Centrul „Brâncuşi” tot la Paris. Şi noi, săracii, gândeam că acţiuni pentru omagierea şi comemorarea lui Brâncuşi – de la a cărui trecere la cele veşnice s-au scurs, în crugul vremii, 55 de ani. La finalul polologhiei ce a durat vreo 50 de minute, încă directorul Ovidiu Popescu nu a mai băgat pe nimeni în seamă. Pe motiv că-i „obosit”. N-a mai răspuns la vreo întrebare, nici de-al naibii. Până şi Idolul său – preşedintele Traian Băsescu – mai răspundea la câte o întrebare. A şturlubaticilor de ziarişti. Mai ales după ce au început protestatarii să iasă în stradă, cerându-i demisia. Oare tot de demisie i-o fi fost frică şi Marelui Maestru al Combinaţiilor – încă directorul Ovidiu Popescu. Probabil că şi el nu răspunde decât în faţa Marii Adunări Naţionale! Dacă-i obosit, şi este posibil ca lucrurile să fie chiar aşa, de ce nu lasă locul la altul. Măcar până se-ntoarce de la Paris.„Brâncuşi e Hobiţa”! Vorbele acestea pline de miez îi aparţin brâncuşiologului V.G. Paleolog, fost student la Paris şi amic al marelui sculptor. Le oferim ca bibliografie directorului Ovidiu Popescu, fiind preluate din volumul „BRÂNCUŞI – BRÂNCUŞI”, semnat de V.G. Paleolog, apărut la Editura Scrisul Românesc – Craiova, 2003. La final, să povestim că una dintre cele mai grozave cărţi scrise despre imensul C. Brâncuşi poartă semnătura unui român şi american, dar şi cunoscător al Parisului. Se numeşte Alexandru Buican şi a scris tomul „BRÂNCUŞI”, subintitulată O BIOGRAFIE, şi editată de Editura ARTEMIS, Bucureşti, 2007. Culmea este că finalul „Cuvântului înainte” sună astfel: „Un ultim cuvânt. Cercetând existenţa nu numai a unuia dintre pionierii artei moderne, dar şi a unui mare artist exilat, autorului acestei cărţi nu putea să-i scape şi un alt înţeles al trudei sale: acela că această trudă avea o semnificaţie chiar mai largă, rezultatul ei fiind realipirea la România a unuia dintre teritoriile ei dintre cele mai splendide, vremelnic înstrăinate – sculptorul Constantin Brâncuşi.” Din moment ce directorul Ovidiu Popescu e obosit, după cum însuşi declară, îl pricepem cum de nu ajunge nici la şedinţele operative ale primarului municipiului Târgu Jiu, dr.ing. Florin Cârciumaru. Pentru Brâncuşi ar mai fi multe de făcut la el acasă, la Hobiţa, în Gorj şi în România. Nu la Paris! Dar cine să înţeleagă. Oamenii obosiţi?

Ion Predoşanu

P.S. Stimaţi cititori, eu unul nu ştiu dacă domnul Director Ovidiu Popescu este francmason au ba. Totuşi, o bună variantă pentru a nu fi demis ar fi să-şi ia bilet de Paris numai dus! Cum sfatul acesta este gratis, nu-i cer nimic. De altfel, Idolul lui – Traian Băsescu – l-a oferit tuturor românilor!(I. Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here